Irina Nechit

Informații utile pentru a afla ce mai e nou în proză și în critică. Fraza pe care o aleg drept reper, deocamdată:
Astfel, ea distinge ca trăsături comune lor multiplicarea unui ego frustrat, sensibil și vexat de o societate dură, defularea în drog, alcool, sex bolnăvicios sau poetizat, înjurătură și scuturarea unui pumn destul de fragil.
E nevoie, probabil, de un pumn mai greu, mai de piatră.
Cu stimă pentru apocalipse, tama

M/a impresionat aliajul dintre coerență și forță. Nu e căutat și răscăutat metaforicul, inefabilul, implacabilul, ci mi se arată clar o situație, omul la masă, plus nebunia stomacului, gândurile, senzațiile concrete, mărturisirile răscolitoare. Avem și imagini originale, precum cea cu paingul, funia și farfuriile, felul cum cade lumina și scaunul cu spătar care zgârie. Fragmentul preferat:
așa o senzație în care iți vine să spui
doamne sunt sătul de același fel de viață
de același fel de farfurie în care stau adunate
stomacuri flămânde
călugări acoperiți cu sutane zemoase
Poezia aceasta merită o steluță.
Cu stimă, tama

Oemnii din care ies incontinuu spirite(!) Foarte frumos, și am rămas cam înghețată de frică în fața acestui vers, iar acum gheața e materia pe care o prefer, doar gheața i se poate împotrivi, solidă, soarelui.
Impresionantă această călătorie spre o romă din amintiri arhaice, acest pelerinaj al inocenților.
Aleg o bucată impecabilă:
picioarele mele au ochii închiși. călătoresc odată cu orbii, sclavi ai orașelor incendiate.
le este foame, își iau dimineața, în liniște, micul dejun. savurează pietre, poduri, apeducte.
tălpile celorlalți rămân în urmă, văd pericolul prăbușirii, se închină
Mulțumesc pentru acest \"labirint atemporal și viu\".
Cu stimă, tama

după calea ferată palmez țigara după fiecare cale ferată există un petre care îți cere un ban
sau un fum

Minunat!

Trakl îmbolnăvește și vindecă, apare îmbrăcat în albastru, se scufundă în negru și se refugiază în alb. Are și mult roșu, mult aur. Am trecut prin eseu și prin versurile sinucigașului cu înfiorare și adorație. Articol de citit la ora când doar poezia ne apără de oboseală.
Cu stimă,
tama

Mi-a plăcut necesitatea de a povesti, de a vorbi despre cele trăite, vazute, observate. Dorința mărturisirii, a relatării poetice e firească, inspirată, imperativă. parcă ar fi note de jurnal, dar unele reflecții și constatări se confundă cu poezia. Prețuiesc cel mai mult fragmentul:
Vreau să visez parcul de la marginea orașului în care luna se ascunde și ne privește tristă, mereu scobită. Sub ea, în fiecare seară alunecă trenuri, lumini îndepărtate și țipetele copiilor.
Și doar pentru atât aș vrea să visez parcul care s-a săturat de noi, de plictisul ce zace în mâinile noastre, de cântecele pe care nu mai știm să le cântăm.
Bravo, te mai citesc,
tama

Există aici poezie adevărată, cu ingrediente ale realismului și lirismului, dar îndrăznesc să-ți propun să arunci versurile:
nu degeaba suntem
apă

să am răbdare cu mine

el se întâmplă undeva departe de aroganță
de unul singur să se săvârșească
Veziu și tu, decide.
Mai citim,
tama

Sunt adepta formei scurte în poezie, de aceea caut la diferiți autori reușite în acest stil. Cred că poemul are un titlu bun, desigur ironic, Estetica, și poate fi considerat de calitate daca ați dori să aruncați câteva expresii comune, aproape banale (\"cu lacrimi în ochi\", \"în funcție de poziția socială\", \"scântei în formă de inimă\"). În rest, îmi place. Vă mai citesc, tama

Seamănă cu Lacustra.
Acvatic.
Amuzant chiar și pe vreme de secetă.

Bun poem, minunată distanța de șapte ani dintre cuvânt și om, ador calculele precise.
Scriitura nu e aglomerată, ci limpede, clară, percutantă. Se păstrează nealteraă și emoția, și îndoiala, și căutarea unei siguranțe a dialogului:
probabil că acum
chiar acum vorbim
despre apăsau trecut

Frumoase și versurile:
noaptea stăm turcește pe visele oamenilor
și ne amuzăm cum se zbat în așternuturi

Metafora cu părul și ancora e cam prea afectată, liricizantă, așa-mi pare mie. Mai citim, tama

Am nu doar admirație față de scrisul tău, ci și frică de puterea ta de a preschimba totul în poezie, de a lansa construcții grațioase pornite din durere, ca și cum te-ai zidi în cuvinte și de-acolo, din piatra zidului, ai vorbi relaxat, ai zâmbi, ai râde chiar. Acord o stea acestui poem senin deși îmbibat de \"urme de ploaie\". Există o strălucire în versurile:
oamenii-s toți în umbră nu pot fi atinși
cu excepția celor ce singuri aleg să sară prea sus
și ies definitiv din cadru

zeul se resoarbe într-un pântec steril
zmee crescând din umeri
Mult noroc!
tama

Un ochi observă altul se amuză.
Text viu, parcă extras din limbajul celor ce se adună la o pălăvrăgeală sănătoasă, la un chef cu săgeți aruncate în toate părțile. Îmi place oralitatea și spontaneitatea de-aici. Mai trec, tama

Vă mulțumesc pentru lectură atentă,
am încercat să schimb câte ceva,
nu știu dacă spre bine sau nu.
Vă salut!

Nu mai repet că Day 2 tulbură, cutremură, atinge, răvășeșete.
Marea mea uimire este că textul mai e și construit perfect, suplu, elegant, rezistent, ca o catedrală, iar cupola catedralei iat-o, măreață, dureroasă:

și-i prea tare marginea patului
și-i prea accidentată odaia
covorul a dispărut fără urmă
probabil ca să nu mă împiedic

ceasul strigă încet după mine
dar cucul nu iese
pereții sunt oblici
și nu
Nu pot să nu ofer o stea.

Momentul apropierii, atingerii, ceva grav și totodată inefabil. Frumoasă decuparea unor gesturi, a unor mișcări obișnuite dar mereu reluate de la zero. Bucata cea mai reușită, după mine:
apoi absorbi respirația aburindă
și atingi încet
dar încet de tot buzele
ca o adiere
eventual cu ochii închiși
ca un sugar care-și caută mama
Amestecarea etapelor din final îmblânzește încordarea, chiar se vede aici poezia destinderii.

Trece o sabacă și cu apariția ei se declanșează mecanismul rememorării, dar nu din perspectiva cotidianului, ci a poeticului.
Apreciez dezlănțuirea imaginilor copilărești, a naivităților în care am crezut cândva, îmi place ropotul de ploaie torențială, aurită, pe care îl aud în text. Aș arunca vreo două fraze, de pildă, \"seara în pat mă legănau zânele îmi torceau cu fir de aur fiecare povestea găseam în mine un mosorel unde înfășuram cuvintele nopțile se legau una de alta soarele era doar o punte între vise\"
În rest, ai multe de spus, sabaca.
Bucată forte:
nu port măști și totuși simt șapte straturi de piele pe față de parcă
caut derostirea unui set de principii
un cod al cuvintelor imperfectibil va brăzda în tine ca un plug
ca un corn de inorog

aplicăm rotiri de ochi cu gust de porumb copt
roua îmi scânteiază pe piele în poieniță e un cearceaf cu pinguini de vară
O stea, sabaca!

Peștoaica și pescarul obsedați unul de altul și relația tandră dintre ei în formă de năluci - idee poetică foarte interesantă. O nălucă deasupra apei, una sub apă, deci elemente destule pentru a construi un cadru oniric, fantasmagoric, dar legat de realitate printr-un simț al umorulul devastator: \"Dacă își mai impune fiecare cultul celuilalt\"
Strofa în care se ascund cheile poemului:
aici, în coliba cu fîn umed și putred,
lîngă ciuperca nebună, unde-mi rod eu posmagii,
cele două năluci nici n-ar avea ce vedea de-ar veni curioase
să afle capul cui le trezește la viață.

Și finalul, nedumerit, speriat, șmecheresc:
\"de ce ronțăitul acesta asurzitor care sperie peștii?\"
Bravo,
tama

Leonard și Victor, mulțumesc frumos pentru comentarii și cuvinte de susținere.
Nicolae Popa, sunt onorată de steaua pe care mi-o dăruiești.
Vă îmbrățișez virtual,
tama

Voci ca sperietorile de ciori? Să fim serioși.
Strofa a doua e de nota zece.
Din prima strofă aleg versurile:
apărăm zilele. ceva le atacă, le roade coaja și
câlți de lumină coboară, se întind pe pământ; calc și
când ajung la măruntaiele astea
mă opresc și-mi spun, ceva trebuie să se întâmple
Știu că deranjez, dar asta e regula jocului.
Cu stimă, tama

Iată o bucată ce trebuie aruncată, vei înțelege peste câțiva ani că e banală:
exploziile ne vor purifica,
iar cei ce se vor ridica din cenușă vor răpi inimi

ne plac poveștile frumoase
focurile ard alb

hai,
ține-mă în brațe
să ne chinuim împreună să devenim
cei mai frumoși oameni

Ceea ce rămâne din text după decuparea respectivă e de calitate, proaspăt, delicat, provocator. UN vers genial:
\"cineva își târăște eroii prin noroi\"
Titlul nu merge, e o teză și atât.
Nu te supăra,
tama
Cred că ai citit Day 1 de Adela Setti, acela e un model de poem, se poate învăța mult de la ea.