Pluta

\"marea de lacrimi\"?
Suna atat de telenovelistic, de manelist.

\"Mâinile desenează în aer amânarea\".
De la Stanescu incoace nu mai gust imaginea asta.
E prea uzitata.

Cam simplist pentru nivelul tau.

Ca să “nu mai vorbești cu gura plină de cuvinte”, le mesteci bine în malaxorul gurii, faci un bol de sensuri devenite pastă, le înghiți, iar stomacul lectorilor le va digera.
Remarc prin forță de sugestie versurile :
‘Tălpile goale simt/ cum se zguduie de plâns pământul ‘.

Un text care își sparge propria găoace. E ceva viu în adâncurile lui. Îmi place, pur și simplu, pentru că reprezintă poezia în starea ei firească. A fost scris, cu siguranță, fără temerile prin care trec de regulă cei care vin copleșiți de puterea altor voci. Probabil în cazul tău e suficient că vrei să scapi de tine ca să-ți mai pui problema de-a scăpa și de alții, care, de fapt, nu-ți sunt comanioni decât în măsura în care aparțin în totalitate poeziei. Dacă aș dori neapărat să găsesc aici umbra unor poeți emblematici, aș da mai curând de orfismul blagian și de metafora sferelor a Anei Blandiana.

Umbra lui Stănescu, dacă e să \"mă leg\" de părerea lui Anghel Pop, este și ea, de bună seamă, o problemă pentru scrisul multor poeți puși în situația de-a se afirma după explozia Nichita. Stănescu este atât de mare, și nu numai de ziua lui de naștere, ci în toate zilele scrisului românesc, încât unii se lasă seduși de incantații și metafore profund stănesciene și susțin totodată că nu mai pot gusta din imaginile ce amintesc de Nichita:

\"…în noiembrie cerul e albastru albastru
& lumina e aurie aurie
cu nori pufoși ca o viață netrăită încă
în lumile paralele/ la distanță de o respirație…
/în noiembrie iubirile mor/
ca puii în ouăle lor\"

Autorul acestor versuri, scrise parcă tocmai pe gustul meu, cel care mă cred în veci ne-des-îndrăgostit de Stănescu, nu-i decât Anghel Pop.

Intervin, așa, din admirație deosebită pentru tot ce mișcă prin prin intermediul unor înfiorări poetice de care nu vom scăpa niciodată.

Tamara, mai întâi, sunt perfect de acord cu Anghel!!!
\"\"marea de lacrimi\"?
Suna atat de telenovelistic, de manelist\".
Același lucru valabil și pentru \"tălpile goale\"...

Simplisim!!!

Cu drag,
Constantin

Erată: \"companioni\", firește.

cam simplut...un miez pueril.unde e de fapt poezia?induce o senzatie de stangacie a cuvintelor.sper sa citesc ceva mai bun data viitoare.

În atenția internauților. Aflu acum că sintagma, \"marea de lacrimi\" este foarte simplistă. Mă rog, probabil s-au vărsat și se mai varsă încă, mări de lacrimi în jurul nostru, încăt ne-au și plictisit... Cel puțin la nivelul limbajului comun (simplist?). Pe care nu-l putem seca, cum nu putem seca nici respectivele mări. Însă am devenit curios să aflu cât de des poate fi întâlnită aceeași sintagmă în vocabularul nostru, al celor care comunicăm inclusiv prin GOOGLE.COM sau RO. Ei bine, \"marea de lacrimi\" aici poate fi întâlnită numai de... 3 ori. Ce mai simplețe!

De fapt, ceea ce vreau să spun e că îmi place foarte mult acest poem. Nu vă supărați!

Anghel Pop,
văd că te-ai enervat, dar sunt sigură că deja ți-a trecut. De unde știi care-i \"nivelul\" meu?

Mulțumesc, Răzvan Rachieru,
pentru finețea observațiilor tale. \"Stomacul lectorilor\" e întotdeauna un subiect delicat.

Da, Constantin, simplism. Nu trebuie să termini multe academii ca să vezi atâta lucru în poemul \"Pluta\". Cine mai vede și altceva, poate considera că are o retină radioactivă.

Nicolae,
nu m-am așteptat la un sprijin atât de vijelios din partea ta, poate că poemul nici nu merita atât de multe argumente în favoarea lui. Îți prețuiesc oboseala,
mulțumesc tare mult că ai fost alături și că ai adus vorba de Blaga, Blandiana, Nichita Stănescu. Cu mari emoții, eu.

ce sa facu Tamara daca barbatii nu plang catu-i ziulica de lunga? Ai comentarii pe masura acestor stoici de fachir-sictir caora li se falfaie de lacrimogene.Nu plange, te rog, te implor: maine va fi si mai rau!Fruntea sus, voinicule!Cu admiratie, deplangatorul tau si tandrele lui bezele...

Textul este cuminte,până când lacrimile au forma ochilor mei și atunci devine alunecos. Sigur putea fi și mai periculos.

Mulțumesc mult!
Aveți o frazare atât de plină de forță și galanterie, încât și comentariile au ceva poetic, inconfundabil.

Nu înțeleg mecanismul propozițiilor dumitale, are multă ceară în el, dar oricum,
mulțumesc de lectură!

Bună Tamara,

Mi se pare doar mie, sau bine am înțeles că de fapt, marea de lacrimi sunt chiar ochii tăi, în care a poposit priveliștea celui ce n-ar trebui să vorbească cu gura plină de cuvinte?
Sunt valuri mari și frumoase în poezia ta. Pentru că zguduirea de plâns a pământului face întotdeauna valuri în ochii care par doar de piatră.

Mă doare atât de mult surghiunul pentru unii, al simplității.

Mulțumesc mult.

Cu respect,