Și-am să fiu Veneția ta,adorate căpitane

Gondola, lunecă ușor pe canal fără ținând seama, că iubirea, e un val Tenembra și-ascultă vocea, se plimbă pe mal Tu arzi, și nerăbdând ca noaptea să fie doar o umbră Veneția, e mintea și mintea, e gondola ta. Gonea, cu gândul dus la ea, în nemărginita liniște de mormânt, și și-ar fi dorito, să o țină în brațe; și-n palme să-i aibă sufletul, de noapte Să-i mângâie cu pana de fazan, Chipul, ce l-a vrăjit, în noaptea unui bal Să-l facă să uite de toate și să o aibă pentru încă o noapte. Curtezană, râvnită, tu Venus, și tu stea Te-ador, și sunt cuvinte Te vreau, dacă aș putea. Dacă aș putea, să-ți cumpăr trupul Cu dăruiere și amor Aș face-o bucuros, din suflet Râvnita mea, comoară, curtezană, te ador. De-mi vei trupul și inima să o răpești Trebuie să mă cauți între răsărit și-apus, Nici blândă, nici suavă, nici bestie, nici șoaptă; Ci undeva între toate acestea Veneția, e curtezană. și-anghiontit, ochii-n paharul cu vin, nici dulce ,nici amar și-a rotit privirea, după un cadran și și-a lăsat gondola, pe canal Căutând, batista domnișoarei \"Curtezan \". Ea, falnică și mândră, ca o mireasă gătită își mângâia buclele arămii, arse de soare Vrăjea, mintea cu vocea ei; dorința râvnitului cuvânt, și fiecare, privire a ei îl făcea să o dorească mai presus de orice; și-oricând. Veneția, tu gondola ,mea! Nu crezi, că m-ai făcut să ard, prea mult?! Oferă-mi nestingherita, pasiune și lasămi-o, ca amintire, la fel ca și tine, de nebună. Dacă vei ști unde îmi zăbovește inima Dacă afli, unde mi-e sufletul acum; pe ce creastă; pe ce vânt Am să îți las ochii mei, ce ard; sub o privire arzătoare Am să las, părul arămiu, pe brațele tale și-am să fiu, Veneția ta, adorate căpitane.