lim și umbrele sufletelor

Ai construit un arhetip care își proiectează umbra peste teamă, iar tremurul este ascuns în iridescența curcubeului pe care și-l întinde pe față ca pe un fard.
Dacă îți cunoști umbra prin introspecție interioară, ajungi s-o domini și să te joci cu ea, o pui în fața oglinzii și te vezi pe tine însuți întors.

am citit cu plăcere poemul umbrelor și a tremurului din spatele curcubeului... sunt bine strunite imaginile, aceasta căutare în sine, aceasta privire în sine este sugestiva, sincera. \"lim/se sperie\"; lim era singur, își asculta vocea, își ascundea tremurul picioarelor, cânta, alerga cu umbra sa, se împrietenea cu umbra sa... final sugestiv. Mi-a plăcut, liviu,
cu prietenie,
alex

Răzvan, un comentriu complex și complet.
Alex, îmi pare bine dacă finalul se deschide cititorului. Aveam ceva îndoieli.

Vă mulțumesc de trecere.
LIM.

vreau doar să punctez câteva dintre elementele cheie ale poemului de azi:

1. parcă ar fi un spectacol pe un perete, mâini proiectate artistic - versul final îmi întărește lucrul acesta. Iar ceea ce văd eu este o capcană. Sinele încolțit de propria umbră, propriile remușcări.
2. sentimentul dedublării: umbra nu se desparte de trup, este ca un al doilea eu ce vrea să imite originalul. Nu prea poate, însă reușește să-l sperie: acesta pot fi eu? ceva atât de tremurător, care se schimbă așa de repede, care nu-și găsește locul?
3. paralelism între copilul lim și omul matur lim
4. ludic, o babă-oarbă ce se caută pe sine, se “antrenează” cu sinele până ce umbra devine lumină
5. fascinația, “împrietenirea”, suprapunerea unuia peste celălalt

poate ar trebui să continuu, dar n-am să o fac. Mă opresc pentru a reciti și a reflecta asupra acestei umbre a sufletului.

Ottilia Ardeleanu

interesante punctările pe care le-ați făcut aici. Vă mulțumesc.
LIM.

Umbra, ca și imaginea noastră din oglinzi,
despre care Borges spunea că sunt abominabile,
este o stare spectaculoasă a noastră.
O percepem și ca pe o parte din noi,
dar și ca pe o solie a noastră în Lumea de Dincolo.
Și asta în mod paradoxal, adică în plină solaritate.

Poemul Dumitale mi-a amintit de un poem al meu,
scris cam la aceeași vârstă și pe care
l-am pus pe site în semn de frățietate.

Cu prietenie, Sibi

Domnule Sibiceanu, mă bucur că ați receptat poezia aceasta. Cred că toți trecem prin aceleași trăiri, unii ne și exprimăm.
LIM.

lim între lumini și umbre.
mi-a plăcut modul în care ai trasat paralela și privirile din interior spre exterior și invers. de fapt sun părți indispensabile acestui microunivers care este Omul

*lim
credea că nu se mai teme de umbre
s-a antrenat cu propria umbă
pînă cînd curcubeul a devenit alb

pe atunci era singur
își asculta glasul
cum păsările din colivie
puse înaintea oglizii
cînta*

aprecieri

același,
teodor dume,

multă și mare mulțumire pentru aplecarea pe text. Vă simt mereu aproape, ceea ce îmi dă încredere.
LIM.