Iulia Elize

Se simte lăcrimarea lirică, asta aș fi vrut să zic. Un text modern, ca o alunecare în deznădejde care îmi aduce aminte de vechiul Bacovia, uitatul, lacustra lumii tale, descrisă în poezie, m-a inspirat să întrezăresc lacrima aceasta frumoasă, poetică.

Felicitări, draga mea, și stai liniștită, este un text foarte deosebit...

Și


Să nu te superi că îndrăznesc să vorbesc mai cordial, e din vina întâmplării de a se fi înțeles pe dos, să aveți (ai) o zi bună!

poți (cred) să o duci unde trebuie, la o secțiune potrivită de personale, poate doar încadrarea era greșită. e doar un sfat. să fie bine. cu încadrarea puțin mai potrivită.

cele bune!

am înțeles, poate ar trebui creată o altfel de secțiune, și pentru astfel de texte, pe la personale, adică în acea secțiune, cred, adică bănuiesc... și, într-o ordine oarecare de idei, să știi că chiar am citit poezii f. interesante pe la tine.

toate cele pe care le vrei!

Un poem-perlă ridicată din mare, ca și cum ar trece din mare în aer, văzând soarele care vine, care va să vină. eu așa am înțeles. dar nu din cauze subiective, de mesaj foarte frumos, înstelez (cele pe care le-am așezat, înțelesumum) ci pentru frumusețea simplă și curată, frumoasă curat a poemului. Bijuterie ca și prețiozitate a mesajului, ori chihlimbar închis, ca construcție, mesaj, însă simplitatea aceea, pentru simplitate și reușită, și totul ca întreg merită steaua...

cam incert, dorina ungureanu, lipsesc legături logice, ori cine știe ce ai fi vrut să zici...

un semn ca o lacrimă, pentru că este un text ca o lacrimă

frumos text de mistică creștină... simplu, dar frumos, ca o perlă răsărită din mare

iertare peste puteri de iertare, cam așa văd eu

variantă 2. (plastică)


Atâta râs și atâta mocherie ca de munteni răi cu papuci nepotriviți trecuți prin case străine
care nu știu a zice “nu știu ce e” și nu știu, în schimb parcă scuipă, omul meu, zidurile care se surpă
surpase-vor Doamne? Nu, nu se vor surpa, cei care scuipă vor scuipa cu vițici
până se va lăsa întunericul
și dintr-odată se va arăta *și aici vor fi mocherii de mocani în papuci foarte galbeni, cu lămpașul apris, lângă un rug plin cu mure, unde o femeie așteaptă
și chiar vă zic odată se va arăta luntrea, și cine știe
cât de albă va fi, dar va străluci ca niciuna
cine știe pe care scară o va lăsa îngerul bun să se coboare, ca să urce prostimea, norodul
mocanii vor merge atunci să cumpere pește, dar banii lor plin de ocară
nu vor ajunge nici măcar ca să îmi apăr, Doamne, luntrea. Dar luntrea aceea
cealaltă
care nu-i a mea
va ajunge, cu îngerii, la liman

Mulțumesc, Ioana. Te mai aștept, pe aici. E un poem scris, pur și simplu, nu fortificat, dacă pot zice așa, ci mai degrabă lăsat să respire singur, după putințele lui. Dar pe idee am și scrijelit nițel, recunosc. E aproape imposibil să scrii după cum îi e versului (fie el și alb) voia. Te mai aștept, așadar, să mai treci, să mai vii.


Mulțumesc editorilor pentru recomandare. Este onorant.

Și traducerea:



*Pathetical poem


In tears is the lily-of-the-valley which is lacerated by those who are burning the mould
with a lily I have written the day, that day
the sky was such a weeper, for that reason
is a kind of war and a kind of peace with a scepter
a kind of goodness keeper that took in his bare hands a blade of a steel sword
a king is crying out up-heaven
and the sky is enfolded in mourning violet with anger at the sunset
zombies are gathering together gather the fury of the meek, gentle dragonfly that passes
where the water doesn’t flow/where is flowing no more
why is that the water doesn’t flow? didn’t flow back then? why? why you hit
the water that the water were to die with little horses who still hurt?
why did the up-above-eye has blackened with heavy fear of wounds? why? why?
why was the water to die under the crazy step?
I say only those and I die under my clear sky above
a simple flower under a hoofed heel
a flower that doesn’t know the laughter, the crying, the joy
and writes fooled by the fool with poker that wants to wipe out
the harvest and doesn’t take into any account of
the written trail of that-only who only up above walks
and walked
him
the final speaker, the first speaker of them all
to whom
a moment the fear came
that speaker who for a moment feared most
Him

(and that is why)

steluța s-a dublat. uff :)


rog ajutor!

Ottilia, eu mă refeream la poezie, la sensurile poeziei. Sinceră să fiu, chiar și atunci când mă refer la mine, mă deranjează teribil că se face o paralelă între poet și ceea ce scrie. Oricum, eu atunci când comentez, când mă refer la direcții, sensuri, tendințe, culoare poetică, mă refer strict la universul poetic și nu la autor. Așa ar trebui înțeles acolo, nu că m-aș fi atins câtuși de puțin de autor, și asta pentru că acest lucru nu se cade, când comentezi strictu sensu o poezie. Viața autorului îi aparține numai lui, iar poezia tuturor. Ideea e că, spre bucurie, poezia Ottiliei Ardeleanu a evoluat mult înspre o mai profundă sensibilizare. Și asta ziceam, că e "darul" poeziei care bucură prin ea însăși pe toți.

Numai cele bune, Ottilia! Felicitări pentru toate realizările tale!

un poem construit ca o confesiune și totuși destul de plin din punct de vedere conceptual-imagistic. și dacă cel care întreabă știe ce trebuie despre sensurile dintre cele mai fine ale vieții, întrebarea de la sfârșit apare ca un fel de strigăt de revoltă înspre nimicnicia care îl încojoară. Chiar, spre ce să ne îndreptăm?, întreb și eu retoric. Poate înspre viitor, cu un sens voalat, profund ca semnificație, care transpare (foarte ușor) chiar și atunci când e prea multă "zbatere" în cotidian. Un poem deosebit, las aici semnul meu de apreciere. Felicitări, Mihaela Aionesei!

Un poem sensibil și perfect ca și construcție și încărcătură imagistică, de la început și până la sfârșit. Cel puțin așa am citit eu. În ultimul timp, se poate sesiza în poezia Ottiliei Ardeleanu o schimbare esențială de viziune, o cu totul altă optică stilistică, una fericită. Iar aceasta atrage, desigur, după sine un plus (fericit) de încărcătură emoțională, de sensibilitate, evidente aici... Și poeziei îi stă, cu siguranță, foarte bine cu această nouă și frumoasă haină.

Felicitări, Ottilia! Este un poem care mișcă pe oricine! (Și, în plus, sare ștacheta oricărui pretențios)

Stea!

A fost impresionant întreg maratonul de până acum, și iată că a sosit și ultima rundă! Mult succes, oameni buni! Cred că sunt în asentimentul tuturora că organizatorii au depus o muncă titanică, dar și frumoasă, ale căror roade nu s-au lăsat însă așteptate... Let it be poetry!

Mulțumesc, Cristina, pentru citire și cuvintele deosebite! Și eu o țin minte pe Gudrun, dintr-o carte de legende străvechi... Și poate această notă mitică lasă în urmă ceva, o nuanță de aducere-aminte, astfel încât să vrem să scriem și poezie... anume uneori ne rămâne în minte un nume, sau rezonanța lui, care, oarecum, după ani, ne inspiră să scriem cu totul altceva... Toate cele bune, Cristina, m-a bucurat trecerea ta!

Felicitări, Teodor Dume! Lumea literară are nevoie numai de vești bune și foarte bune! Așa cum este și aceasta...

un text aprig, un manifest, pot spune. și de ce nu, ne-am regăsi de multe ori, în cuvintele lui "de dojană", care ne privesc pe toți. un semn de lectură, Ottilia, cu regretul că nu sunt atât de prezentă pe cât mi-aș dori, că nu las semne, deși citesc...

Mulțumesc, Enea Gela! Te aștept cu drag să revii...

Felicitări câștigătoarei, poezia este foarte bună, merită toată aprecierea. Mulțumiri celor care mi-au apreciat poezia, este onorant pentru mine să particip, să scriu...

Aprind steaua mea pentru Saudade! Și pentru efortul clar al celor care organizează un astfel de concurs. Felicitări tuturor!