liviu ofileanu
Verificat@liviu-ofileanu-0031832
„”Mă iert cu dragă inimă că nu știu să fac nimic prin care să mă înrobesc altcuiva.” (Montagne)”
Liviu Ofileanu. Născut la 6 septembrie 1972, în Hunedoara, primul copil al lui Alexandru și Tereza. Debut cu poeme în revista “Provincia”, 1994. Activitãți de cenaclu „Lucian Blaga” și "Katharsis" (1994-2003). Emisiuni literare la Radio Sica Hunedoara, 1997. Cărți publicate: corigent la fericire, Editura Emia, Deva, 2003; instincte canibalice, Editura…
poema dv. are sâmburii lirismului autentic.
Am remarcat tensiunea derulată cu ajutorul pauzelor de respirație și vizualizare,
câteva metafore frumoase, între care una a la Emily Dickinson: \"nu-mi imaginezi cerul fără tine.nu-mi imaginez nimic fără tine.\"
Sensibilitate, inocență și priză poetică.
Cu plăcerea lecturii, liviu ofileanu
Pe textul:
„nu mai trebuie să număr" de ioana negoescu
trebuia să vă inflamați pe pagina dv.!
În plus, se pare că vorbim două limbi străine fiindcă româna dv. are alte sensuri.
Mă scuzați de trecere.
Pe textul:
„highschool prom" de emilian valeriu pal
e fain poemu\' tău, doar că are niște repetiții făcute de tine cu bună-știință desigur, e vorba de sfântul Anton al catolicilor. Ai aici imagini bine croite cum e cea a copilului care se roagă în reluare...strofa a 3-a debutează cu puțină gesticulație dar asta face parte din stil presupun...Ceea ce place aici este chiar subiectul desemnat care deși apare ca interlocutor, nu este creionat decât prin inserțiile dialogale ale emitentului. Cine e destinatarul și cauza acestui poem? Ființa Poeziei, cel puțin așa se deduce, poezia e ca \"bunica\", adică e trecută... Ironia de la final are un ceva superb, ceva care trebuie resemnalat, anume travaliul poetului și greutatea posesiei fiorului metafizic, numind astfel aceeași Ființă de aer a Marii Poezii:
\"n-am altceva să-ți ofer/ decât un piept în care plutești\".
Toate cele bune, liviu ofileanu
Pe textul:
„highschool prom" de emilian valeriu pal
e plin de miez poemul dv., natură, cadru temporal, cadru psihic, are tot ce-i trebuie.
Mie mi-ar place însă o întârziere a frumoaselor lui imagini, nu doar o juxtapunere de dragul de a face economie paginii, adică aș distanța unele versuri pentru o vizualizare interioară mai pregnantă.
În rest, e OK, cu majuscule...
Cu respect, liviu ofileanu
Pe textul:
„Poem cu semafoare, cireșe și tei" de Adriana Marilena Stroilescu
poemul e super, îmi place.
Dacă ar fi al meu, aș elimina ultima strofă.
Te salut, știu că te descurci...
Pe textul:
„păcala făgețelului (X)" de Petruț Pârvescu
Recomandatmulțumesc pentru aprecierile făcute pe scrierile mele.
Avem aici un poem al stărilor conflictuale interioare, o tensiune al cărei cauză e divulgată prin termeni ambivalenți, de unde ambiguitatea tipică poeziei, ale cărei sensuri se mulează pe indicatorul mai multor direcții.
E un poem care se salvează prin imaginea finală, a regăsirii Drumului spre Sine, a dobândirii Puterii de a lupta cu himerele și fricile propriei Ființe.
Cu plăcerea lecturii, liviu ofileanu
Pe textul:
„Capacități" de Corina Gina Papouis
am lecturat poemul dv. cu plăcere și răbdare.
Se poate considera drept \"odă Prieteniei\", are imagini destule, plusuri și minusuri inevitabile, dar acest poem poate fi ajustat în pucntele unde se tratează \"actul băutului\", cam des evidențiat. Mai apoi, dacă îmi permiteți, eu aș simplifica verticalizarea ecxesivă, aș elimina niște termeni și ar ieși o frumusețe de poem.
Cu prietenie, liviu ofileanu
Pe textul:
„Zilele noastre ca arginții numărate sunt..." de Bot Eugen Iulian
nu e inutil să repet: scrieți o poezie în care simplitatea e la ea acasă, economia termenilor, și prin jocul de-a ghicitul imaginii, tipic formei nipone haiku. \"aversă de mai/ rămase pe o bancă/ doar două nume\" îmi place mult...
Cu plăcerea lecturii, liviu ofileanu
Pe textul:
„Plimbare în parc" de Virginia Popescu
aceeași suferință surdă a incapacității semenilor de a fuziona cu dezideratele noastre, identificarea cu regnul vegetal, \"mai uman\" decât unii dintre oameni...
Pe textul:
„din străini" de ciutura carmen luminita
cred că poezia dumneavoastră se află în aria modernistă, unde expresia șlefuită mizează pe contrast și sugestie, iar poemul de mai sus amalgamează simbolurile, laconic, și...elocvent. Citez: \"ușile nopții se rup\" - noaptea, apanaj al poeziei de tip romantic, preluată de moderni, \"azi își arată pielea\". Este o identificare a organicului, \"pielea\" care traduce mai departe viața, etc., prin simbolul anorganic \"ușile nopții\". Predicatul acestei poezii este \"nerostirea\", care asemeni \"necuvintelor\" stănesciene presupun o tensiune care trebuie eliberată. Punctele de suspensie demonstrează absența unui fragment de text, poate fi orice, e la îndemâna cititorului \"să-l scrie în imaginație\". Finalul, e dezlegarea acestui neajuns liric în dreptul propriilor aspirații: \"dinspre nicăieri/ nu vin nici un fel de vești\", adică această suferință surdă (\"mai arde mocnit\")ar fi precar interceptată...
Cu prietenie, liviu ofileanu
Pe textul:
„atât de nu" de ciutura carmen luminita
am citit cu multă plăcere duelul haikuistic.
Cred că ați reușit să construiți un prozo-poem unde ludicul e la el acasă, un Huizingha ar fi mai mult decât satisfăcut de învăluirile și revenirile accentului semantic, când de la efemeritatea insectei ca o sugestie la efemerul Artei, când la propriu, ca \"țânțar\"-solist supărător, al cărui bâzâit \"obligă\" reflexul să-i cârpească una în numele păstrării liniștii (și curățeniei...).
Cu plăcerea lecturii, liviu ofileanu.
Pe textul:
„Povestea unui țânțar" de Virginia Popescu
\"atăta timp cât viața/ va rămâne o rană dezinfectată cu alcool\" merită după părerea mea o stea de aur.
Îmi amintește de celebrele afirmații ale lui Eugen Ionesco, \"rana femeii nu se vindecă niciodată\" , \"viața se bea, moartea se uită\" a lui Ioan S.Pop și altele atât de sugestive. Poezia ta crește din sufletul tău care o alimentează cu puritate, o puritate care nu se maculează prin interferențe...
Se deslușește aici, același ton elegiac, strunit cu o anumită detașare de ordinea concretă a lucrurilor, \"îmi voi suspecta liniștea de trădare\", un dor de ducă:
\"să caut alte refugii\" ca și cum prezența în formatul de față ar fi Poetului insuficientă, și desigur, aceasta în linia binecunoscutei dileme: \"unde-i Cuvântul care exprimă Adevărul?\". Nemulțumirea față de sine implică o mai acerbă luptă cu descoperirea de sine și a formelor de exprimarea adecvate.
Salut în Teodor Dume o voce lirică autentică.
Pe textul:
„o noapte înafara ființei" de Teodor Dume
e bun poemul întrucât atinge o limită a ființei, anume felul sau gradul în care aceasta se suportă pe sine...Știi cum aș face dacă ar fi poemul meu?
Primele două versuri (cele mai tari zic eu) aș face să apară cumva drept final.
Cu plăcerea lecturii, liviu o.
Pe textul:
„în fiecare zi sunt asasinat" de andronache virgil-nicolae
poemul tău îmi amintește de un poem a lui Larkin, mai precise de un vers de-al său, ceva de genul \"autobuzul cu încărcați\". Și poemul tău surprinde, flash, \"autobuzul\", care se poate citi drept simbol al scrierii, dar și firesc, la propriu, la modul deziderativ \"în care autobuzele nu trec ( dar ele chiar trec! n.m.)pline de transpirație\", dejecții, vorbe urâte etcaetera.
E forte imaginea chiar dacă s-a mai folosit în alte variante: \"orașul e un cimitir\", vreau să spun că merge fără \"însuși\".
Cu pritenie, liviu ofileanu
Pe textul:
„despre un altfel de urban" de Liviu-Ioan Muresan
îmi place poemul.
Singurul lucru de comentat (sau de amendat...) e \"dorna\" eufemismul cu rol de metaforă pentru actul scrisului. Vreau să spun că în Canada, de exemplu, acest \"dorna\" nu are nici o relevanță, poate doar făcând reclamă apei minerale pe subsolul paginii. Atât, cu respect, liviu ofileanu
Pe textul:
„Seninul" de Irina Nechit
RecomandatVirgile, e surprinzătoare curgerea ta poematică, cu incursiuni și reveniri temporale, descrieri și aluzii la \"totul e trecător\", la femeie ca un tabu de necomentat. Îmi plac repetițiile cu bună intenție desigur așezate de tine în text ca o accentuare a curgerii vieții văzute prin mediul cromatic, așa cum ar descrie un pictor senzațiile și impresiile asupra existenței.
Dacă mai dau greș, scuză-mă și tu, doar nu sunt Dumnezeu...hai noroc!
Pe textul:
„Șevalet cu șarpe" de andronache virgil-nicolae
ți-am citit textul. Ca și creație jurnalieră e OK.
Dar...because always will be a but into a text...sunt lucruri pe care le știm cu toții, adică există riscul unei tautologii. Sunt de acord că totul e varză, de acord că incultura, prostia și parvenitismul fac o casă foarte bună dar...of, la ora asta pe plaiul mioritic Dumnezeu nu ne-a dat altceva.
Cu respect, prietenul tău, liviu ofileanu
Pe textul:
„Bolșevicul, mare domn în țara noastră!" de andronache virgil-nicolae
ai construit aici imaginea Poetului,
\"în urma sa
pietrele făceau jonglerii
Și râdeau în șoaptă.\"
Har maxim!
Pe textul:
„Despre el" de Danut Gradinaru
știi cât mă bucur atunci când citesc poezie...
\"într-o lume cu soare lăuntric fără durată\" e un vers de excepție.
Desigur, iluziile, ca și visele de altfel - țin de o lume a posibilității, aici tu ai lăsat o cale deschisă...deși iluzionat, omul are nevoie de aceste iluzii ca de aer. Nici nu pot concepe om fără dorința de a face, a fi ceva...E în datul genetic \"instictul visării\", sau nevoia omului de a rezona cu mediul exterior filtrat prin imaginație.
cu drag, liviu ofileanu
Pe textul:
„Iluziile..." de Teodor Dume
