Întinde-ți botul la infinit.
Desparte-ți buzele ca Marea Roșie și deschide gura
sub un arc ce se completează pe sine.
Și cască...
Cască ca și cum ai încerca să tragi aer în piept pentru o
Femeia cerb.
Femeia cerb are coarne,
Deși n-ar trebuii să aibă.
Femeia cerb are doar un corn
Pentru că e oarbă.
Are armele, dar e obligată să și le tocească prin cratițe învărtind
Alfred Vasile a suferit un accident prin obzeșdoi.
A fost lovit în cap de o karmă în cădere liberă
Și a zăcut vreo patru zile în lipitori și în noroi.
Alfred n-a mai ajuns departe în viață, cum
Mai este dragoste? Mai sunt tramvaie?
Sau suntem toți doar nouri dogorâți cu paie?
Sau suntem urme în obrajii mari?
Și ne mutăm de colo-colo,
Ba mai la sud de Jepii Mici,
Ba mai la nord de
Vreau să primesc un pumn Dumnezeiesc în gură,
Să-mi scuture din oase orice ură
Și-n loc de sângele din vene,
Să-mi curgă tăietori de lemne.
Am început să ar prin romantisme,
Prin sol cu
Pentru că ai o gură atât de mare,
Ce-atâția pumni în meclă m-a costat,
Ar trebui ca data viitoare
Să-ți dau tricoul meu cu sânge la spălat.
Pentru c-aud în târg tot felul de rahaturi
Și nici
Sufăr de-o miopie cruntă
De-o boală de ochi necruțătoare
Nu vă pot vedea clar
Decât prin funduri de pahare.
Fascicolul de lumină ce ajunge la conurile și bastonașele din retina
Nu trebuie să fie
Mă plimb pe stradă seara-ncet
Cu ochii plini de aracet
Cătând să îmi lipesc privirea
De domnișoara nesimțirea.
Pașește-n tocurile ălea
Cu-n mers bățos și cam canin
Ea care nu se lasă dusă
Și
Inima mamei e un hău
Când puiul ei se cațără pe ziduri
Și se-aruncă în plinul cunoașterii.
Inima mamei e un râu
Când roșeața de pe botul lui
E doar dulceață.
E doar, oarbă, pură, sfântă,
Secția lui era la ultimul etaj al spitalului, dar cum era de așteptat, el nu stătea în patul lui ca orice pacient, să-și plângă singur de milă, așa că am fost nevoit să îl caut vreun sfert de oră
Să fi fost pe la vârsta la care își are de obicei rădăcinile complexul lui oedip sau să zicem maxim nouă-zece ani. Oricum, nu descoperisem încă masturbarea, dar nici nu mai udam patul. Eram
Presimt că ai uitat de mult dragă făptură
Zilele roz când îmi găteai friptură
Și reacționeai cu exclamații-atente
La tona mea de complimente.
Pe-atunci era și vremea ca să mor
Descoperisem că și
Am învechit tot stând întins pe bancă
Cu capul greu la tine-n poale
Din când în când îmi mai sfințesc culcușul
Cu un sărut pe coapsa ta cea moale.
Dar ce frumos zâmbești de sus de-acolo
La
Mi-am făcut asear-o poză
Stând cu mâna-n barbă
Sub lumină de veioză.
Vreau să îmi admir cu sete
Fața mea de creator
Și să impresionez poete
Cu chipul meu seducător.
Căci nu-s nicicând
O să plouă-n ziua nunții mele,
O să fie urât, mocirlă și belele.
În biserică o să am ciorapii uzi
Și preoții vor fi ursuzi.
Nuntașii mă vor înjura pe sub mustață:
”Cum dracu\' de ne-a scos
Sunt doar un prost, e mea culpa
Când gândesc cum mă seduse vulpea
M-am dus în cameră tras de cravată
Mi-am zis că ăsta-i demon, nu-i o fată
Simțeam în coaste unghiile, spinii
În noapte-aceeia
Ieri,
După o lungă discuție cu sufletul meu,
După ce am constatat la un pahar de vin,
Că el e sursa tuturor răutăților,
L-am tras deoparte și i-am zis împungându-l cu degetul:
SUGI PULA!
L-am
Hai să exagerăm Cristino!
Să râdem cu degetele îndreptate spre avortoni
Pentru că nu s-au născut
Să fugărim tuberculoși prin camere de gazare
Și să tragem gaze în Ateneul Român.
Hai să
Pana mea e ca Dumnezeu.
Complet imaterială
Dar extrem de existentă.
Deși nu poți să o controlezi fizic,
Scrie mai frumos decât orice tipar
Si nu consumă cerneală.
Poate câteva
M-am născut claxon
să m-audă toată lumea
și să-și bage picioarele în mine
când la trei dimineața
îi trezesc din somn..
Cel puțin mă fac auzit.
M-am născut girofar
să mă vadă borfașii de
Numele meu e război.
Sunt sfințit cu sânge
Sunt botezat în noroi.
Dați-mi pe mâini pistoale
Dați-mi și-un rând de țeste goale
Și aranjați-le în funcție de culoare.
Regurgitați în ele
Îmi urăsc prietena cînd nu sunt lîngă ea. Pentru că de fiecare dată cînd sunt la o bere cu prietenii și ea e fie acasă, fie cu prietenele în oraș, chiar și dacă se distrează, eu mă simt dator și
Boris avea o preferință neobișnuită pentru rotule. Era semnătura lui să îi împuște pe toți datornicii sau adversarii săi în rotulă, iar apoi să îl lase pe asistentul său Vania să calce în
Fac parte din cvartetul de coarde al celor care au rămas fără suflet
Și din trupa de dans a celor ce-și țin corpul pe coloane dorice.
Ne izbim unii de alții, luminând în vibrație de
