Liviu-Ioan Muresan

ea nu poate să zboare aripile îi sînt ornament dar te face să zbori pe tine muritorul ce ai avut șansa acelei întîlniri cînd pășește mișcă aripile și-n iluzia zborului te înalți pe un

fix la 4 pm. în curtea școlii mai întîi iese Lia cu obrajii roșii apoi Alex cu fața tristă urcăm în mașină fără să scoatem o vorbă ultimul sunet al clopoțelului acasă tăcerea apăsătoare

peste dealuri trece lună cu aspect de gelatină parcă ai lua-o-n mînă și ai tăvăli-o-n tină galbenă precum urina colectată dimineața într-un tren spre Bucovina care tăinuiește greața doat

Și trecu o vară și se făcu toamnă. Apoi iarnă. Atunci am ieșit pe ușă mai hotărît ca niciodată. M-am oprit la oficiul pentru recrutarea forței de muncă și am acceptat. Voi lucra zilnic cîteva ore,

Doar pentru geneticieni. Știm cu toții, atît din religie cît și din tradiție, că blestemul comiterii faptelor se propagă cîteva generații. Cifrele faditice, șapte sau nouă, sînt oricum peste

colivia e jos pe parchet mă aplec și vorbesc cu papagalul el se retrage într-un colț cînd mă îndepărtez scoate sunete mă aplec iar și îi vorbesc de cîteva zile mă destăinui papagalului mă

ușa închisă numele ca o respirație și numărul doi nu nu am greșit adresa șterg cu mîneca hainei pînă sclipirea aceea deschide uși de lumină nu voi trînti niciodată fața ta de fum firav cum

Seară de seară îți ascult țipetele din pereți din calorifer din chiuvetă văd fața schimonosită pe tavan și te ascult Crezi că inima mea e rezistentă și țipi crezi că sentimentele

intrau în sală ca liliecii într-o peșteră și întunericul îi atrăgea simțeau mișcarea și astfel puteau desluși ființele pe ei îi atrăgeau poetele pe ele le atrăgeau poeții cenaclul începea

doi ochi verzi plus doi ochi căprui fac un cer albastru pe care genele desenează stele două șoapte plus două ascultări o insulă verde.

poziția aceasta am învățat-o în copilărie plecam pe atunci capul și-mi tremurau picioarele doamna în alb scotea acul seringa o lua fierbinte de pe aragaz așteptam vaccinul socialismului

cartof încolțit talpa simte atingerea foamei copiii de țîțe prinsi dubii

În adolescență, și asta datorită unor circumstanțe pe care le voi prezenta ulterior, un cumul de idei îmi creaseră mentalitatea (pe care o doream ideologie). Stăpînit de un patriotism caracteristic

salivez pe inimă pînă se dilată inima pulsează la jeg cu pieile roșii hipopotami ies din orbite sar în mlaștină se răcoresc scuip hipopotamii ei simt liniștirea și lasă fecale drept

va picura cu moarte cum picură cu ger femeile se vor ascunde în bărbați și bărbații în utere o lume de coconi încălzindu-se doi cîte doi trei cîte trei vor curge cuvinte în limba unică și ei

un animal de mărime medie negocia moartea prin două mii de ventricule l-am asimilat unui pepene uriaș. un om mărunt mi-a șoptit tinere în tine viața are multe culori e un spectru și oamenii

mi se scurg ochii pe paginile în care nu mai regăsesc cuvinte sînt acolo, actor al unor drame trăiesc și mă identific, dar mai ales trăiesc. o să adaug la favorite

Tremurul acesta îl duc de la începuturi. Nu l-am perceput decît foarte tîrziu, atunci am știut că toți oamenii îl poartă de la naștere. Și dincolo de moarte. Pentru că mai apoi l-am simțit, în

templul cu sînii mari respiră jumătate de viață bea otrava pregătită din timp femeii să fie femeie eucaliptul înlătură firavele ierburi ce-i mîngîie sentimentele singur răzbate

un telefon în iarbă cîntă o melodie aleasă cu grijă de proprietarul său melodia îl definește ți-l imaginezi stînd pe marginea apei cu undița în stînga iar în dreapta cu un roman vechi ridici

Paul, cel mai simpatic vecin, așa zic femeile, vine la ora 7.30, cînd noi ieșim la muncă, nu zice bună dimineața, face doar un semn cu palma dreaptă și urcă grăbit scările. Paul locuiește la