Laguna oamenilor care se întorc printre oameni...

Observ că tendinţa ta de a scrie proză se manifestă şi în poezie, unde poetizezi descriptiv, folosind foarte multe elemente de legătură. Ori, una dintre diferenţele evidente între poezie şi proză o reprezintă limbajul concentrat. Nu o spun eu, nu am inventat eu asta. Până şi Dex-ul menţionează acest lucru. În acest sens, menţionez versul "Invidios e aurul, căci dacă îl iubesc pot să scot bucata aceasta afară". Căci dacă este o exprimare din proză, şi chiar şi acolo marii prozatori o evită, găsind alte verbe, de exemplu gerunziul: "Invidios e aurul, iubindu-l pot să scot bucata aceasta afară. Pe acelaşi principiu, concentarea şi folosirea gerunziului, se poate înlătura pronumele relativ care din versul: "Un bărbat și o femeie care se țin de mână pe mare." Ar merge ţinându-se. Despre farmecul gerunziului nu mai are rost să vorbesc, l-au folosit cu atâta rafinament Stănescu, M. Ivănescu şi mulţi mari poeţi, reabilitându-l în faţa celor care trăiau cu preconcepţia că ar fi de evitat. Ai şi verbe descriptive în text, inutile, care se pot înlătura cu uşurinţă: Este un continent de mare. Verbul Este poate dispărea. Mai ai de două ori Mi se pare în text. O dată ar fi suficient, iar în cealaltă parte poţi folosi o altă tehnică. În fine, eu sunt absolut sigur că vei reveni pe texte şi le vei cizela, ai talentul şi priceperea pentru a face acest lucru. Spor!

Ionuț, părerea mea este la modul simplu. Atâta timp cât este metaforă (cât cuprinde) normal că este vorba despre o poezie. Este profund metaforizantă. ...Tu știu că ai citit și poemul precedent, al meu, pot fi (cred) considerate două poeme ”legate”, poate de aceea zici tu că este un fel de ”poveste”.

Dar e metaforă, în ambele poeme, așa că CSF NCSF, consemnez de fapt vorba lui Leonard, așa că CSF, cred că este metaforă ”bugăt” (din plin), aici, deci este poem, este poezie... De asemenea se poate vorbi și despre poemul în proză, unde e altceva, dpdv al construcției, dar aici e poem tocmai pentru că e profund metaforic și construit în vers variabil... La proză, dacă există metaforă, atunci e proză mai lirică, există și acea specie, dar construcția nu bate cu ce e mai sus sau cu Poemul în proză, care de exemplu are o formă curgătoare și compactă, față de proza cu accente lirice, care dacă este proză cu accente lirice, are formatul clasic al prozei.

Părerile mele, desigur, despre tipicuri, după cum am scris până acum din fiecare. Am scris, poezie, poeme în proză, dar și proză cu accente lirice, pe care am introdus-o de exemplu în romanul ”Pasul roșu al zilei”, unde sunt 12 fragmente de proză cu accente lirice (Douăsprezece vise...). Deci, e așadar după cum am scris, clasificări după tipic... Țin la acel roman, poate o să mai vorbesc despre el, pentru că am primit numai reacții de mult bine.

Mulțumesc pentru prezență, repetițiile cred că vreau să le las pentru că îmi pare că pot crea un efect de abundență și de eteric, care să susțină partea de metaforă, și nu mi se pare că deranjează constitutiv.

Mulțumesc că ai trecut! Și pentru încrederea oferită! Poate revizuiesc textul dacă voi considera, acum forma mi se pare frumoasă pentru o poezie... Adică, trece, după propriile standarde... ”Un bărbat și o femeie care se țin de mână pe mare”, aici țin la imagine... E semibiblică și interesantă, țin la ea, e perechea umblătoare în modul imaginar, de ce să o schimb? Acolo la ”bucată de lună”, de ce să fie concentrat, e deosebit, îmi place cum m-am descurcat, se subînțelege textual... "Invidios e aurul, căci dacă îl iubesc pot să scot bucata aceasta afară..."

Altceva nu știu ce să îți spun, consider observațiile tale subiective, pentru că nu bat cu ce simt eu referitor la poezie... Mă mai gândesc, oricum... MULȚUMESC!!!

Când comentezi mult, cred că de fapt trebuie să te fi abținut. De fapt, o să încerc să nu mai las comentarii atât de lungi, poate sunt prea vorbăreață, așa ar fi zis Claudiu (Toșa).

nici poezia, nici metafora. Care există! Am venit în sprijinul tău pentru eficientizarea limbajului poetic. Tot ce spun e înspre folosul tău, iar tu alegi, desigur, dacă aplici sa nu. Tot ceea ce spun nu se referă doar la modul meu de a mă aşeza în matriţa poeziei, ci este o concluzie desprinsă din analiza multor multor multor tipare din literatura universală. Cât despre Valentin, el spune multe, uneori le spune bine, alteori nu le spune bine, e şi el un om cu păreri, iar atunci când e serios, merită respectat.

E poezie care curge liber, fără să-și ceară scuze că sare de la o idee la alta, ca un gând neatins de prea multe reguli. Finalul, cu ciocolata și Isus care ne vorbește despre ornamentele lumii, îmi pare o trimitere ironic-duioasă la firescul straniu al vieții noastre. E ceva aici între melancolie și joacă, și tocmai asta dă textului un aer special.

Normal, Ionuț, ne respectăm unii pe ații, mai greu este la reacțiile ”piper”, ale lui Claudiu, dar nu o să insist foarte mult, aici, dacă persoana în cauză nu este de față... Ești un coleg bun, Ionuț, nu știam că îl cheamă și Valentin, asta dacă te-ai referit, de fapt, la Claudiu...

Cât despre text, suntem subiectivi. Eu sunt puțin cu o mai bună ”optică” bineînțeles și mai îndreptățită pe text, din moment ce eu l-am scris... Dacă o să fac modificări, o să mai văd, deocamdată las textul să mai respire...

Mulțumesc că ai trecut din nou!!!

e bărbatul din textul tău, care se ţine cu Lua de mână, pe malul mării. Un fel de Cătălin şi Cătălina, în variantă mult mai romantică. Ceea ce spune el în text, bine sau rău, nu afectează pe nimeni. Cât despre ceilalţi, este absolut irelevant...

Trăiască Cătălina! Dar vezi că e cacofonie, deci e Lua. Valentin îți jur e pe nicărieri (îi aduc eu vâsc, dar sunt cam plicticoasă.)

Acum că am glumit, imaginație (în imaginație) nu e realitate, și invers. Când o să umblu pe apă, de mână cu cineva, dau o bere.

legătura dintre Mag și Valentin poate fi văzută prin prisma ideii că dragostea este adesea percepută ca având o dimensiune magică sau mistică. Aceasta se reflectă în modul în care oamenii celebrează Valentine’s Day prin gesturi romantice considerate „magice”, cum ar fi oferirea de flori sau cadouri simbolice. Sau o fărâmă din lună... luată cu toate degetele, făcute căuș, ca pe o bucată de pergament vechi, galben lucitor. Chiar foarte frumos! Să rămânem, aşadar, la lucrurile care contează, la poezie... Nu de alta, dar se supără Joe Dessin, se converteşte în Freddy Kruger, şi îi omoară pe Lua, Valentin, Mag, chiar şi pe toată planeta...

Doamne apără și păzește de fantomaticele pățanii ale necruțătorului parc! :)