fîn putred

plăcutu-mi-a plusul de irascibilitate însoțind metafizicul. sau de nerv.
și mai ales începutul strofei a doua, pentru_răsucirea pe care o introduce, la nivel de formă a verbalizării.
mi-am citit însă peștoaică uriașă, nu invers, pentru a delimita mai bine de \"unei\" și evitarea uuuu-lui.
grabnic final, deși nu brusc.
titlul reluând ceva din text. nu știu de ce nu mă împac eu cu asta. pe de altă parte, e doar o neîmpăcare proprie.

Peștoaica și pescarul obsedați unul de altul și relația tandră dintre ei în formă de năluci - idee poetică foarte interesantă. O nălucă deasupra apei, una sub apă, deci elemente destule pentru a construi un cadru oniric, fantasmagoric, dar legat de realitate printr-un simț al umorulul devastator: \"Dacă își mai impune fiecare cultul celuilalt\"
Strofa în care se ascund cheile poemului:
aici, în coliba cu fîn umed și putred,
lîngă ciuperca nebună, unde-mi rod eu posmagii,
cele două năluci nici n-ar avea ce vedea de-ar veni curioase
să afle capul cui le trezește la viață.

Și finalul, nedumerit, speriat, șmecheresc:
\"de ce ronțăitul acesta asurzitor care sperie peștii?\"
Bravo,
tama

lupte - dar in aer liber....m-ai dus pe mare....am miros pina si finul.....
bine mi-ai facut, devenisem uncititor de cuvinte....mi-ai eliberat imaginatia , purtata in alte sfere delupte...

acest text da pe din afara de incoerenta.
ce putin la fin umed, e de coma. ultima strofa probabil cea mai slaba. parca ar fi fost scris asa, ca sa fie scris si atata. eu nu vad nimic poetic.

Într-o vreme atât de secetoasă mi-am permis și eu o bălăceală cu fantomele prin întinsele ape. Mi-a ieșit cum mi-a ieșit, așa-și-așa! În schimb, cîtă răcoare!

Vă mulțumesc din inimă și de sub apă!