Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Nu știu ce gândiți voi, dar eu când trec pe lângă un cerșetor mă gândesc că poate într-o zi voi fi ca el

2 min lectură·
Mediu
Încerc să mă uit într-o bordură și nu văd decât drumul. De când am coborât în strada plină de simțiri, nu mă descurc și abandonez. Alerg în următoarea și la fel. Peste tot cerșetori, peste tot privirile lor îmi scotocesc mila pentru câțiva bănuți oftez și trec la altul. Mâinile lui mă strâng de glezne opresc din mine și pentru mâine. Mă împiedic și cad printre cutii de carton imaginând o zi ca a lor și sunt singur. Respirația gunoaielor mi se lipește de degete încerc să vomit dar nu am ce, ieri nu am mâncat alaltăieri m-a lins un caine acum îmi trece printre picioare găsesc un rest, îl mănâncă, sper să mai găsesc un altul. Un om de apartament mă latră, mă mușcă, mă trimite la muncă nu știe că mi-e sufletul împiedicat de ale lor în fiecare zi. Mai încolo câțiva copii nu știu, sunt în degetul lor fără casă. Mă trezesc printre chipuri se plimbă peste al meu murdare și gândesc la nimic. Dntr-o dată curiozitatea lor îmi este cunoscută, sunt doar copii alungați de cei care construiesc democrații și niciun drept pentru ei. Pentru o zi, azi am fost ca și ei. Mă întorc să înțeleg de ce cartoanele țin de cald. De ce pentru ei noi suntem cerșetori.
022.848
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
214
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Marinescu Victor. “Nu știu ce gândiți voi, dar eu când trec pe lângă un cerșetor mă gândesc că poate într-o zi voi fi ca el.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marinescu-victor/jurnal/1740631/nu-stiu-ce-ganditi-voi-dar-eu-cand-trec-pe-langa-un-cersetor-ma-gandesc-ca-poate-intr-o-zi-voi-fi-ca-el

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

\"cei care construiesc democrații\" sunt în spatele ecranelor de protecție. Lor nu li se poate întâmpla nimic. Cartoanele se folosesc la împachetat mașinile de lux pt zile onomastice.

Un om de apartament mă latră, mă mușcă, mă trimite la muncă...
Frumos spus!
0
@marinescu-victorMVMarinescu Victor
iti multumesc pentru semn si ai grija la omul ala!
0