Iulia Elize

O idee foarte frumoasă - simplă, dar frumoasă. Pare o mică perlă de argint.

Eu așa aș fi scris:


raiul era peste tot
de sus până jos

oriunde m-aș fi uitat
erai numai tu

Daniela, mulțumesc! Acum am văzut comentariul tău... Da, e de menținut arhaicul, arhetipalul și glasul propriu, în ceea ce faci, ca scriitor. Și asta mereu. Eu mai am o carte de balade, pe care vreau să o reeditez cu semnificative plusări, în anul care vine, pentru că despre baladesc se poate spune mult, și e inepuizbil, și cere. Acolo, la balade, în cazul lor, s-ar putea spune despre arhaic, arhetipal și autenticitate... Dar până la anul mai e ceva, un parfum de flori de pretutindeni, care să ne inspire! Salutări magnoliilor tale!


Mulțumesc pentru susținere!

D-le Nicolae Tomescu, așa este, e un drum greu, a scrie 14 ani, și până la trei volume de poezie. În sine însuși, și în sine, omul ține eforturile, toate. Și rezultatul ar fi putut fi mai amplu, aprecierea. Lacrimile, din efort, metaforic vorbind, sunt în pagini. Și ele ar fi trebuit apreciate mai mult. Pentru că sunt muncite, e Poezie!


Ștefan, din păcate ce am eu sunt numărate și limitate, din păcate nu am găsit o Editură supra-cotată care să mă ajute să scot altceva, decât selectiv. Eu tot aștept să dea buzna Editurile foarte mari, și să ajung în foarte multe librării... Având în vedere că au fost loturi de câte 3 cărți, a ieșit un produs limitat. Cam nișat.

Mulțumesc, domnilor stimați, pentru trecere și frumoasele cuvinte!

Mulțumesc, d-le Teodor Dume, încă îmi citesc materialele (și, mărturisesc, realizarea este minunată, și mă laud, pentru că dacă nu mă laud, așa nu spun că sufăr de falsă modestie) sunt foarte mulțumită, și cred că orice autor, uneori, trăiește același sentiment de împlinire! Cum ați trăit și dvs.!

Mulțumesc din suflet!

Mulțumesc, Ottilia! A fost un efort substanțial, așa este. Acea dăruire te face până la urmă, ca om, ca scriitor, să continui. Până la urmă, țelurile sunt doar niște ținte așezate sus, aproape vagi, atâta timp cât dăruirea este motorul. Ceea ce impulsionează cu adevărat către creație. Mi-a făcut plăcere să lucrez la cărțile acestea...

Mulțumesc, Ottilia! Am scris acest text foarte repede, parcă contra-cronometru, dar, pe undeva, l-am simțit mult. Probabil, uneori, arhaicul își cere dreptul la timp, la însemnarea unei senzații vechi, cere să se exprime, baladescul... Poate așa se nasc poveștile vechi, cer a fi scrise... Întotdeauna m-au atras baladele și poveștile cu (și despre) vechime.

Nu e bizar, se prețuiește vinul vechi, baladele, mai ales cele cu iz vechi, sunt ca vinul ăl bun. Prețiosul din ele... Zic eu, nu moare, nu devine niciodată desuet.

Trebuie, în general, să ne prețuim mai mult rădăcinile, zic eu. Românismul. Valoarea românilor. (Dată și de ceea ce avem vechi, în literatura română, de baladele noastre.)

Eu m-am străduit să nu uit. Și să scriu despre acestea, ale vechimii... Acum am scos o carte de balade cu iz vechi ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”, am în manuscris o carte bazată pe filonul ”Mănăstirii Argeșului”, aproape de final, și, ca gând, romanizarea mitului ”Mioriței”, ca un proiect foarte incipient, foarte la început, lucrat puțin.

Sunt mândră de ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”, cartea mea de balade, și sper să mă țină cerul în viață să mai abordez și alte proiecte care aduc parfum vechi. Măcar să le pun în manuscrise, macar să le termin pe toate, tot ce îmi propun. Să pot să fac aceasta...

da, un text luminos, și un plus de poezie. moara... arhetipal, parcă, motor al facerii, prin apă, de dar de pâine. și de speranță.

înstelez.

”genunchii devin ciutură în fântâna pupilei”, aici mi-a părut nițel forțat. În rest, poezia e bună. Am mai citit de pe paginile dvs. În general scrieți complex. Chiar alambicat.

Dar aici e mai aerisit, decât ce am citit până acum, așadar un plus! O treaptă mai bine către universalizarea ideilor, spre a face un cititor să vă înțeleagă mai bine ce ați vrut să spuneți, poetic.

Apreciez evoluția, deschiderea, dar mai e încă de lucru. Trebuie un limbaj UNIVERSAL, O MAI mare deschidere a metaforei, o universalizare a limbajului, o putere mai mare de generalizare a ideilor, să fie pricepute corect!

”casa părea părăsită
femeia ţinea un prunc în braţe
pruncul se juca cu năsturelul care încheia bluza mamei”

Ce imagine drăgălașă și scumpă, domnule profesor! cât de duios! nu cred să o mai fi deslușit pe altundeva, nici ca vis... cât de frumos!

Întotdeauna maternitatea are frumusețe, zic eu. Iar poezia consemnează aceasta...

Un discurs liric care oferă, parcă, mai mult prin frumusețea poetică, și multe lecții despre viață și despre trăiri, despre neputință, ceea ce e de apreciat foarte mult, și emoția este acolo.

Se sesizează o poveste de viață aici, ai transpus foarte bine, povestea, Ottlia Ardeleanu!

Las semnul meu luminos ca apreciere, cu mențiunea că și dintr-o poezie se poate învăța VIAȚĂ, cum și dintr-o carte. Aici e concentrată o adevărată baladă a tristeții și a ceea, în schimb, ce trebuie să fie bine.

Cu toată aprecierea am trecut!


Cu mulțumiri pentru fiorul emoționant din poezie,

Iulia

Felicitări! Probabil una din măsurile fericirii, este realitatea de a te bucura, ca scriitor de propria-ți carte. (cărți)

Vă apreciez mult! Și să veniți pe poezie.ro, mai adesea!

Iulia

Mă bucur că a plăcut poemul. Mulțumesc frumos pentru trecere și, desigur, semnul din pagină!

Da, probabil, că, cu referire la poezii, în genere, sau cu referire la unele poezii, pe care le citim, se află, în ele, o magie albă a cuvintelor... Poezia are darul acesta, uneori... C-est magique!

Mrejele poeticului da, cred că oricare putem numi foarte multe poeme care ne-au captat, cândva... Mă bucur că și acest poem, are, ceva din asta!

frumos ați spus ”cu sufletul în rai” , s-a potrivit cu starea mea mai meditativă.

E un pic prea mult, scrierile trebuie să fie, prin excelență, elegante. Să inunde prin frumusețe și să fie, din punct de vedere al scrierii lor, plăcute la lectură, non-redundante. Tilul e cum e, apoi primul vers, apoi ultima strofă, cu patru repetiții, în total ”aștept” apare, per ansamblu, de șase ori. Poate în parodii, acolo să se mai accepte, nițel, o repetiție, dar nu atât de evidentă.

De ce nu, la final, ”aștept și, iar, aștept?”, adică, așa cum e firesc, gramatical? Chiar de trei ori, repetiția aceea? Nu e bine, oare, nițel mai firesc? Și mai elegant?

Sugestia mea nu era rea, prima, zac - cu , nu e chiar o asonanță, atingând o pretenție generală de finețe, care e mult depășită, negativ, prin greșeala redundanței din poemul original. Iar așa zisa aritmie e părelnică, discutabilă. E același caz pe care îl aveți ”la nesfârșitul drum”, citez!. oare nu e aici tot același caz, de o discutabilitate, care de fapt, nici nu e, discuție! se acceptă, și la mine, și la dvs. Și nu e o greșeală.

Uitați aici:

”Ei ”zac culcaţi” de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăşi inventat
ca împreună şi cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârşit.
Ce fel de nume porţi prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârşit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Şi bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorşi sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.”

e o traducere. din Rilke. mi-am făcut timp și am căutat. se mai pot găsi și alte exemple.


E doar o părere, ce spusesem, eu mai trec, pentru că găsesc poezie bună, aici.

Da, un poem clasic bun, cu ritm corect. Eu aș schimba ultimul vers, e cam redundant, o triplă repetiție. Mai ales că, în versul anterior, apare iarăși, aștept acela. Ca idee din vorbire, repetiția e ok, dar în poezie, e un pic prea mult. În rest, numai felicitări!

-Și zac, cu sufletul, dar până când?- (o sugestie)

Mulțumesc, Dane, mulțumesc!!!

Mi-ar plăcea să te citesc mai mult. E frumos cam tot ce scrii, și desigur, mă ofer ca cititoare, dacă poți, pls. contact., iau în posesie orice volum.


Iulia


ps: diavolul ascultă muzică bună, dar probabil după aceea are dureri de cap. :)

”And afterwards we drop into a quiet little place
and have a drink or two.
And then I go and spoil it all,
by saying something stupid
like: "I love you."
I can see it in your eyes, that you despise the same old lies
you heard the night before.”

”And though it's just a line to you,
for me it's true,
it never seemed so right before.
I practice every day to find some clever lines to say,
to make the meaning come true.”

(something stupid.)


Vă mai aștept!!! Și apreciez semnul lăsat, chiar dacă, probabil, mulți dintre noi suntem, după Sărbători, mai obosiți. Nu pot să spun, decât, Mulțumesc! (Și sper să mai citiți.)(Nu e păcat.)

Mi-a plăcut discursul molcom, tenta de jurnal-dezvăluit cu molcomie, limbajul îngrijit. Pesemne, a îngriji frumusețea unui cuvânt, a te îngriji de frumusețea cuvântului, și în speță, de aceea a discursului liric, ”nu știu de ce”, însă e o artă în sine. Nu știu cine spunea, despre romane, și despre arta de a scrie un roman, că ”- nu există romane proaste, ci doar romane scrise prost - ”, adică un artist adevărat, adaug eu, poate crește aur, așa după cum aurul din malul nisipos se culege, cu migală. Ideea exprimată de terț, bănuiesc eu, era aceea că un artist, când termină de ”sculptat”, desăvârșește.

Domnule Petre Ioan Crețu, încă o dată, mulțumiri, pentru așa un poem, și multă liniște de Sărbători!

Îmi pare rău, agonia, pentru pasajul furat, de Html.

rog un editor să mă ajute, comentariul încadradat în H-tag, s-a pierdut, și nu am realizat.