MB1: stai că ninge

Ai scris mai senin ca de obicei în textul acesta, chiar dacă o undă de nostalgie se simte. Sigur, nu e la înălțimea celor mai bune texte ale tale, dar mă bucur că participi și tu alături de noi. Măcar să mai uităm de necazuri, discutând despre poezie, cât ne pricepem și noi.
Mi-a plăcut această relație între interior și exterior, mai precis, între anotimpurile vieții și ale naturii. Nu e ceva nou, dar nu-i rău.
Bine că a venit zăpada și pe la noi, în Muntenia! Să ne bucurăm de ea și să așteptăm primăvara. Acel anotimp și mie îmi place mai mult.

a prins zăpadă pe la tâmple, dar nu și țurțuri, din contră
arde, e viu, e atent!
atent cât să observe și să ne lase și nouă această meditație din care,
așa cum ne-a obișnuit, nu lipsește iubirea!

succes!

desigur, fiind un titlu impus și un regulament destul de ciudat - adică se premiază cine strînge mai multe comentarii, lucru care nu reflectă valoarea textului - m-am străduit cît mai tare. mie textul mi se pare foarte bun, din ce am citit postat, eu cred că e cel mai bun. acum fiecare are gusturile și subiectivitatea proprie, dar mă bucur pentru cei care vor aprecia.

multumesc de urare, nu am pretenții prea mari pentru că nu sunt cel mai iubit dintre pamanteni, dar voi fi bucuros pentru cei care vor aprecia poemul.

un discurs nostalgic, este în el o emoție intensă și cuminte de la început până la final. delicată legătura dintre a fi copil și iubirea pentru un copil comparativ cu iubirea pentru cel ajuns bătrân!
se pare că ninsoarea îți încălzește inima din moment ce o vezi ca pe o binecuvântare.
mi-a plăcut.
succes în concurs!

Mi-a plăcut mai mult prima strofă. Chiar cred că poemul se putea termina doar cu aceasta.
Succes!
Cornel Rodean

Mulțumesc mult, apreciez sinceritatea si ma bucur ca sunt intre scriitorii pe care îi citești . Numai bine!

“zăpada asta vine să ne amorțească durerile
știm cu toții cîte se strîng de-a lungul vieții
așa că ninsoarea asta de final e binecuvîntare
chiar dacă ne dorim să vină din nou primăvara
să ne mai doară o căzătură cu bicicleta să ne mai doară iubirea
știm că nu va mai veni“

Un poem răscolitor, plin de maturitate și resemnare în fața iernii vieții, dar chiar și după o iarnă lungă și grea, pământul își încălzește inima cu razele soarelui care prinde putere, așa cum speranța se prinde de inima omului.

Poetul își dezvelește sentimentele și le face accesibile tuturor, se dăruiește pe sine în bucuria și durerea cuvântului, el însuși topit de dragoste. Felicitări, Leo!

Cu bucuria lecturii,
Antonia.

Mulțumesc frumos pentru cuvintele frumoase , ma bucur pentru sprijinul oferit dar mai ales pentru plăcerea lecturii, o felicot pe Otillia pentru câștigarea concursului, e evident ca la modul de jurizare castiga cel cu cei mai mulți simpatizanti, dar na, cicane bulgarim. Sa ramana si poezie, mulțumesc mie.

de pedagog stăpânește conținutul poemului. Trei enunțuri m-au determinat să intervin cu acest comentariu...

- „anotimpurile nu sunt doar ale vremii
sunt și ale omului” - adevăr din care avem parte dreaptă fiecare dintre noi

- „în timp dragostea devine respect și lacrimile din om
se transformă în ninsoare” - o ninsoare care se acumulează în interiorul fiecăruia dintre noi și care la sfârșitul vieții congelează trupul...

- „așa că ninsoarea asta de final e binecuvîntare” - o considerăm puntea spre eternitate

Părerea de rău că anotimpurile vieții omului, anotimpurile iubirii nu sunt ciclice asemenea anotimpurilor vremii este creionată în final prin cuvintele *fericirii* din copilărie:
„chiar dacă ne dorim să vină din nou primăvara
să ne mai doară o căzătură cu bicicleta să ne mai doară iubirea
știm că nu va mai veni”.

Lecturat cu plăcere.

Uite așa făcuși tu, Leonard
I-ai lăsat pe toți să se bată
Într-un fel de Altădată
Și tu te-ai concentrat pe un Acum
Încărcat cu darurile tale,
Un safir, un rubin şi o perlă
Precum Artaban
Din darurile tale, voi numi doar rubinul
“ninsoarea asta de final e binecuvîntare
chiar dacă ne dorim să vină din nou primăvara
să ne mai doară o căzătură cu bicicleta să ne mai doară iubirea…”

Este ceva la care nu m-am gândit niciodată...

,,începe mai întîi să-ți fulguie în păr și în barbă
apoi încet-încet fulgii de zăpadă se mută în interior
și pînă să ne dăm bine seama ne umplem cu troiene
ne transformăm în oameni de zăpadă"

Foarte frumos!

dar vreau sa va multumesc pentru aprecieri. eun poem din suflet, scris ieri dupa o pauza buna, de acumulare. trec printr-o criza nasoala de guta, care ma face sa ma simt mai batran decat sunt, dar da, asa mi-am ales singur nickname ul, sunt batranutragator, trebuie sa ma asum. asta e poezia mea, asta e fata mea. multumesc voua!

și la cât de mult susții că ești cel mai bun pe site-ul ăsta, să vii cu ceva ieșit din comun. În afară de valoarea declarativă -"mie textul mi se pare foarte bun, din ce am citit postat, eu cred că e cel mai bun"- și înțepătura-șantaj cu felicitările adresate Otiliei, nu rămân cu mai nimic la trecerea pe aici. Doar un "leru-i ler" bun. Voiam un Leo nebun.

stiu ca e bulgareala, pe de alta parte, asa cum spunea si Pașa, pot mai mult. o sa vezi imediat că resursele mele sunt diferite, cumva particip si eu la concurs, ca si tine, nici textul tău nu e cine stie ce, am citit multe mai bune, dar, din cele 13 texte inscrise, sunt sigur ca al meu e cel mai tare. dar, cum spuneam, iata unul și mai tare, vezi boua postare.

Vreo patru versuri, prea stufoase pentru gustul meu. În rest, un poem bun, un discurs liric echilibrat și trist.

dar chiar m-ar interesa ce pare stufos. Că poemul ramane si dupa concurs și daca am dat acum pe graba, cine știe, mai pe îndelete se mai poate.

să trezească iarna decît nostalgia, trecerea, pătrunderea în sine? E frumoasă zicerea poetică, zăpada ca o anestezie finală pentru o mai bună retrospectivă. Și, peste toate, sentimentul.

Prima strofă mă duce cu gîndul la versurile lui Păunescu (puse într-un cîntec). Ceea ce nu e rău, dar parcă este deja vu.
Primul vers al celei de-a două strofe ar trebui rescris, fără a pierde ideea. ”de fapt trebuie știut că...” îmi pare în plus. Celelalte versuri ale strofei sînt foarte bune. Totuși ”pentru că” îmi pare în plus.
Primele două versuri ale strofei finale pot fi restrînse într-un singur vers, fără să pierzi ideea.
Sper că nu te-am supărat, este doar o părere amicală, știi (probabil) că eu sînt adeptul sublimării în poezie.
Succes!

Leonard Ancuma, îmi place mult cum se simte/citește prima parte,

nu se ajunge la bulgăreală, ci la troiene, :)

omul de zăpadă mii simpatic, îmi aduce nostalgie, și speranță, doar că în concurs e vorba de bulgăreală, și
asta mă pune pe gânduri când mă gândesc să-ți dau ție votul sau nu, :)

Undeva simt dificultatea de a se rupe de la ” bucata de pâine” și la ceilalți participanți, :)

am stabilit o tematică dar să o respecte Cine? cam fiecare o ținut-o tot ” pe a mea, durere, dramă (imaginară, sau reală :),
- So, e super bună poezia, dar mă pune pe gânduri, votul, dacă să ți-l dau s-au nu, zi și tu? mi-ar fi plăcut să văd bătaie cu bulgări, zăpadă aici, răfuială ... nu troiene :)

anotimpurile nu sunt doar ale vremii
sunt și ale omului și iată că a început să ningă și în mine
începe mai întîi să-ți fulguie în păr și în barbă
apoi încet-încet fulgii de zăpadă se mută în interior
și pînă să ne dăm bine seama ne umplem cu troiene
ne transformăm în oameni de zăpadă

apreciez din suflet observatiile, o sa tin cont de ele, acum nu voi schimba nimic, ar fi de altfel incorect, cel putin asa cred, e textul expus, dar dupa ce se termina concursul o sa vad in ce fel pot apoi imbunatati textul. este evident ca fiecare scriere poate fi perfectibilă, dar asa, ca sa ramana scris, sunt sigur ca există o emotie primara, ingenuă, originală si originară, adică ce iese direct din suflet. poezia primară, dacă intelegi ce vreau sa zic, că altfel, dacă mai pictează sapte pictori peste Capela Sixtina poate iese altceva.

scuze că abia acum am vazut comentariile voastre, va mulțumesc, mă înclin.

comentariul lui Liviu Nanu,
și m-a înseninat atitudina ta Leo, un fel de CR7 al poeziei:))
- pe cine vezi ca fiind cel mai bun jucător de footbal?
- pe mine, a răspuns Cristinel:))
***
având în vedere experiența ta literară (și trecând de superba modestie care
o afișezi), excluzând textul tău, părerea ta care este? care este textul care ar
primi votul tău (un singur vot, un singur text, chiar dacă îți plac și altele)?

astfel ar cam trebui să se pronunțe fiecare

spor!

dar sublim de la sublimare, nu de la splendid. Ai sublimat ce ai sublimat și ai ajuns la poate cel mai „de șemineu” poem al tău, foarte aproape de numărul de aur. Anotimpuri, dragoste și aforisme (fac ce fac și îmi tot ies în cale). Evident că ultimele sunt sursa platitudinii universale, ar trebui să urlu de draci că îți bați joc de inteligența cititorilor tăi când de fapt asta ai vrut. Aia cu copiii e trăznet, eu o știam cu animale mici :) Cea mai recentă e o reclamă la Purina cu pisici care cântă: miau, miau miau miau miau.... Toate aceste trei variabile compun poemul, un condamnat resemnat. Nici nu știu dacă există pluton de execuție sau el e doar Alvaro Buendia, la vânt. E o limbă gravă și foarte controlată pe care nu ți-aș fi anticipat-o. Felicitări!

ca o provocare: stie careva dintre voi de ce se intîmpla ce se intampla? nici eu nu stiu. oceanul are rechini, meduze otravitoare, corali, peisaje cu calamari, si poate cerul crede că oceanul e cerul lui. e treaba mea ce fac in poezia mea.

tu ai văzut Le grand bleu și Atlantis ale lui Luc Besson? Eventual cu ochiul ajutat de atropină.

cand ma scufund in iubire, sau poezie.

Deși tot textul emană atât de multă pasiune, imaginile sunt construite pe acel sentiment de iubire ce umple poezia și o face specială și autentică. Prima strofă lovește cel mai tare, pentru mine.
Felicitări și succes!

multumesc pentru vot, deocamdata am ales elena farago. gandacelul sunt eu.

Foarte frumoasă poezia: umor, filozofie, scrisă pe înțelesul oricui dar mă așteptam să conțină cuvintele: stai că ninge!

mi-a placut mult prima strofa. anume senzatie de acumulare expresiva si metaforica a iernii inzapezite inauntru. multumesc!

multumesc frumos. cu placere!