Poem

știam e bine să bei apă nouă îmi place izvorăște din adânc pe pietrele uitate deasupra de cei care au plecat în grabă apa e a lor se satură doar când o bem * de la o vreme mă grăbesc să trăiesc am uitat să mai înghit ceai cred că am uitat multe trebuie să nu mai alerg încurcat de gânduri un pumn de orez atât îmi trebuie să am răbdare cu mine * televizorul ascunde tot ce nu poate încăpea în el sfârșitul nu are loc printre oameni poate că pomii tăi neplantați încă vor mai ține pentru încă o viață pământul în rădăcini fetiței tale să-i fie bine * scriu în gând și tot am să scriu degeaba e mai alb decât noi omul care ne taie picioarele