Ha´adam
Noi locuim într-o casă mare, atât de mare încât s-ar putea adăposti în ea sinucigașii_din_dragoste și n-ar mai muri într-o zi liniștită, pe malul unei ape cu șerpi domestici, rațe sălbatice și
fluturele voaierist
Fereastra dă spre Apus Văd turla bisericii, vârfurile copacilor și norii Cirrus Pe ăștia îi știu cel mai bine De demult Îmi imaginez că sunt bucăți din viețile oamenilor, lăsate în voia
transplant de oase
Tu știi că ne vom iubi. Chiar și după ce vom abandona totul, așa cum un cîine este lăsat de stăpîn la marginea pădurii.
gondolierul
astăzi am fost în podul casei după ani mulți ani nu pentru că până acum mi-ar fi fost teamă de colțuri întunecate așa cum uneori îmi este de cealaltă parte din viață ci pentru că ultima oară
trenul verde
și dacă ai fi aici atâtea aș avea să-ți mai spun eu, cea tăcută te minunai cum pot vorbi atât de mult am râde până ne-ar da lacrimile până când ar fi liniște așa cum se face în pădure noaptea
șapte secunde
În vacanțele de vară vindeai înghețată în fața magazinului Ziridava În restul anului învățai despre oase (parcă ai fi știut ce va urma după) Niciodată nu am lins atâta înghețată ca în vara
text scris în tren
În gara Băneasa nici un cîine nu trage La 60 de wați e deprimantă lumina Aș fi rămas cu tine Sub felinarul murdar Să număr toată viața pe semi-întuneric Cele două sau trei minute În care
Dialoguri fără cale de întoarcere
După ore în șir de pictură eram foarte obosit, dar fericit. /ai mai fost la atelier? Rareori. /mi-e dor să-mi spui de atelier, de toate ale tale mi-e dor, de culori, de pînze și
Poveste
Împreună suntem o pasăre și nu știu unde zburăm. Cînd aveam 7 ani îmi doream un zmeu al meu. Numai al meu. Să nu se mai întoarcă din cer. Să fie liber. Pe la 16 ani aș fi vrut să fac dragoste.
Poem de când te știu
N-am promis că voi iubi același bărbat toată viața deși este singura minciună în care am crezut cu înverșunarea muribundului care prin cenușa lui e liniștit că va trăi o veșnicie Dragul
Parfumul meu de lămîie și magnolie
Am cumpărat flori pentru tine Prima oară. Flori de piatră învelite în dantelă albă. Frumos și pregătit așteptai la un rînd nevăzut Desprinderea ta de pămînt și plecarea celor din jur. Îți
iubesc frigul, dragul meu
dragostea ta încape într-o sămînță din care toată iarna cresc maci
Lapte de pasăre
aș vrea să vezi cum sunt pe linia antebrațului ce culoare mi se deschide la soare să numeri punctele ieșite în relief și alunițele proaspăt formate să-mi simți sîngele care trece sub limbă la
Capăt de linie
te recunosc după fizionomia călătorului în trenul de noapte ultimul rămas crapă lemne în pieptul tău va fi o iarnă lungă răzuiesc urmele după ce spun te iubesc dimineață nu se mai
Rochia verDe
dulapul meu e plin de rochii de ceață de broaște și ape de mofturi cu privire la partea din tine peste care m-am întins azi-noapte sunt cîteva lucruri mă tot lovesc în viață de
iodes, însemnînd, violet
pentru că am refuzat marea în schimbul acestui bărbat voi sta lipită de spatele lui să curgă sare iodată din mine am să păstrez între coapse astrul zilei pînă va deveni astrul nopții el
Păpușa aceasta se numește Lascam
- după ce ne vom face îngeri, și eu și tu și tata și toți ceilalti, pe tine tot mama ta o să te nască? - tot ea, tot - și după aceea tu tot pe mine? - tot pe tine. Pe tine - și tu tot cu
Ascensională
Balonul meu cu aer este burta mamei. Zborul îmi face degete lungi, ca petele de lapte întărite pe marginea farfuriei. Să mă țin. Să mă țină. În viață. Tata crede ca pianul este copacul meu potrivit.
Poem căutat
eu am ceva din înăuntrul și înafara unui copac următoarea zăpadă aici va cădea toată neîncetat vor ieși aburi din coapsele mele pînă la frig pînă la frică se luminează lîngă acest copac
Cîinele nu pleacă
am cumpărat un cîine are ceva din privirea ta și din sufletul meu de aceea l-am luat știu eu suntem pe drum mai avem plouă ne leagă toate apele din lume unul lîngă altul căutăm podul ne
Poem cu frică și fricile ei
scoate mortul ăsta pe jumătate aflat în tine mă incomodează la ritmul somn-veghe la bătăile inimii la ritualul de dimineață dacă se întîmplă să-mi placă ceva prefer tristețea aurie ca o școală
Pata albă din uter
nouă luni am ținut palmele peste pîntece să simt cum se formează lumina în semiîntuneric am tăcut și s-a luminat cineva a spălat locul înlăuntrul și în afara mea tu
Înăuntru o tăcere care nu se mai oprește
dacă tac nu înseamnă că ascult cum ninge într-o rodie chiar dacă se aude bradul își mușcă rădăcinile înainte de următoarea tăiere ploaia mă refuză constant dacă tac înseamnă că privesc
Am fost acolo
am 11 ani și nicio tragere de inimă să mă uit în oglinda asta pe care o văd în tavan spunea fetița din sala de așteptare 35 de minute timp în care și-a privit vîrfurile codițelor perfect
