Poezie
Lui Eminescu
1 min lectură·
Mediu
Se scuturară teii de la poartă,
Ce liniștită e "Sara pe deal",
Și-alunecă pe-ntinse-aripi de soartă
Nestins de-amurg, al gândului tău val.
Prin vis, "La steaua" care-a răsărit,
Luceafărul reface-o nouă cale,
În larg marea ta dragă s-a-ncrețit,
Ducând departe lacrimile sale.
Și totu-i trist, mărite, drag poet,
Cu ani ce trec se duce-al vieții număr,
Ți-a poorocit vreodată un profet
Că ai să mori, să mori așa de tânăr?
Să-ntoarcă cineva, putea-va oare,
Orânduiala-acelor calde vremi,
Gândirea ta în vers să ne-mpresoare,
Pe Kamadeva iarăși să ni-l chemi?
Tu dormi, te faci a fi neștiutor,
Un singur dor ți-a rămas doar mormântul,
Te cheamă-n cântec drag al tău popor.
Dar nu răspunzi. Răzbate numai vântul.
005
0