Laurențiu Nelu Rădoi

Pe sub salcâmi scăldați de gerul iernii moarte, Gonită-n roata vieții de-un martie vântos, Răsare caldă luna, dar e așa departe De strada prea murdară și de noroiul gros. Cu raze dulci și

Purtam fluturi în buzunarul hainei. Ieșeau uneori timizi și se plimbau din palmă pe piept, pe buze și iar în palmă ca un strop de apă de ploaie în hipodromul său natural. Purtam fluturi cu

De mi-ar trece vântul dansând peste tâmple, Gândul meu ar fi o coroniță de stele, Stindardul iubirii de viață ar umple Zări colorate-n șirag de mărgele. Un murmur aprins sub bolta de

Dragostea e-o-ntreagă taină, E un codru nepătruns, Un pribeag cu dor prin lume Când îl vezi, când stă ascuns. Dragostea e o poveste Cu istorie, trecut, Cu strămoși din vremi apuse Ce demult

Mi-e sufletul îndurerat și rece, Ecoul lui se zbate-n gheara clipei, Născând tristeți prin pajiștea aripei, Ce gândul peste vreme o petrece. Pe dinăuntrul gol îmi cad pereții, Copaci uscați în

Te priveam cum mergi senină peste praful alb din drum Fără să privești un pic spre nebunul după tine, Te priveam cum te duceai și gândeam că ești cu mine Iar în piept trăgeam într-una neuitatul

Fata care-mi place mie Stă departe de pământ, E în ceruri printre stele, E în ploaie și în vânt. Fata care-mi place mie Încă nu a răsărit, E-n puzderia de stele Lângă soarele-aurit. Fata

Peste viața-a cărei soartă năpustită pe-astă lume O aduse renăscută, însă cu un alt nou nume, Se petrece trupul nostru, monument zidit din patimi Construit cu-atâta trudă, dărâmat cu multe

De lângă soba caldă privesc din nou trecutul Iubito ce demult mi-ai risipit tristețea, Mă cheamă amintirea, privirea ta, sărutul Și ochii tăi albaștri cu toată tinerețea. Iar gându-mi, un

Se scuturară teii de la poartă, Ce liniștită e "Sara pe deal", Și-alunecă pe-ntinse-aripi de soartă Nestins de-amurg, al gândului tău val. Prin vis, "La steaua" care-a răsărit, Luceafărul

Noaptea plouă cu liniște din pahare de nori de cristal, luna este ascunsă toată sub mătasea părului tău, frunzele toamnei nu mai respiră sufocate de căldura pasului ce-mi mușcă plăcut din lobul

Prin somn am prins văpaia unei lacrimi Ce-o cântă visu-n dor nemărginit, Aromă scursă-n focul ce mă clatini A pieptului meu floare-n răsărit. Ți-ating cu mâna lacrima prin noapte, Parfum

Mi-ești dragă! Mi-ești extrem de dragă aevea și-n gând Încât pietrele cânta, fluturii râd. Prundișul materiei din care mă trag Acoperă-n imnuri pasul tău drag Prin albia râului ce curge

Inima-mi cântă de dor peste noapte Sfidând ale somnului ore puține, Gândul mă poartă spre-ale serilor șoapte, Și tu ești mult mai aproape de mine. Prin fereastra larg deschisă patrunde Parfum

Licean cu teoreme în cap și zeci de referate sub braț protestam frenetic împotriva iubirii, împotriva împletirii ei cu viața. Dar, la foarte puțin timp m-am văzut vâslind timid pe apele

Gânduri ce vin voioase pășind multicolor Prin ploaia de cuvinte a dorului de tine Acum îmbrățișează o floare de bujor Ce crește-n piept prin noaptea când somnul nu mai vine. Un miez de

De-aș putea iubi și eu lumea altfel colorată s-ar deschide ca o floare peste largi câmpii de dor, inima mi-ar fierbe toată peste aripi de zăpadă și-ar călători alene printre ierburi vii,

Crescuseră atunci flori prin pajiștea iubirii, livada cu cireși a inimilor noastre părea un plai de vis încercuit de soare, fluturi multicolori zburdălnicind sonor prin sângele iubirii din

Mă gândesc iar la tine, gândul e cel ce mă trezește în puterea nopții să desenez pe cortex cu dendritele neuronilor note muzicale din aria inimii, gândul îmi coafează pixul în foarfeca