Siesta

Cum mai doarme și sforăie băiatul pomădat din mașină, fără să știe că cineva scrie despre el iar alți oameni au și ajuns să citească poema tamarei! Povestea mai păstrează din scrumul și focul zilelor de caniculă, parcă ne trage înapoi spre mijlocul sufocant al verii din care cele mai tari amintiri ne-au rămas totuși cele care au legătură cu seceta. Mi-a plăcut cum aduci seceta în mediul citadin, în anturaj de oraș cutreierat de mercedesuri. Omul din automobil stă în fotoliu cu picioarele în sus și parcă îi simțim transpirația și-i vedem visele pline de plaje, de umbrele colorate pe litoral. Cea care bea pastile sub ulmul de o sută de ani are totuși altceva de făcut, ea are grijă de conservarea unei clipe și de setea de poezie a cititorilor. Scriitura, concentrată și expansivă, denotă exercițiu intens și multă inspirație. Tai un fragment unde există chiar virtuozitate: \"n-aș putea să dorm niciodată
într-o poziție atât de incomodă
seceta miroase a pompieri cu arsuri de gradul trei
vrăbiile au topaze ascuțite în gușă nu ciripesc
liniște între glezne și rotule
cine te va trezi cine va bate
cu o monedă de aur în parbriz\". Atât de bizar cuvântul bazar, dar aduagă o nuanță de pitoresc, de exotic. Metafora cu vrabiile care mătură parbrizul e cea mai reușită.
NU am încotro, apăs pe clapa ce înseamnă stea.
Mai scrie, tamara.
Cu plecăciune, Nicolae Popa