Iulia ELIZE - Trilogia femeii din noapte (Antologie amplă, de poezie, în vers alb)

Îmi face o deosebită plăcere să vă anunța apariția, ca proiect finalizat, în Editură, vă povestesc acum despre ”Trilogia femeii din noapte”, (Editura Eurostampa, Timișoara, 2019) cuprinzând volumele ”Luminișul cu sicomori”, ”Lămpașul de la sud de râu” și ”Ceainicul cald al Jasminei”, fiecare din cele trei volume cuprinzând poeme scrise de autoare în perioada 2005-2019, însumând, poate, mai bine de 500 de poezii per total, găsindu-se, așadar, antologate în acest amplu catalog, de care autoarea este foarte mândră.

Fiecare volum este structurat și gândit pe un tipar antologic și sensual, ca un fel de traseu care se urmărește de către cititor pe ghicite, așa era intenția mea, de a induce pofta de a ghici un parcurs, un sens, după cuvintele de motou, care trasează, parcă, direcția poeziei, dar și aceea a femeii simbolice și umblătoare, urmărită în poezie.

Fiecare din cele trei volume ”reprezintă”, mai înainte de toate, un drum-manifest, în care am surprins sentimente, trăiri contradictorii, de înnoptare, de confruntări interioare și personale, ca de mers pe un drum, și de ajuns, într-un sfârșit, la destinație. Într-un final, apare oprirea. Femeia se oprește, a obosit, e rost de mas, dar și se întrezărește capătul drumului aceleia, săvârșirea căii pașilor ei. Odată cu revărsatul soarelui și al zorilor. Odată cu lumina dimeneții și cu revelația capătului.

Drumul este unul filosofic, inițiatic, moral, de descoperire, de pus întrebări grave, și de a se fi răspuns întrebărilor acestora, un răspuns, măcar parțial. Acestea, întrebările, apărute aproape firesc, dar ample, mereu ample, în areal, așa le-am vrut. E posibil, ca tematică răspunsurile să întârzie și (bănuiesc)(dacă ele apar) sunt mereu mai fine, s-a urmărit subtilitatea discursivă și finețea în tematică și în soluționarea discursului.

A fost, așadar, timpul întrebărilor. Dar era și un timp de a nu se fi răspuns unor dileme-întrebări. Filosoful nu găsește niciodată răspunsuri, el merge înainte, se întreabă, scormonește. Motourile fiecărui volum susțin caracterul unitar conferit acestui drum din trei drumuri. Simbolic, fiecare volum începe cu un cuvânt despre femeia parcă desculță, mergând, încet, către lumina zilei, cu un lămpaș imaginar, în mâini:


Cuvânt despre femeie...


Vol I. ”Luminișul cu sicomori”

”Și m-am gândit să las fântâna, și locul de țiglă și locul cu paiele, antreul, unde adusesem apa de la fântână, și casa părinților, și să o iau la drum, prin noaptea aceea. Să nu mă mai întorc, o bună bucată de vreme.

Priveam sicomorul sclipind, foarte verde, în întuneric. ”Aceste lumini par să nu se ducă niciodată să doarmă...”, îmi spuneam. Iar el strălucea, mai departe, pe sub stele pălite.

De-a dreptul, cei câțiva sicomori așezaseră, mai devreme, peste luminiș, o umbră uriașă. Știam cum se întuneca locul acela, de obicei, atunci când răsărea soarele. Dar acum, în întuneric, coaja aceea verde strălucea, frumoasă, între sicomori. Verde, clocotitoare, într-o eclatare aproape zgomotoasă.

Lumina acestui sicomor pare să nu se ducă niciodată la culcare, îmi spuneam. Pare să nu se ducă niciodată să doarmă. Intrasem în noapte. Și vraja ei părea, luminoasă, o taină.”


Vol II. ”Lămpașul de la sud de râu”

”Ea ținea în mână un lămpaș și mergea liniștită pe cărare. Foarte aproape, sicomorii se îndoiau sub lumina greoaie a stelelor. Nu vedea cum râul clocotea de pești, de parcă nicio barcă pescărească nu ar fi trecut, vreodată, pe acolo…

Și totuși, bărci erau destule, ancorate undeva, pe lângă maluri. Și totuși râul mugea de greutatea peștelui.

La sud de râu, doar liniștea lămpașului mergea înainte, purtată, în noapte, de o femeie.”


Vol III. ”Ceainicul cald al Jasminei”

”Noaptea era pe sfârșite, în curând avea să și răsară soarele. Ajunsese, cu picioarele frânte, la casa ei. Și parcă, istovită de drum, femeia s-ar fi gândit la sicomori, la râul pe lângă care trecuse și, apoi, la întreaga ei viață. Și ar fi vrut acum să se odihnească, era desigur obosită și însetată, iar ceaiul era încă destul de cald, odaia îi păru primitoare și călduroasă.

Cu o ceșcuță de ceai încă în mână, femeia s-a gândit îndelung la toate, și apoi s-a oprit...

Pe afară mirosea a miere și a albine încă buimace, probabil din cauza luminii pe cale să se ofilească, din neobișnuita ei exultare.

Soarele se ridicase deasupra, într-o liniște mare. Undeva, mult mai departe de locul acela, plecaseră, deja, lucrătorii, să înceapă și ziua aceea...”


Cu un pas în trecutul literar...

De structură, și de formație, mă recunosc și sunt o autoare de poezie, dar mai scriu, uneori, și roman, și proză, care mă răpesc, așadar, formației mele clasice, au apărut, până acum, ”Tresăriri”, în anul 2014, la Alba Iulia (ed. Altip), apoi ”Pasul roșu al zilei”, în anul 2016, grupat împreună cu romanul ”Crini pe o felie de pâine”, în Ciclul ”Paradisul durerilor.”, romane curgând unul după celălalt, nu să se asemuiască, ci să se drămuiască, întru sine, și întru sensuri convergente.

A urmat, apoi, poezie, deși poezia nu a încetat niciodată să fie sensul parcursului sau al ”mersului” meu literar, un mers lesene de asemuit, parcă, ușor cu al femeii din cărțile mele despre care ”vă spui” astăzi, dar nu întru același sens și nu aceleași parcursuri tulburătoare. Anii următori fiind dedicați ei, poeziei, după mersul ei. Așadar, după Câștigarea Marelui Premiu Internațional ”Titel CONSTANTINESCU”, în anul 2018, a urmat: publicarea a două volume: Mai întâi, ”Cântecele frumoasei Addo”, în 2018, și, pe baza acestei realizări, un al doilea volum de poezie, ca premiu, adică volumul de balade și alte poeme ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”, ieșit de sub tipar tot în 2019, la Timișoara, două proiecte și, în același timp, două reușite semnificative. Apoi, prin virtutea curgerii, aceeași Editură mi-a conferit Antologia ”Femeii din noapte”, de care sunt atât de mândră, după un efort ca de capă și spadă. Veți mai auzi, așadar, de Iulia ELIZE, pentru că o carte înseamnă un fluture de cuvinte, pornit să zboare aiurea, dar înspre (un) Dumnezeu, și pe lângă El, dar și către om, și până în palmele lui, o carte de poezie ținând, cumva, de o exprimare impersonală, dar reală, poate doar cu niscaiva tangențe dinspre persoana celui(celei) care scrie, un fel de culoare care irumpe, iese afară, ca să caute mâini primitoare.
Aceasta este starea și aceasta este și realitatea. Orice scriitor visează primirea. Mâinile unde se așază fluturele său. (Acum, a fost vorba, prin această Trilogie, de un fluture tricolor, poezia, zic eu, dă o culoare fiecărui volum, și o stare, exprimată pentru femeia din noapte, urmărită prin poezie.) Au fost, desigur, părerile mele personale cu privire la cele trei cărți care au ieșit acum de sub tipar, acum, foarte proaspete și neștiute, parcă, încă, de nimeni...
Și de care eu sunt maximum încântată, simplu spus, păstrează încă, în ele, mirosul de tipografie, care înnebunește, iremediabil, fiecare autor. Și care dă pas cuvintelor... Și timpului (încă și mai mult de ar fi!) dedicat acestora...


Lumea trebuie să fie plină de fluturi... Ei trăiesc prin prisma (optică) a autorului, dar și prin clepsidra care bate ritmul prezentului. Atâta timp cât omul va avea sensibilitate și rost de scris, fluturii și poezia se vor naște frumos, vor ieși afară de pe mâinile oamenilor și din ale femeii, aproape ca după o naștere, tresăltați, zburătăcind, din fiire, dar nu buimaci, cerând dreptul, ipotetic, dar și concret, prin sine, întru cucerit, măcar o vreme, un spațiu... și poate chiar și o inimă. Mai târziu va fi altceva. Vă promit. Lumea trebuie să fie plină de fluturi... Și de cărți. Vor fi mâini. Lumea va citi din nou foarte mult, ne vor invada cărțile și sufletele lor inefabile. Vor fi fluturi. Va fi carte și poezie. Nu vor mai fi atâtea gadgeturi. Atât vă spun. În rest, am fost lecturată și în aceste spații, la fel ca și cum aș fi scris, aici, și aici, o carte amplă, foarte amplă, timp de peste zece, cincisprezece ani...

Citatele din antologie... desuet! of, o carte amplă se poartă, pe aici!

Vă mulțumesc pentru tot felul de cărți! Unele le-a scris Iulia...


Iulia ELIZE, Alba Iulia, iunie 21, 2019.