Iurcencu Teodora Ioana

Totul e un joc,numit Feng Shui mortal de letal Nu-nțeleg ce vrea să spună ea,cuminte sau suavă ca și cerneala prelinsă pe colțul mesei umede Nu știe nici ce semn poartă Nestingher o caut poate în

Gustul noptii il simt pe buze ale mele sa fie oare?! mi-am pus capul pe perna usor rotind ochi dupa cerul albastru color. Mi-am amintit ca am lasat cheia-n usa si pe masa am uitat ceasca de

Înaltul cer ridică visul înspre ideal Și noaptea caută priviri spre somnul întunecat Și frigul ÎȘi Încovoaie spinarea Ce freamătă frunza Și aduce ploaia. Cruda realitate își pierde

în mine lup flămând cunosc teama de a fi înfipt de nebun carne fragedă luna pământie lup urlând în mine cavou acoperit de frunze pământ peste punte pas nevolnic lup alb cenușa

pereți de-un ton roș aprinde-mi gust demisec pe-ale mele buze de alun varsă aromă de cireș și pune-mi pe spate șal să-mi țină de cald atunci,când iar îmi va fi frig. bucăți din vaza

Depărtarea născută-n umbră rece Lună de mai, lună de stele Trece și viața ca un vultur negru Peste-ntinderi de cremene, Peste perechi de stele. Astăzi, ce vezi tu oare într-un cuvânt de vânt

Te crezi un vas ce se leagănă ușor pe mare Cu ochii plini de corali; de pești, din adâncuri de oceane moarte În jurul nopții vântul caută crezare În mijlocul nopții de corali, de mare. Farul

Lumea se așteaptă să renunți în fiecare secundă ce o ai în față E un joc cu reguli de-aur ca să ști să nu cedezi în fața lor În fața zâmbetului fals și apocaliptic În fața miilor de ochi În jur

fundalul cafelei obscur cravata neagră șarmant dresuri fine peste divan minți acoperite neclar gust de buze butoni de-argint trup cald în van priviri tulburi ochi de alun

somn usor și vise plăcute somn adânc și cuvinte plăcute alintarea e somnul dulce și sărutul e noapte bună. noapte bună, spun îngeri în cor noapte bună, spun toți și adorm noapte bună, spun

Pășesc, aproape de cuvinte Mă învârtesc pe vârfuri încet Și mă cuprinde o tristețe Ce mă strigă din umbre reci. Întreaga zare se preschimbă Și roșul soare Își schimbă-nfățișarea Și astrele

Si noi suntem mereu impreuna In mintea mea si-n inima Port ce n-am stiut ca exista Nume profund Tine minte! Am ascultat si vantul Cand asteptam sa te intalnesc Nu stiam ce gust ai

ard în mine toate cele pământene și-apuse vecinice gânduri ascunse în mine și-n tot ce simt acum am un singur suflu de ascuns ce-am să strecor printre ruini eu un biet scriitor mă nasc și mă

minte-mă că încă mă mai iubești nestrămutat de nebun ca ți-e dor să mă ți pe genunchi să-mi mângâi cosițele să-mi dezmierzi privirea cu dulceața sufletului tău singuratic minte-mi privirea că

Un plus de necesar într-o lume în care crezul de a respira aerul curat și de a reda în același timp savoarea unui edificiu înălțător pentru un perimetru cuprinzător nu stiu să fi avut în ultima

Cand in urma-mi ascunsa altii ranjeau spre mine Eu,aceasi pendula. Taceam. Ieri,eram putin si azi am mai crescut marunt. Am invatat si primii pasi in viata tinut de manute strans,

Ce tăcută și liniștită este marea, Nici valurile nu se mai aud deloc, Doar glasul blând al soarelui ce se scufundă-n mare, Se-aude, adiind; ușor. Ce liniștită e durerea ce scurmă în

Repere printre Minti Ascunse neclar in taciturn Printre unghere Neatins Acelasi emisfer clandestin. Profund si-n itinerar Un ghid Al carui cuvant rostit Paremi-se ca nu s-a stins Si

Astăzi, când soarele apune din nou pe perna eterului înspumat de clarul albastru Șoaptele vor adormi din nou în începuturile vieții și se vor naște mâine de dimineață fără să clipească, afară în

Un biet moșneag, stă plăpând pe malul mării Înconjurat de freamătul durerii Un biet cuvânt își face rost printre ruineș și strigă ... am înebunit, copile. Un biet moșneag își ascunde

mă poartă stingher frigul singurătății, mă reîntoarce din drum cuvântul uitării, mă întreabă câte toate o toamnă, apusă de departe. mă leagănă în pat de raze mă mângâie cu flori, mireasmă mă