Liviu Nanu

în ceea ce mă privește stau și dîrdîi de frig în mine se găsește atîta promoroacă și țurțuri îmi atîrnă de gînduri clănțănind la fiecare bătaie de inimă cînd se ating unul de

În fața cîrciumii, pe trotuar, se auzea o hărmălaie, suficient de tare, pentru ca toți consumatorii să-și ridice capetele, care din cafeaua aburindă, care din paharul de vin, care din ziar, și să

Poetul se opri în ușa cîrciumii și tropăi de cîteva ori din picioare. Chiar în fața barăcii, pe trotuar, se întindea pe toată lățimea lui o băltoacă, în care, trecătorii, n-aveau încotro și călcau,

- Să vedeți ce-am pățit ieri, începu Profesorul. Sorbi apoi încet din cafeaua fierbinte, țuguindu-și buzele. Ceilalți, adică Săndel, Poetul și Dan a lu’ Nașu, dar mai ales Bicuță ciuliră urechile,

păcală avea un cîine nici mai prost nici mai deștept era un cîine obișnuit cu formula apei (H2O) pentru că stăpînul punea mereu furtunul pe el un cîine banal care rodea oase și în

mă întorceam de la lansarea lui felix și pe șosea era o pîclă deasă în fața mea un audi a4 (îi ardea o lampă doar) să mă țin după luminița aia ca după fericire îmi spun așa să mă țin după ea ca

Dan a lu Nașu sorbi lung din votcă, se cutremură ca într-un spasm, apoi bău o înghițitură de apă, din alt pahar. - Soacră-mea a primit prin poștă un aparat pentru clismă, începu el. Pe adresa mea,

Săndel intră pe ușa cîrciumii și se așeză la masa lui. Purta un costum bleumarin, iar haina îi venea strînsă pe corp, de aceea o lăsase descheiată la nasturi. Croiala era demodată și în coate avea

sub țeastă am o minte încîlcită pozez în diavol, în martir și înger și fiecare-n partea lui mă trage de-o mînecă de-un guler de-o idee dar nopțile recit în somn poeme sub luna albă, ca un

- …și atunci am luat cuțitul în mînă, știți, am un cuțit lung și ascuțit, taie ca briciul, l-am privit în ochi și i-am spus: „Georgică, am să te tai, fir-ar citoplasma ta de jmecher, că mi-ai

Toamna era frumoasă în luna octombrie, oamenii încă purtau mînecă scurtă. Cîrciuma era plină ochi, lipsea doar profesorul, avea ședință cu părinții, dar trebuia să pice din moment în moment. Ceilalți

ajunsese la mîini la degete tot trupul era minunat așa împietrit în marmură de rușchița formele rotunde așezate la locul lor sînii echilibrau delicat ansamblul cu sfîrcurile privind spre

A FOST O EXPERIENÞÃ reușită, băi a zis Max după ce am terminat tot îmi așezasem coatele pe masă și aprobam din cap în sus și în jos ea plutea prin cameră, roșie toată ca un miez intra și ieșea

viața mea ca o lubeniță de Dăbuleni tăiată felii poftiți și serviți-vă

acele ceasului sînt două limbi de vacă plescăindu-și melancolia pendula din perete linge noaptea fluturii nopții se topesc pe obrazul meu timpul nu mai este rotund a căpătat colțuri îmi apar

- Am o poveste scurtă și una lungă. Pe care s-o spun? zise profesorul intrînd pe ușă. Bună ziua, continuă el, așezîndu-se la masa la care își bea liniștit cafeaua, Săndel. - Spune-o pe aia scurtă,