Lavinia Micula

mă plimb prin gândul tău am obosit nici un copac să-mi odihnesc căutarea deschide puțin ochii să iau o gură de aer

După ce tălpile lui au luat-o în sens invers promisiunilor am avut o trăire necunoscută de copac stilizat cu crengile toate lăsate în drum Dimineața devreme oglinda-mi spunea o lungă

Cine ți-a spus că amintirile se trezesc în miez de noapte de teamă să nu ne viseze prea mult în gând? Nu, dragul meu, amintirile nu se trezesc Ele nicicând n-adorm

cuvinte izbite de munți siluite în mare crapă de ciudă Pontul Euxin unii ar fi vrut să-mi vandă sfidare pentru scoici alții bataie de joc pentru soare peștii atârnâ în silă pe firele de

Odaia e goală pereții sunt din lemn - lemn putred Candela a uitat să lumineze Într-un colț nu se știe în care o țigară a rămas de câteva zile fumegând În celălalt colț macii rămași de vara

te priveam erai o tristă așezare cu iarba cât casele de la umbra ta se făcea întuneric te-ntrebam cu glas de rădăcină ce doare mai tare iarba noaptea te priveam încet să nu m-audă

am făcut un pact cu mine fără tine am dat fântânilor nume de încredere la capătul lor voi coborî în brațele tale interminabile timp de-o secundă ușor cât să nu mă frâng sub halucinația

Noi nu știm să vorbim ne ies cuvinte speriate Ca păsări cu trac și tembele blazate în fața furtunii Abia ne mai rabdă pământul acerb l-am călcat în picioare Osândind cărturari să ne-nvețe

am găsit o portiță la poalele unui munte așezat departe în mintea mea era doar o-ntâmplare de străbătut și o pădure asezata în jos Mai am puțin, puțin îmi ziceam Brusc se făcea un drum de

Acolo copilă în pădurea bătrână lumina de mladă de verde-mi cânta pe la ploi In colț de copac sufletu-n găoace moi răcoare cioplea pe la sămânța sădită în noi Acum femeie îndrăznesc în

Ratacind semnul de carte în seara cu gesturi trecute prin sunete de ceară Am așezat lumina de lună pe obrazul tău M-am trezit cu dimineața față-n față Ea, răvășită de nesomn Eu, urmând

Aleargă pătratele după cercuri în lumi paralele Amintirile își dau în metafizică licența Porțile tale se grăbesc fără sfială Să-mi dezbrace și ultima fereastră goală Mai avem timp de plus sau

o iau razna atemporal prin mirosul de levănțică și-mi aduc aminte că nu voi avea niciodată conștiința asfințitului poate doar un sunet fragil de lumină greu de văzut cu ochiul liber spart

cum să-ți spun dragul meu că până să ajungă la noi copacii se întorc mereu din drum că sufletele pereche și-au înjumătățit perechea că nopțile nu se grăbesc niciodată-ntre noi că am rămas

îți port în gândul păsărilor aripi deslușite-n zborul meu

nu știu carte pentru a răstălmăci alfabetul ploilor răsfrânt pe firul retinei cei de la prognoză vestesc că tabloul este incomplet că în celulele noastre vin ploi negre de vară risipa de