Lory Cristea

Știți să țineți un secret? Poate pare desuet Atunci ține-ți-o secretă Mi-e rușine că-s poetă, Astă vară fiind la mare Aveam fițe gagicare Când l-am întâlnit la scaldă Pe-indianul Limbă

Pădurile adorm tot mai târziu La parastasul frunzelor ce pier E-un frig de la pământ până la cer În toamna lăcrimând liliachiu. Un vânt tăios descântecul își cerne Nemăsurat de trist pe

Cu vara pusă-n rafturi la păstrare Detest cărarea albă de pietriș Ce-mi freamătă sub pași, acuzatoare Și îmi preface viața-n mărunțiș. Îmi simt lumina ochilor cum seacă De mila păsărilor fără

Suntem născuți din cel mai bun pământ Nu-ncape nici un fel de îndoială N-o să m-așez cu nimeni la tocmeală Când vine vorba cum și de ce sunt. Mi-au spus niște bătrâni și i-am crezut C-am fi

Mă mut în lumea modernă, de mâine Mă scutur de mine, mă dau jos din pat Torn apă pe sufletu-mi ars, demodat Și-mi pun modernismul ca untul pe pâine. Ce bine-i afară, ce aer murdar Vezi târfe

moto ,, am rugat-o să îmi facă o cafea și să îmi procure vreo diplomă din magazinul de vizavi în cazul în care nu se găsește și ceva minte pentru mine dacă tot mă privește ca pe o sperietoare

Am să-mi îngrop amaru-n miazănoapte Și-am să mă torn cenușă-n miazăzi Alerg de-a curmezișul inimii Când mă-nfășor în somn de mere coapte. Scriu despre mine straniu și dușman Pătrund de după

Ce te-apucă măi fetițo, că de câte ori mă vezi Îmi șoptești; ,,auzi măi baby, n-ar fi rău să te-mbăiezi\'\' Recunosc cinstit că vine câteodat\' câte-o putoare Dar e natural fetițo! duc cu mine-o

Te voi iubi cu mâinile legate Te voi iubi devreme și târziu Mărturisindu-ți, trist, pe înserate Că nu pot să promit să nu te scriu. Și mi-e amar în ceru-mi câteodată Mă simt ca un nebun după

Să te retragi în mărginime Pădurea-i singură și plânge Uscată de vremelnicie Copacii goi, la piept își strânge. Desculț să intri în pădure Cu bunătate și sfială O vei găsi așa tăcută Și

Știai că doream să ajung La balul de joi, cu petunii Dar ceasul era mult prea lung Și mult prea aproape nebunii. Nisipul scrâșnea dedesupt Certând pașii noștri-mpreună Și vraja părea că s-a

Am înțeles că nu-nțeleg prea multe Am priceput c-am să mă duc departe Acolo unde cerbii știu s-asculte Cum apele jelesc pietrele moarte. Am să mă duc plângând ca cel din urmă Copil, fără de

Cu iarba pe sub tălpile-mi umflate Crescând cu dușmănie și pieziș Sunt ca un sclav pus la sădit păcate În fiecare piatră din prundiș. Mi s-a-ntâmplat ceva-ntr-o dimineață Când m-am trezit c-un

Găsit-am o sămânță-a unui gând nebun Prin praful neștiinței, naive, colinda Își căuta un spațiu, un loc unde să stea Fusese alungată cu pietre din cătun. În fața ei e marea cu tulburile-i

mi-e dor să fim numai noi prin secetă amândoi sărutul ar fi de-ajuns în loc de ploi din iarbă să facem pat acelui vis ciudat ce nu știm de ce și când, a plecat dar timpul nu stă cu noi nu

moto ; ,,pe tine cine te iubește când stai singur la ferestre\'\' - O. Komornik Pe tine te-o iubi, dar cine? Oricine, în afar\' de mine Dor din dor se face dragu\' Da-i belea dacă