Dialoguri fără cale de întoarcere

După ore în șir de pictură eram foarte obosit, dar fericit. /ai mai fost la atelier? Rareori. /mi-e dor să-mi spui de atelier, de toate ale tale mi-e dor, de culori, de pînze și pensulele roșiatice. E multă vegetație la ferestre și eu sunt singur cu tablourile mele și este nemaipomenit de bine și frumos. /și ce mai pictezi? Ființe dintr-o specie vecină cu a noastră. /aici, pe pământ? Au trăit pe această planetă. /și acum unde sunt? La cer. /pot să le văd, mai vin? Mă duc eu la ele. /ei, te duci! Nu te duci nicăieri! Nu ai zis că mergem la mare? Stai, aici, cu mine. Ai înțeles? De înțeles, am înțeles... /ce răspuns e ăsta?! Recunoaște că alt răspuns nu există. /merg să adun rufele. A plouat toată noaptea și rochiile albe sunt afară. Rochiile tale miros acum a cer.