Poezie
Șevalet cu șarpe
celei ce mi-a adus fericirea
2 min lectură·
Mediu
în fiecare ochi al nostru se întâmplă curcubee
al treilea ochi îl păstrez pentru muguri de poezie
oul originar mi-a picat în albastru de cer
mâna destinului l-a colorat în roșu și verde și roz
culorile primăverii proiectate pe un cer absolut
cândva am fost și eu un ou numai cândva am fost un ou
acum suntem ochi colorați de aseară până azi am
trecut punți și am sărit râpe întors în timp și spațiu
la băneasa de teleorman în casa dărăpănată
a mătușii melentina Dumnezeu s-o odihnească
e moartă demult un perete sta să cadă
mi-l amintesc așa de real azinoapte muta un
șifonier în dreptul lui și se vedeau clar
crăpăturile primejdioase pe prispă într-o ladă de
carton cu nisip cernut în ea un șarpe pestriț destul de mare
în fiecare ochi al nostru se întâmplă curcubee
al treilea ochi îl păstrez pentru muguri de poezie
oul originar mi-a picat în pasta amorfă de albastru
mâna destinului l-a colorat în roșu și verde și roz
culorile primăverii proiectate pe un cer absolut
cândva am fost și eu un ou numai cândva am fost un ou
acum suntem ochi colorați nu e închipuire
realitate e ochi-i spun totul mă oglindesc în ei
pot să-i număr firele de păr numitor comun
mângâi pe creștet rece fierbinte sinceritatea
perfectă dragoste albastră îi ating degetele
dezbrăcată întinsă pe pat țigara aprinsă între buze
îi mângâi sânii privirea o admir și atât
facem dragoste despre femei să nu vorbești
să le iubești așa cum sunt
022.146
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 252
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
andronache virgil-nicolae. “Șevalet cu șarpe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andronache-virgil-nicolae/poezie/1838425/sevalet-cu-sarpeComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
draga liviu,tot ce postez e cu buna stiinta,chiar si repetitiile...ma bucur ca iti place textul si ca ma citesti,desi sunt un anonim din randul anonimilor care scriu.tot ce scriu reflecta identic realitatea.asa cred eu ca trebuie sa fie.viata nu trebuie vazuta in alb-negru sau diferite griuri.viata se vede si prin lumina translucida a curcubeului sub diferite forme si expresii fizice si metafizice.ti-am spus ca sunt un naiv,un boem,un rebel pentru o cauza incarcata de naivitate.femeia e frumusetea suprema,restul e inefabilul!stiu ca nu esti Dumnezeu,nici eu nu sunt.hai noroc si numai bine.cu prietenie,virgil
0

Virgile, e surprinzătoare curgerea ta poematică, cu incursiuni și reveniri temporale, descrieri și aluzii la \"totul e trecător\", la femeie ca un tabu de necomentat. Îmi plac repetițiile cu bună intenție desigur așezate de tine în text ca o accentuare a curgerii vieții văzute prin mediul cromatic, așa cum ar descrie un pictor senzațiile și impresiile asupra existenței.
Dacă mai dau greș, scuză-mă și tu, doar nu sunt Dumnezeu...hai noroc!