Iarna în care a murit tata

tata a murit într-o noapte de joi spre vineri aerul greu amplifica teama sub cerul atât de rece și negru se prăvălea ca un bulgăre lumina adâncind disperarea undeva s-a produs o greșeală mama avea ochii sticlați și mirosea a pâine proaspătă mă ținea strâns cât mai aproape de piept să mai fim împreună doar pentru o vreme dincolo de toate acestea chiar și Dumnezeu clipea îngăduitor poate sunt vinovat în ideea că n-am știut să aprind o lumânare pentru tata dar exista riscul să nu pot să-l mai strig ca atunci când îmi doream să fiu bărbat și îi imitam toate mișcările însă am învățat cu timpul că acel ritual e jumătatea care rămâne aici mi-e teamă acum respirația îmi aburește vederea bântui printre imagini undeva la margine cade o stea îmi aduce aminte de copilărie de serile târzii în care număram stelele în cădere și inima îmi bătea ca aripa unui fluture nici nu știu dacă totul e adevăr sau minciună dar știu că dincolo de clipa aceasta mă așteaptă tata și e decembrie am devenit un obiect fragil realitatea mușcă din mine sufăr dar nu spun nimic nici nu vorbesc despre tata e decembrie și oricum anotimpurile se repetă