Suflete la mal

Ce tăcută și liniștită este marea, Nici valurile nu se mai aud deloc, Doar glasul blând al soarelui ce se scufundă-n mare, Se-aude, adiind; ușor. Ce liniștită e durerea ce scurmă în suflet Parcă nu mai este așa de aspră Parcă vrea să schimbe, felul; De-a chinui, o inimă măiastră. Și vântul vorbește cu marea, Despre fratele său, timpul Și inima, semilună-n lac A adormit lângă malul, copil drag. Sărutul e timid și-ar vrea să fugă Atingerea e molatică și blândă Dar trupurile de nisip-albastru, Sunt pline de spuma, valului stâncă. Nisipul blând și erotic oferă lumină, iubirii Clipele sunt dulci și pline de spumă, Trupurile sunt bărci; făr stăpân la provă, Ghidându-se dupa mângâiere, undă. Atinge erosul iubirii, semiluna Iar glasul pasiunii, atinge nebunia Ce se dăruiește pe nisip albastru Unui astru, înger al vocii,glasul. Ce liniștit e sufletul acum, După ce-a primit: Valuri de săpun - Și trupurile dorm ușor Pe fine și blânde, creste de zori. Ce liniște e acum pe plajă Valul a fost spumă albastră Dorm inimile albe pe nisipul din mare Alături de soarele, ce naște din nou; Pe cerul, ce a prins din nou culoare.