o noapte înafara ființei

Teodor,
\"atăta timp cât viața/ va rămâne o rană dezinfectată cu alcool\" merită după părerea mea o stea de aur.
Îmi amintește de celebrele afirmații ale lui Eugen Ionesco, \"rana femeii nu se vindecă niciodată\" , \"viața se bea, moartea se uită\" a lui Ioan S.Pop și altele atât de sugestive. Poezia ta crește din sufletul tău care o alimentează cu puritate, o puritate care nu se maculează prin interferențe...
Se deslușește aici, același ton elegiac, strunit cu o anumită detașare de ordinea concretă a lucrurilor, \"îmi voi suspecta liniștea de trădare\", un dor de ducă:
\"să caut alte refugii\" ca și cum prezența în formatul de față ar fi Poetului insuficientă, și desigur, aceasta în linia binecunoscutei dileme: \"unde-i Cuvântul care exprimă Adevărul?\". Nemulțumirea față de sine implică o mai acerbă luptă cu descoperirea de sine și a formelor de exprimarea adecvate.
Salut în Teodor Dume o voce lirică autentică.

liviu,
atent ca întotdeauna vii cu o analiză profundă dar și cu o bucurie care crește în mine odată cu simțămintele clipei care mă urmăresc.
mulțumesc pentru com și pentru larghețea aprecierilor tale.

multă stimă,
același
teodor dume,

Teodor coboară alături de ceilalți în puțul din el și, spre deosebire de ei tace, dar tăcerea lui este una semnificativă pentru că ea spune multe. Lirismul lui este unul încărcat de întrebări și nu unul de circumstanță. Spre deosebire de mulți alții, versul său este o prelungire a vieții în cuvânt și a cuvântului în viață, de aceea poezia lui place. Este un poet autentic iar poemele sale sunt curate și frumoase ca o întrebare într-un lan de maci!!
Cu prietenie
PP

mulțumesc pentru rostirea curată

multă stimă,
teodor dume,

Teodor, ceea ce constat, citindu-ți poeziile, este că altfel nu poți scrie. E stilul tău, chiar dacă vine din poezia neomodernistă, axat pe reflexivitate, retorism, declarativism ca expresii ale sincerității poetice. Dar există și riscuri enorme scriind astfel: unul, de a repeta ce au mai spus și alții; altul, de a cădea uneori în prozaism și facilitate. Aici, în ciuda unei expresivități ce tinde spre zero, poezia subzistă în acele modulații sufletești pe care, un cititor sensibil, nu se poate spune că nu le retrăiește conform propriei sale individualități. Cred că eul poetic de aici se aseamănă cu acela care \"vorbește mereu despre moarte\". Despre o moarte insinuată subtil în rădăcina viului.

\"pe care un cititor sensibil nu se poate spune că nu le retrăiește...\"

Îmi cer scuze, ar fi trebuit să corectez înaintea postării comentariul. mai există un pleonasm: \"Propriei sale individualități\". Rog a se citi : \"conform individualității sale\".

george,
adevăr foarte mare adevăr grăiești și știu că o spui sincer.
așa este. poate vârsta mă face să mă uit în urmă și să tresar la fiecare zbatere pentru că acele stări vin din real, nu sunt artificiale și tocmai de aceea uneori plictisesc...
iar *Despre o moarte insinuată subtil în rădăcina viului.* ce pot să spun pentru că tu ai pus punctul acolo unde trbuie. și iarăși vin și mă repet...vârsta
evident că nu mai am răbdarea să punctez strict limitat anumite clipe, ci vin să tatonez același lucru explorat de alții dar care pe mine mă frământă.

o să încerc să mai schimb peisajul numai că timpul s-a așezat peste mine și e greu.

mulțumesc mult pentru tot ceea ce faci încercând să păstrezi , cât se mai poate, câte un strop din esența a ceea ce ne definește.

rămând împăcat că toate trecerile tale sunt constructive, iar din scrierile semnate george pașa am învățat câte puțin în fiecare zi

ps* te rog să nu eziți, în limita timpului disponibil,să treci prin textele mele și să-mi arați locul greșelilor repetate. pentru mine e un mare ajutor.

stimă și considerație,
teodor dume,