n-am să mint
m-a durut nevoie mare
nevoia ta de condamnare
ascultă cum fierbe betonul din cazemată
cum aerul miroase a pereți
și dacă-l lași deoparte
poți comprima
o suflare soră cu
cum învărt bulangii ăștia nemilos cuțitul sexualității
în corpul comun al plutoanelor de virgini
nici un pic e substanță reală
numai spermă în saci de latex
nici urmă de vibrație
acum când mă pierd cu firea în maldărele de întuneric din corneea ta spartă de lumină
copilul din mine zgârie cu mânuțele murdare de lapte pereții toracelui meu
interpretează acolo închis ca într-o
Trăiește clipa
un deținut cu atitudine de clasic modernist
scrijelește cu unghia pe pereții celulei
„de la cheeseburgeri la pizde suntem toți doar rebuturi și enigme”
Trăiește clipa
confetti în
mersul tigrului în savana Mexicană
ne poate spune daragi maimuțe
că hienele râd la stand-up
doar când gorilele de la intrare
se prefac oarbe și le lasă înăuntru
noi restul
suntem primii
Închideți robinetul
se aud zvonuri
în pelicula de apă
unde fanaticul
a lăsat robinetul deschis
și o pereche de adidași
cu șiretele
tăiate pe jumătate
așteaptă în fața ușii de metal
cuvinte în borcane
cu rozmarin și cimbru
mucegaiul în floare
din tulpină în rădăcină
câțiva sticleți
și-au adunat inimile într-un beci din marmură
fix o adunătură de fiare vechi
să
mi se aștern stele în privire
de când aștept să te privesc
cometa lui Hades
pentru mine ai fost Venus
e cutremur în univers
îmi spuneai tu glume nesărate
e cutremur în univers
ce m-aș
un recul atât de puternic
al rafalelor de inspirație
al aripilor sângerii de poet
sparge bariera timpului
și ajunge orbitând în spațiu
ca un satelit trimis acolo
să studieze luna
dar
credeam că ai să-mi spui totul despre tine
dar ți-ai confecționat o oglindă
din principii de nisip
din cuarț topit
nu spun că din sticlă de cristal
pentru că știi și tu
sticla nu
...
amintirea din acea vacanță din vară
când am băut o cafea cu rațiunea ta
și am ascultat cum mă distanțam discret de majoritate
aveam toate șansele să devin probabil
cum îmi tremurau mâinile
lacrimile tale lipsite de semantică
adesea umpleau paharele de aluminiu
lăsate în nopțile cu ploaie sub strășină
pe care le răsturnau pisicile noaptea
când se prefăceau oameni
și urmau un
vreau să le zic și lor
că luminile cerului sunt de fapt semnale de alarmă
un fel de ambulanță divină
cu doi paramedici grași de după revelion
vreau să le spun că umbrelele
nu se vor
imaginea ta
lovește în echilibrul natural al stării mele organice
ca un clopot tras la înmormântare
ce ondulează spațiul umplut de vibrațiile aerului
sunetul bate
în urechile astea pline de
prin vena pe care mi-am înțepat-o
cu ruginitele tale ace de iubire
ca printre niște cotloane înguste
apare imaginea perfectă a firii tale
când am sperat că am să mă tatuez etern
că pielea mea va
tu vii acasă îmbrăcată în capodul tău transparent
mersul tău odată cu vorbele și zâmbetul ăla
mi se pare mie sau vrei să-mi spui că vrei sex indirect
mi se pare doar
sex la distanță nu se poate
cum
ai scos dintr-un corp pietros al unui adult uzat
un spirit de copil cu o fire beletristică
ce privea curios la tine
ca la o lună ce poartă straie de muză
ca la un meteor ce a străpuns pâna în
nu departe de noi
de pe un deal înzăpezit
îmi purtam privirea jupuită de marginea subțire
dar tăioasă a fulgilor ninși ce picau în zare
și o cuprind în încleștări degerate
în strâmtori
totul se învârte foarte murdar
poeziile acestor lideri consacrați încă au rămas printre noi
pe nimeni nu interesează că eu sunt încă aici
carnea mea este încă printre voi
cearcănele de sub ochi
zâmbești degeaba
râsul tău e la mine
îți miști buzele degeaba
cuvintele tale
sunt în buzunarele mele pline deja
aștepți degeaba am furat răbdarea
e la mine
stă printre cutiile cu amintiri bune
sunt plin de fericire
râd în interior
dar buzele mele nu vor să accepte
ca un confeti ce-mi sparge timpanul
sună repetat de bine
sună ca aplauzele de fericire
din interiorul meu
dar palmele mele
lumina asta indirectă e ca un băţ de chibrit
de fiecare dată când încerc să-l aprind la capăt
se rupe de la jumătate
de fiecare dată mă lasă cu ţigarea neaprinsă
mereu mă plictisesc încercând
la
mie îmi ajunge o oră
să-mi plâng de milă
alții așteaptă 50 de ani să plângă pentru viață
ei trebuie să moară câte 50 de ani
pentru fiecare
nu ajunge nimănui
o oră să plângă pentru viață
mie îmi
Noaptea mă mângâie atât de tare că-mi întinde pielea până peste ochi.
Palmele grele-mi zac nule pe marginea mesei.
În cafenea, în care noaptea-mi spune că programul s-a încheiat și trebuie să ies.