dedublare

faina realizare, circularitate si simetrie, pe cat de simplu pe atat de bogat in sugestie jocul de imagini.

Liviu Nanu, o construcție frumoasă, simetrică, în oglindă, sugerând dedublarea în spații paralele, opuse pe o axă a temporalității. Relizat prozodic, ludic ca o scriere soresciană dar atât de personal. Pentru mine a fost ca o pauză de respirație, o pauză de \"descruntat sprâncenele\"! Cu amiciție,

Florin, ai surprins bine, e un joc. Dar pînă la urmă, ce nu este joc? Nu este joc atunci când suntem încrâncenați, ceea ce nu este cazul în ceea ce mă privește. Onorat de prezență și semn.
Ioan - Da, am căutat simetria și aspectul prozodic. Mă bucur că ți-a plăcut și ai zâmbit, eu doar încerc să scriu o poezie profilactică. Dar, sunt și sensuri mai adânci, așa cum ai sesizat. Depinde de cititor și de starea în care se află el în timp ce lecturează. Onorat de semn.

Fain poem! Un fel de desen din cuvinte, fără alte rezonanțe, dar hotărâtor pentru un cv de poet.

interesantaaa poezie! visul scenaristului! (m-a intrigat, mai cu seama, strofa a cincea.) si totusi, eu zic sa schimbi neaparat titlul, sa scapi de \"iar\"-\"dar\" si, daca se poate, sa faci la prezent evenimentul din strofa a doua.
nu ma pot obisnui cu \"apropritaru\'\".

Frumos, suav poem! :) Cu el ai început pagina a 10-a de pe poezie.ro și... știi tu ce, azi. Așa că... La mulți ani! Fii același arhitect excepțional al poemelor tale!

Vasile, onorat de trecere, ai dreptate cu cv-ul.
Silvia, sunt onorat, mai vorbim pe tema asta, am rețint ideea.
Alina, ai intuit bine, am scris poemul acesta azi, pentru mine reprezintă ceva, chiar dacă e perfectibil. Chipintaci!

Într-un fel sau altul cred că toți suntem creatori, mai buni, mai puțin buni, și-n fiecare din noi și-au făcut casă mai multe fețe ale personalității noastre.
Cam stângaci comentariul dar sigur mă înțelegeți. Preferați rima și asta îmi place.
„La mulți ani” pentru ieri. Fie ca soarele să vă zâmbească în fiecare dimineață!

Doru Emanuel

S-a dat sfara in tara, pe mesenger, ca ai mai intinerit cu un an, prilej cu care am revenit sa iti urez tot ce vrei (muza inslusa!). La multi ani!
In ce priveste dedublarea: daca v-ati insemnat asa de bine unul pe altul, cu creta, inseamna ca nu e pericol sa va pierdeti, iar noi avem doar de castigat din \"afacerea\" asta de semne!
(nu uita: poemul asta chiar e demn de un titlu mai bun!)

si rafinată ironia dulce-amară...asupra unei dedublări care, de fapt, nu există...si puternica sugestia conturului inchis al unei realitati unice, singura concretă si *palpabilă* pe drumul propriei (noastre?) alcatuiri...si totusi...incantatoare tentativa de intalnire cu sine...plecaciune in fata *arhitectului* foarte inspirat in a-si rosti adevărul... cu voce tare... il privesc si nu-i văd pe haină nici un semn...
La multi ani, Liviu Nanu! (a doua zi pentru ca acum am aflat)

Doru, Silvia, Ioana - vă mulțumesc pentru semn și urări. Acum, după ce mi-am trăit cam o treime din viață, nu mă încearcă niciun sentiment anume, așa cum mă gândeam că s-ar putea întâmpla.

“L\'architecture, c\'est une tournure d\'esprit et non un métier” , un fel de cântec în care notele sunt poate mai puțin importante decât senzațiile pe care le declanșează, așa ca în poemul tau, de o muzicalitate aparte în care ritmul întregește un tot unitar al strofelor devenind pentru ansamblul scriiturii ceea ce simetria este adeseori pentru spatiu. Așa cum ne-ai obișnuit, încă un poem care te onorează și pe care l-am lecturat cu aceeași plăcere dintotdeauna.

LA MULTI ANI!

Ama :)

Venind în misie secretă,
Pe-Anton l-au însemnat, se spune,
Un arhitect c-un ciot de cretă,
Iar Muza - cu sacâz, pe strune.

La Mulți Ani, Nanule!

Ama, semnul lăsat de tine îmi face mare plăcere. Mulțumesc pentru urare.
Ioane - modalitatea originală pe care ai ales-o să-mi lași semn și catrenul tău m-au făcut să zâmbesc, mulțumesc pentru urare.

nu trebuie să stai mult pe gânduri pentru a-ți da seama că nu e un mod mai potrivit de apărare a trăirii care a generat poemul (intensă și serioasă dealtfel) față de împotrivirea personală a scriitorului, decât umorul. demascatorul principal al inteligenței, deloc la îndemâna oricui și mai ales greu de folosit ca țesătură pentru protejat o temă ca asta. despre care atât de mult s-a scris cam pe același ton grav și adesea fals erudit încât cuvintele, spre deosebire de cele de aci, și-au pierdut elasticitatea. modul neocolit dar totuși discret în care arhitectul s-a împăcat cu semnul de pe haină dezvăluie har și experiență scriitoricească. poezia îți cade dragă imediat.

Camelia, mă bucur că ai remarcat poemul, este unul la care țin, deși el a fost mai puțin vizionat. Probabil din cauza formei clasice în care l-am conceput. Onorat de trecere și semn.

Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l îndreaptã
Lîngã fereastrã, unde-n colt
Luceafãrul asteaptã.


\".....iar eu, mergând pe trepte-n sus
la mijloc mă-ntâlnii cu mine
care sunt eu și care nu-s?\"


\"Seara, când să se dezbrace,
Singurică în iatac,
Pe obrajii ei s-aprinde
Floarea rumenă de mac.
Și privindu-se-n oglindă
Își sărută brațul drept:
”Crai de ghindă, crai de gindă,
Vin’ la mine, că te-aștept!” (carturareasa, Toparceanu)



:)) Hihihi... ce faci Antoane? Esti arhitect? ca mie mi s-a pacut ca lucesti :) De la stele, am inteles... Observi, te-am incadrat intre doi monstri sacri ai poeziei. Complimente. Salutari. Si sarutari prietenesti :)

Cristina, ai dreptate pe jumătate, adică ceva lucea la mine, mai precis ochii (și poate și nasul). Mă bucur că ai remarcat poezioara mea și îți întorc la rîndul meu salutările și pupăturile (prietenești, desigur). Cînd te gîndești că prima noastră întîlnire în virtual a fost tot cu stele...verzi :) Adică să fie șase ani și mai bine de atunci...

:)) asa e Antoane, tu ai o suita impresionanta de stele galbene si rosii, iar eu fac tot posibilul sa iasa stele verzi cand ne intalnim :)) De neuitat.. hahaha. Imi place proza ta. Nu am apucat sa citesc poeziile tale din ultima vreme, dar sa fie cea de aici semnul ca ti-ai mai imblanzit cumva stilul? mi-ar placea, sa fiu cinstita :) hai ca mai citesc

Poemul este foarte fain, cum spunem noi ardelenii. E rotund și concis. E concentrat, respirând frumusețe și înțelepciune. E un poem-școală după/cu care se poate iniția în poezie neinițiații. Are frumusețe și bucuria surprizei de final. Te recunosc ca poet adevărat, Liviu. Felicitări! Și tuturor celor care aspiră la statutul de poet să treacă și pe la tine, prin acest poem. Au ce învăța.

Cristina, acum șase ani făceam tot felul de experimente. Am realizat apoi (și datorită ție) că era un drum înfundat.
Răzvan, tu ești un cititor atent și un poet cu experiență, trecerea ta pe la mine mă onorează.
La mulți ani!

Esti prea amabil cand spui ca te-am ajutat si eu intr-o oarecare masura sa te orientezi. Dar ai dreptate, acum cativa ani toata lumea experimenta aici, era aproape o intrecere, cine are cel mai criptic limbaj, stil, sau cea mai bizara forma a poeziei. Iar cometariile erau naucitoare. In timp ce faceam eforturi sa pricep ce spunea cate unul in poemul lui/ei, elogiile curgeau garla. :)) Atunci m-am simtit depasita si am renuntat. Imi pare bine insa ca m-am reantors acum, in pagina ta. Si gata... de acum comentarii la alte poezii :)

este o oarecare discrepanță între prima și a treia strofă...deja nuanța de arhitectură se pierde ca să revină în final...în rest rima este foarte reușită!

cu stimă, eNz.

Stimată domnișoară Emilia, arhitectura în acest caz nu este decît un pretext de a urca niște trepte imaginare, construite de eul personal, iar strofa a treia este o strofă de legătură, fără ea nu s-ar putea înțelege următoarele. Onorat de vizită.