Căpitan la provă

Te crezi un vas ce se leagănă ușor pe mare Cu ochii plini de corali; de pești, din adâncuri de oceane moarte În jurul nopții vântul caută crezare În mijlocul nopții de corali, de mare. Farul aprins redă muza nopții întunecoase Curajul de a înota pe valuri se pierd pe rând și pe pas în noapte Timpul oferă calda îmbrățișare mării negre Crezul depinzând de tine, umbră a mării verde. Măcar să râzi odată pe lună Și să nu-ți pese de nimic Doar să te ridici pe creste Și să strigi, că doar putin ai înebunit. Liniștea e prea bătută de soarta alba Vântul, nu adie, ci șuruie a năpastă curată Leagănul din valuri, spuma unui val, creastă Spuma mării, de culoare albastră. Dar parcă de undeva și noaptea prinde culoare Vezi o lumină la capăt de zare, Și te lupți să ajungi spre ea cu viteză cârmuită în pași de zale, Ca să îi oferi, privirea ta întreagă. \" Taci, nu mai spune nimic Nu vezi că afară plouă Te visai căpitan pe ambele etere; Pe cel dulce. Cel cu stele. Pe cel amar. Plin cu pietre. Pe cel sfânt. Angelic, perne. Pe cel rău. Neghiob și pierde.\" De ce m-ai trezit? ... Tu umbră pământie, De ce m-ai adus? ... În lumea asta neagră. Îmi era bine acolo, departe pe mare, Aici, mi-e greu și multe mă încearcă. \" Ai fiu de vânt, tu ști câte fac eu pentru tine?! Tu ști cât mă lupt să-ți fie bine?! Ești mojic și vrei să te cred eu pe tine, Eu! Timpul, ce îți aduce vină?!\" \" Așa. Lasă că o sa mai avem nevoie de cuvinte De blândă și sfântă lumină Dar îi primi nimic; nisip și ciudă Nimic va fi pentru tine, numai secundă.\" Hai, renunță tu soartă; Ce tot îmi bați cuie în talpă? Ce tot vrei să fiu de acord cu tine; Nu vezi că nu-mi mai pasă de mine. Și, iar se lasă noaptea neagră Peste o provă - albastră Peste creasta prea înaltă Ce acoperă, valul de spumă albă. Căpitan, tu te faci Și te afunzi în ocean Căpitan, cârma o ți în mână Căpitan, nebun la provă - albastră, De săpun - De spumă - Într-o nouă lume.