Irina Nechit

Cine va stinge un chibrit cu suflarea mea cine va trezi un copil cu glasul meu cine va sta la fereastra mea sărutând cu buzele mele sticla prin care se va vedea o ploaie torențială cine se va

o masă atât de comodă ambele coate pe suprafața ei lustruită nici măcar nu mi-e foame mere roșii-roșii în pădurea care își merită soarele îmi întind picioarele pe banchetă azi nu am

Vine spre marginea acoperișului cu pași de cocostârc, se uită în jos aplecându-și capul țuguiat, eu îl privesc din partea opusă a pieței Punguța portocalie e plină cu ținte, a pus-o pe muchia

La început totul îmi părea o glumă verdeață întinsă pe perete chiștoace pe florile pline de molii ale covorului Ascultam viorile vara străbăteam ninsorile iarna le citeam din poeții decedați

s-a deschis are zăpadă înăuntru nu știu cum se numește iau o stamină pe limbă înghit polenul negru îmi recunosc propria voce amestecată cu salivă specie nordică rezistentă la frig circuit

Raiul nu poate semăna cu parcul acesta liniștit unde frunzele aterizează pe oglinda lacului artificial, iar albinele caută în inima florilor nectarul de noiembrie În rai nu sunt bănci și

Ziua când de după zid se va arăta soarele Ziua când de după soare se va ivi ariciul cu sfere de pământ înfipte în ace Ziua când toate oglinzile vor deveni baloane cu luciu metalic iar

cu vârfurile degetelor de la picioare atingi parbrizul măturat de vrăbii ce somn chinuit ce tălpi înguste aerul pe care îl respiri e totuși mai rece decât cel din fața mea ai șosete albe ca

Gard verde printre scânduri o cărare o spinare un șoșon câinele sare în sus cu botul desfăcut limba fierbinte atârnă se bălăbănește vin atât de rar de ce se bucură cui va rămâne după îl vor lega

Primăvara asta copacul perfect i-a dezamăgit pe îngerii care pluteau nedumeriți în jurul lui așteptând să se desfacă florile roz, să se prelingă nectarul pe marginea cerului. Mugurii n-au mai

Stropiți-vă gândurile cu benzină dați-le foc săriți în vâlvătaie salvați gândul fără de care nu veți putea trăi. Voi știți cum trebuie să trăiți știți că trebuie să trăiți ar trebui să mai

La kilometrul zero nu stai mult să nu dai de banuit se crapă de ziuă în centrul bucureștiului pe peretele universității albește iconița ovală îți pleci capul atingi peretele cu fruntea nu stai

Ai jucat în baruri de noapte cu atâția vărsători și tauri lei și scorpioni săgetători și gemeni le-ai spus că jocurile de noroc au mai multe enigme decât teoria relativității nouăzeci de

Tocmai atunci cand totul e incremenit si ai un gust amar in gura Cineva scoate inelul dintr-o grenada sau tu incepi deodata sa-ti sugi degetul Nu ti l-ai ranit grav si totusi curge sange din

Acum văd numai oameni care vin în odaie să se mângâie pe cap să absoarbă întunericul Genunchii mei s-au lipit unul de altul coloana vertebrală e un semn de întrebare uitat pe cearșaful