Iulia Elize

Doamne apără și păzește de fantomaticele pățanii ale necruțătorului parc! :)

Acum că am glumit, imaginație (în imaginație) nu e realitate, și invers. Când o să umblu pe apă, de mână cu cineva, dau o bere.

Trăiască Cătălina! Dar vezi că e cacofonie, deci e Lua. Valentin îți jur e pe nicărieri (îi aduc eu vâsc, dar sunt cam plicticoasă.)

Normal, Ionuț, ne respectăm unii pe ații, mai greu este la reacțiile ”piper”, ale lui Claudiu, dar nu o să insist foarte mult, aici, dacă persoana în cauză nu este de față... Ești un coleg bun, Ionuț, nu știam că îl cheamă și Valentin, asta dacă te-ai referit, de fapt, la Claudiu...

Cât despre text, suntem subiectivi. Eu sunt puțin cu o mai bună ”optică” bineînțeles și mai îndreptățită pe text, din moment ce eu l-am scris... Dacă o să fac modificări, o să mai văd, deocamdată las textul să mai respire...

Mulțumesc că ai trecut din nou!!!

Când comentezi mult, cred că de fapt trebuie să te fi abținut. De fapt, o să încerc să nu mai las comentarii atât de lungi, poate sunt prea vorbăreață, așa ar fi zis Claudiu (Toșa).

Ionuț, părerea mea este la modul simplu. Atâta timp cât este metaforă (cât cuprinde) normal că este vorba despre o poezie. Este profund metaforizantă. ...Tu știu că ai citit și poemul precedent, al meu, pot fi (cred) considerate două poeme ”legate”, poate de aceea zici tu că este un fel de ”poveste”.

Dar e metaforă, în ambele poeme, așa că CSF NCSF, consemnez de fapt vorba lui Leonard, așa că CSF, cred că este metaforă ”bugăt” (din plin), aici, deci este poem, este poezie... De asemenea se poate vorbi și despre poemul în proză, unde e altceva, dpdv al construcției, dar aici e poem tocmai pentru că e profund metaforic și construit în vers variabil... La proză, dacă există metaforă, atunci e proză mai lirică, există și acea specie, dar construcția nu bate cu ce e mai sus sau cu Poemul în proză, care de exemplu are o formă curgătoare și compactă, față de proza cu accente lirice, care dacă este proză cu accente lirice, are formatul clasic al prozei.

Părerile mele, desigur, despre tipicuri, după cum am scris până acum din fiecare. Am scris, poezie, poeme în proză, dar și proză cu accente lirice, pe care am introdus-o de exemplu în romanul ”Pasul roșu al zilei”, unde sunt 12 fragmente de proză cu accente lirice (Douăsprezece vise...). Deci, e așadar după cum am scris, clasificări după tipic... Țin la acel roman, poate o să mai vorbesc despre el, pentru că am primit numai reacții de mult bine.

Mulțumesc pentru prezență, repetițiile cred că vreau să le las pentru că îmi pare că pot crea un efect de abundență și de eteric, care să susțină partea de metaforă, și nu mi se pare că deranjează constitutiv.

Mulțumesc că ai trecut! Și pentru încrederea oferită! Poate revizuiesc textul dacă voi considera, acum forma mi se pare frumoasă pentru o poezie... Adică, trece, după propriile standarde... ”Un bărbat și o femeie care se țin de mână pe mare”, aici țin la imagine... E semibiblică și interesantă, țin la ea, e perechea umblătoare în modul imaginar, de ce să o schimb? Acolo la ”bucată de lună”, de ce să fie concentrat, e deosebit, îmi place cum m-am descurcat, se subînțelege textual... "Invidios e aurul, căci dacă îl iubesc pot să scot bucata aceasta afară..."

Altceva nu știu ce să îți spun, consider observațiile tale subiective, pentru că nu bat cu ce simt eu referitor la poezie... Mă mai gândesc, oricum... MULȚUMESC!!!

Mi-a plăcut apropierea de tata, este un fel de drum paralel cu cel drag, care este amintit, în toate anotimpurile și în toate ipostazele poetice, cum știu foarte bine că ați mai scris astfel de poezii foarte sensibile. Dau steluță, empatizând, și poate pâinea pufoasă de la mama, face un sens.

Numai bine și multă vigoare în suflet, mereu, putere deplină! Succes!

Cu respect, Iulia

Mult succes în activitatea literară!

Și titlul mi se pare deosebit, eteric

Este o tristețe în acest poem, poemul este de fapt frumos și trist... Mireasa este atipică, este legată de mamă și tată (care îi furnizează aripile) de o copilărie cred forțată să meargă înainte și de ghinion (un fluture pentru o floare nu e chiar nuntă, pentru că așa e natura, flușturatică): în ciuda acestui fapt, femeia este frumoasă și tristă, e un fel de emblemă. Las stea, merită. E un poem cu tipic înflorat și individualizat.

Eu vă dau o steluță pentru străduință, pentru dar, din dar, și ca să deprindeți corect ritmurile, pentru Curaj!

Mult succes în dreprinderea endecasilabului!

Eu mă refeream la aritmie, ca să dea bine ”muzicalitatea”, adică neapărat ca să fie ritmul bun, așa ar trebui citit:

Și-amestecată-n `ia-urt - așa e bine ritmul, dar nu e cuvântul care să se ”ritmeze ”așa

Sau ”Și-amestecată-n boabe” - vedeți accentul cade corect pe prima silabă, adică
`boa-be, așa ar fi corect, dar iaurt nu se accentuează corect pentru vers.

pe când iaurt se articulează ia-`urt și versul e acum așa: Și-amestecată-n ia-`urt, ceea ce nu e bine la ritmul versului endecasilabic.

Se mai acceptă și nemuzicalități, până deprindeți corect ritmul!

Aceasta îi spuneam și lui Ștefan Petrea, el deține ritmul, dar face întortocheri de sensuri și de cuvinte, el deține muzicalitatea și ritmul, dar nu stăpânește ordinea firească a cuvintelor... Sunt tot felul de baiuri, până se deprinde corectitudinea...

La iaurt slab - este o aritmie.

Și la fiorii-reci, rr-r... În rest e perfect.

Vedeți, și la corectură și la subiectivitate iese uneori cu predicate obiective. Mult succes și de aici înainte pe calea poeziei, îmi doresc într-o zi să aud că ați publicat și o carte de sonete surprinzătoare și bună.

Mult succes!

Puteți posta, da... Dacă vă place! :):)

Normal, poemul e inspirat, nu e al meu, mie îmi place să rămân originală. Mi s-a întâmplat de exemplu să fac o parodie, un răspuns la o altă poezie, mi-a nimerit într-un volum, apoi am dat zeci de erate... La genul parodic, trebuie să ții minte sursa, a mea era ok, poezia, dar mi-am pus în volum numai textul propriu, uitând că era legat de alt text (mi-am luat doar textul de răspuns). Apoi am ținut-o în șiruri de corecturi... Nu a fost prea distractiv. Chiar și astăzi îmi pare rău de acel eșec, că nu am văzut la timp că era de fapt legată parodia de acel text al unui coleg, căruia îi răspunsesem poetic...

A dvs. este o semi-parodie, pentru că este foarte legată de original, cred că e un text nici al meu, dar nici nu poate fi considerat parodic sau de răspuns.

Oricum, mulțumesc pentru dar, așa îl consider, drept un dar poetic... Sufletesc și de dragul colegialității...

Erate tot facem, așa e... Să le facem.

Modific, repede, mulțumesc... Pe aceasta îl las, e mai emfatic. Îmi place, e mai explicit. Mulțumesc Silw! :) Domnule Miclăuș, adică...

Îți dai seama cum ai fi cu 7000 de sonete perfecte... Să ți le faci după ce stai un pic cu nasul în tehnica *literară.

”Privirii stelele clădesc imperii” e alambicat...

Eu aș fi scris ”Cum stelele clădesc priviri, imperii” e rău la ”privirii1.-stelele-clădesc-2.imperii”,

adică privirii sau imperiilor, ce de fapt clădesc stelele?

Așa este cazul cam la 80% din sonetele tale. Dacă o să ții seama de toate sfaturile oferite, mie mi se pare că e bine că ți se oferă sfaturi și că le ceri, ideea este să scapi de aceste inversiuni și de multe ori ai și poticniri. ”Și-n geam sunt roze-n diamant înec” păi tu te referi la geam sau la diamant? Nu vezi că ești cu piciorul de idee, în două părți?

Ideea e cum am spus: Ai și sonete bune, încearcă să schimbi stilul de a scrie și să îți iese versul bun, și după aia din păcate cred că trebuie să îți revizuiești și din spate, sonetele, să le faci pe toate pefecte.

Dacă te vei învăța să scrii bine, tre să iei fiecare poezie din spate și să o revizuiești. Dar merită, după părerea mea, pentru că e multă poezie scrisă (eu de exemplu, nu am atâtea sonete) Iar corectate ar da de o operă bună.

Dacă nu ți le corectezi și totuși deprinzi sonetul, te trezești cu 7000 sau câte ai de poezii cu defecte, ceea ce nu se acceptă la sonet, și următoare 200 sau câte ai cu stilul deprins, bune. Ceea ce e rău pentru cele 7000, pentru că te coboară, pe general (cele 7000 necorectate).

Deci dacă vrei părerea mea, continuă să îți îmbunătățești stilul iar când îl vei deprinde revizuiește și ce ai în spate... Părerea mea e să continui să scrii, poate merită dacă îți vei perfecta stilul. Mie alba ta mi se pare întunecată, te descurci mai bine la sonet unde totuși ai depus un volum mare de creație. Mai ai de învățat și la poezia albă...

Ionuț, ai ridicat niște chestiuni, normal că am explicat. Dacă tu zici una, două chestii referitoare la text, ridici mingea la fileu, normal că o văd și mă provoci să răspund. Nu trebuie să te superi dacă tu zici ceva, pasezi o minge, iar eu o ating.

În rest, mă bucur că ai trecut... Spor la scris și în planurile tale, timpul ne aparține numai când îl folosim alături de oameni dragi și în cumpătare, altfel ne trezim că vine Crăciunul și noi de exemplu nu ne-am bifat tot ce era cazul... Cum, de altfel și ziua de azi, pe care ți-o doresc bogată. Timpul și omul contează. Legăturile din zile contează, acelea care ne fac mai cu sens, internal...

Ionuț, poemul a fost gândit pe ideea refugierii posibile la popoarele mai mici și mai vechi, tradiționale, ca un fel de mers tip Paul Gauguin în Tahiti. Sau cum am spus mai sus, Robinson Crusoe. Poate, înspre locuri mai virgine, oamenii par perfecți și nu le lipsește nimic. Repetiția a venit ca să arate apetența pentru un astfel de scenariu imaginar, un fel de leitmotiv care arată dragostea pentru acele locuri și oameni, la fel și imaginea ”rochiilor și a oaselor”, este o simpatie întoarsă.

Mulțumesc mult pentru lectură și semn... Te mai aștept.

Eu i-am imaginat ”albi”, dar în realitate băștinașul e mai negricios, am folosit albul ca un fel de simbol de ideal de cogniție...

Decibelmetru sau sonometru ( m-am folosit de ce știe comprehensiv internetul) asa ca daca nimeresc acest aparat, consider numai jumătate din raspuns)