Irina Iacovescu

Depeni curiozități în drum către somn, Noaptea moare și privești rămășițele ochi în ochi.

Într-o istorie alternativă Cuvintele ar spune mai mult ar avea o altă culoare literele s-ar scrie, s-ar întoarce, după obiceiul cuvintelor frumoase, către o amintire imaginară cu tine.

Profesorii, ca și părinții, nu ți-i alegi, ți-i dă Dumnezeu. Mi-au plăcut întotdeauna profesorii cu o anumită sobrietate, care știau în același timp să se facă plăcuți elevilor și să fie apropiați de

Nu mi-au plăcut niciodată reclamele. Nu pot să le sufăr. Parcă ar trebui eu să știu exact ce calități magice are nu știu ce detergent sau produs cosmetic, dacă mă rezum la a cumpăra același

Deținătorul numărului de cod 7039 a efectuat 3 luni de detenție, din condamnarea pe viață la cuvinte greu de potrivit, în cea mai improbabilă dintre „închisori”. Una din care nu își dorește să iasă

Primăvara ascunde verde frunzele copacilor. Fosnet.

Preludiul Se apropie orele de disecție discretă, la un vin fiert cu scorțișoară sau la o bere blondă-domnișoară... Vine vara, fraților, iar Vama își așteaptă prietenii! Dați-mi voie să fiu

Ochiul verde îmbrățișează tăcerile mele. Mă nasc.

Aceasta este cronica muzicală, completarea \"cronicii oficiale\" la întâlnirea din Backstage, din 25 aprilie. Este o încercare a “ajutorului de cronicar”, care a ales, din mulțimea de nume, titluri,

Cronica despre întâlnirea din ziua când nu a fost târziu pentru cuvinte și mereu a fost vreme și devreme mereu, pentru poezie. Cum ar arăta lumea, dacă ar fi construită chiar din creațiile

Merg deseori prin centrul vechi al Bucureștiului. Casele se înșiră aici de-a lungul străzilor strâmte, cele mai multe având geamurile sparte și zidăria scorojită și mâzgălită cu grafitti. Intru pe

Încă mai arunc vise pe spirala orelor în joia fără număr si cu nume nesigur către ziua de ieri pierdută în mine zâmbind ascendent dependent de cuvinte Încă mă uit la cer și-apoi la

Culoarea incertă a amintirii zâmbind discret. Trecere.

Ce-a mai rămas, în urma ta? Te-am citit atât de mult, încât din tine mai respiră azi doar un vers, numai o clipă. Doar atât poate face mâna ta? Oare poți chema visele înapoi De parcă nici

Cerșesc din ochii tăi iubire, O simplă notă a durerii. Ce capăt? Tulburea-mi privire Și-un veșnic sunet al tăcerii.

M-am gândit de multe ori la logica aceasta perversă a lucrurilor, care te face să uiți, ca prin minune, anumite detalii care te deranjează, care te dor. Creierul uman o fi el o mașinărie dar, dacă i

M-aș învoi să trăiesc dacă mi-ar spune Zeul ca te vei gândi a doua oară aș pune săritura în lungime să se piardă în înălțimile profunde mirosind a parfum neștiut a niciunde, nicicând

Astăzi nu este un circ unde putem jongla cu vorbele, unde putem face salturi mortale în uitare. Astăzi nici cuvintele nu-l mai vindecă; s-a îmbolnăvit până dincolo de ele, de la atâta privit către

Ne căutăm semnele definitoare de univers și semnele de carte (sufletești) chiar și acolo unde nu sunt. Punem un semn \"aici\", altul \"acolo\". Și timpul ne trece - fericit sau nu, plâns sau nu. Și

Oare cati dintre noi nu sunt niste mici monstri egoisti? Cand suntem fericiti, lumea nu ne mai incape, de mare ce ne este sufletul, atins de aripa unui zambet. Cand suntem tristi, loviti, cazuti,

Spuneam odată: despre ce nu se poate vorbi, să se tacă. Dar iată că azi am ales să-ți scriu - ție, celui care se vrea o inchipuire, o închipuire care încă mai respiră, nu vrea să