Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

În marginea iernii

24.III.1996

1 min lectură·
Mediu
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
În marginea iernii, înflorește-o lumină
Sub colțul pășunii zăpada dispare,
Pârâuri preapline de apă suspină,
Iar tu chip bălai, răsari ca un Soare.
Copacii zâmbesc spre cerul albastru,
O undă de viață prin aer adie,
Cântec se-nalță spre marele astru,
Iar tu chip bălai, mi-ești o lacrimă vie.
Mieii zburdând zbiară-n oboare,
Păsări se-ngână pe creanga pădurii,
În inima mea înflorește o floare,
Iar tu chip bălai, ești fiica naturii.
Înfloresc ghiocei, înfloresc viorele,
O viață se naște în cald și în bine,
Pământul cu flori este cerul cu stele,
Iar tu chip bălai, zâmbești către mine.
00390
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
122
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Laurențiu Nelu Rădoi. “În marginea iernii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laurentiu-nelu-radoi/poezie/14174550/in-marginea-iernii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.