Poezie
Retorica înțelepciunii cosmice
1 min lectură·
Mediu
într-o adiere crepusculară pe gene mi se închide
celălalt simț
în ferestre se sparge scânteia unui meteor întârziat
este poate acel moment
scurs
din ceara cărămizie a unei lumânări cosmice
pe care o privesc cum cade
într-o infinită înțelepciune
rotitoare și caldă ca o ploaie de vară
oare ce ai face dacă
ai putea vedea instantaneu
toate stelele lumii
prin pâlnia stupidă a ochilor tăi
dacă ți-ar invada emisferele cu țipete ascuțite
de bebeluși cosmici în timpul cheag de mii de milenii
eliberând energie în aurore infinite
dacă ar crește din blândețea perfectă a sferelor îndepărtate
alunecând în lumină pe căile albe
poate că s-ar dezgoli de căldură în mila lor infinită
pentru privirea ta infimă
sub hipnoza demiurgilor numită vis
și ți-ar apărea așa goale reci și abstracte până sub
tiparul strâmt al nopților tale
și tu le-ai cuprinde pe toate așa tâmp
imaginându-ți că sunt fire de nisip într-un deșertic univers
și le-ai număra o viață întreagă și le-ai da nume după
toate cuvintele din toate dicționarele lumii
și tot nu le-ai afla pe toate
și poate-atunci
numai atunci
ai da micimii tale sens.
023.743
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Iulia Elize
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 186
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Iulia Elize. “Retorica înțelepciunii cosmice.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14083693/retorica-intelepciunii-cosmiceComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IEMulțumesc pentru semnul de lectură! Îmi pare rău că am răspuns atât de târziu...
0
Sensul „micimii” este creșterea și mărirea până devine ceva/cineva cu importanța supunând insignifiantul și derizoriul, ceva/cineva ce s-a reîntors din „infinita înțelepciune” mai înțelept, mai inteligent și mai meditativ.