O țeavă spartă

mie mi s-a parut de o buna factura \"luna se muleaza pe corpul meu\", si prima strofa. adica sunt ok.
nu mi-a cazut prea bine femeia-lumanare desi am inteles. uneori simbolurile ingreuneaza textele.

ziceam mai devreme, pierdutu-s-a...
că ele e subînțeles, că \"se arată\" nu l-aș vedea, pentru acel \"tă te ta\".
tu din a doua strofă e iar subînțeles. și hainele înhumate îmi par mie... nu știu.
subtitlul de ce reia din text?
per ansamblu, un descriptiv transrealist. care mă trimite să caut.
să caut. și nu mă împotrivesc.
căci plac ouăle de molii, ca sugestie a ceva ce crește ca apoi să roadă, să distrugă.

Poemele tale îmi plac mai ales atunci cînd evită să cadă în descriptiv. Adică, prima strogă, de exemplu, mi-ar fi plăcut să sune așa:

Pe coridor două fete cu tatuaje pe ochi
pălăvrăgesc despre un negru
plin de praf
care le dă binețe în fiecare zi.

În rest, suflu poetic convingător.

Un sfîrșit de august cît mai bogat!

Vă mulțumesc pentru lectură atentă,
am încercat să schimb câte ceva,
nu știu dacă spre bine sau nu.
Vă salut!

adesea simți că oricum l-ai alege și combina, cuvântul e sărăcăcios în a reda plânsul inimii, căci pentru el și de la el e poezia. cel mai izbitor vers mi-e ăsta: “cânți la pian încălțat în cizme”
Tama, mie îmi place scrierea ta.

simboluri diferite care inunda acelasi spatiu, dintr-un interior dualist spre un exterior aglomerandu-se, acolo unde \"luna se mulează pe corpul meu\". aeru\' se mai poate respira (doar) in urma unui compromis, atunci cand \"stafiile ne cer pâine cu vin\".
finalu\' creeaza imprevizibilu\'.
frumos.

cu stima, Cornel Stefan Ghica

după mine, e mai bine așa. finalul complet altul schimbă însă ideea. nevoia de a da în vileag instrumentul (ultimul vers) nu e rea.