Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Scrisoare fostului meu iubit

2 min lectură·
Mediu
Dacă, măcar, te-ai fi străduit să exiști,
îmi pare că, la fereastră, zăceau turme de cai,
cu sânge pe la picioare, oasele lor
îmi aduceau, parcă, aminte că eu din oasele mele m-am născut,
mai demult,
nu dintr-un țipăt de mamă;
...
oasele mele mă trimiseseră prea devreme, în lume, aș fi vrut să mă nasc iarna,
zăpada e albă, ca osul;
scânteierea ei e dulce și te ridică în cărți de povești, și ninge și acolo... sunt bucate... scântei de apă și vin... daruri de la bunica...
îmi pare că prinseseră caii,
sau, măcar, îi văzuseră, toți,
eșuând,
cerul era negru și tern, mă trezeam, în zori, să caut, mai departe, binele, dorul meu,
și
să merg
cu treisprezece fecioare de mână, până-n cer; să alerg până-n cer;
dar nu mai era vreme...
caii mei alergaseră, demult, înspre alte pământuri și la altă verdeață...
o să vă caut, odată, prin cer!;
dar nu,
dimineața mergi, de foarte de dimineață, la pas, prin oraș, peste biserici zboară ultimii porumbei,
s-a făcut, de acum, primăvară, peste bărbat și femeie,
peste miliardele de oameni care se iubesc, și
lumea pleacă, liniștită, la serviciu,
femeile se primenesc, dimineața, și binele încă le încape în pumni
îmi plac salcâmii aceștia frumoși,
și băncile, încă, îmi plac,
luminițele lampioanelor care îmi vorbesc despre iernile care vor veni,
și despre dragostea femeilor și, iată, a cailor liberi,
pe care îi voi găsi.
...........
îmi plac bătrânele care îl poartă pe Hristos la gât, credincioșia lor,
molcomia,
în seara aceasta o să îmi pun un film de dragoste și o să plâng
că nu împart înghețată cu tine.
023.106
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
271
Citire
2 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Iulia Elize. “Scrisoare fostului meu iubit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14138119/scrisoare-fostului-meu-iubit

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@marin-badeaMBmarin badea
Cu mii de scuze, poate de vină este starea mea, poate vremea... Nu am putut să urmăresc firul liric, nici mesajul textului, în ansamblu. Vă repet: vina e a mea, dumneavoastră nu aveți nici un fel de amestec că lipsa mea de concentrare îmi oferă astfel de scăpări. Cred că din același motive, poate vremea, poate starea mea, câte alte cauze, mii și mii, mă determină să semnalez, lăsând un semn micuț, pentru ultimele două versuri ale poemului:

în seara aceasta o să îmi pun un film de dragoste și o să plâng
că nu împart înghețată cu tine

Vorba aia: cine are urechi de auzit, să audă! Cu drag, câtă vreme înghețata nu e răsfăț alimentar, ci un gest cât se poate de tandru...
0
@iulia-elizeIEIulia Elize
”And afterwards we drop into a quiet little place
and have a drink or two.
And then I go and spoil it all,
by saying something stupid
like: "I love you."
I can see it in your eyes, that you despise the same old lies
you heard the night before.”

”And though it's just a line to you,
for me it's true,
it never seemed so right before.
I practice every day to find some clever lines to say,
to make the meaning come true.”

(something stupid.)


Vă mai aștept!!! Și apreciez semnul lăsat, chiar dacă, probabil, mulți dintre noi suntem, după Sărbători, mai obosiți. Nu pot să spun, decât, Mulțumesc! (Și sper să mai citiți.)(Nu e păcat.)
0