Lună de mai

Depărtarea născută-n umbră rece Lună de mai, lună de stele Trece și viața ca un vultur negru Peste-ntinderi de cremene, Peste perechi de stele. Astăzi, ce vezi tu oare într-un cuvânt de vânt ...?! Ce simte noaptea, dacă vine-n curând Ce strigă vulturul pleșuv ...?! Nimicire, faimă sau tace ca un sfânt. Nu te-ai născut s-aduci în lume Năvalnic, trupul ars de val, Nu te-ai născut să plângi când noaptea Aduce roua, într-un pahar. Dar parcă ai crede că minte și luna de mai Căci ești prea singur Și prea ne-nduplecat. Ești stol fără-nălțare, Ești pasăre călătoare, Ești ploaie, și-apoi ninsoare Ești o umbră călătoare. Smoala, nu e prea neagră Ca să-ți fie pat și pernă Noaptea, nu e prea albă Ca să-ți fie somn de veghe Dar tu ești prea aspru și prea rece De aceea, soarele nu te-ncălzește În lună de mai, verde. Daca ți-ai da silința să râzi mai multe clipe,zile Ai fi mai fericit, copil de stâncă Ai fi mai bucuros, somn de sticlă Ai avea o lună de mai, cuminte. Și-acum alungă-ți tristețea, tu umbră veche Pune-ți sufletul în cui, Și-odihnește-te, un pic mai mult. Închide ochii-n fața lumii Și deschide-i în fața ta Oferă acestei luni de mai Privirea și dorința ta.