Idle

:)
Rătăcesc căutând ceva frumos, ceva în care să văd că autorul are CEVA de spus, și nu scrie așa, de dragul de-a o face..
La tine am găsit, poate din cauză că acum sunt pe aceeași undă cu tine, sau pe aproape..
Dar sigur și din cauză că îmi place ce am găsit.
Am și obiecții, desigur, sunt cam pretențioasă, și să știi că și cu mine sunt, așa că te rog să nu te superi, căci dacă o vei face, nu te voi mai citi.. :)
Începutul e bun, dar mi-ar fi plăcut să te limitezi la un singur adjectiv pentru luminile acelea, de exemplu să lași „lumini lichide” . Ah, îmi place cum ai început!!
În următoarea strofă mi-ar plăcea să renunți la „în frig”, este frumos și destul „ dimineața îi învelește în frig”.
Primul vers din ultima strofă nu-mi place, pentru mine e suficient „umărul tău și umărul meu obosiți ne așteaptă”...
În concluzie, Ioana, mi-a plăcut!

\"dimineața îi învelește\" am vrut să spun că e suficient, scuze!

Cum să mă supăr? Dacă nu aș fi deschisă la sugestii nu aș permite comentarii, ceea ce desigur nu e cazul :)
Hmm... m-am gândit. Acea înșiruire de adjective nu o voi schimba pentru că are un scop... sugerează o imagine care se leagă strâns de acel \"dimineața îi învelește în frig\"... Dar, într-adevăr, primul vers din ultima strofă ar trebui schimbat, pentru că nu merge în context, sau măcar completat cu ceva. Voi mai lucra textul, dar asta când nu o să mai am admiterea la doi pași, deocamdată mă așteaptă un teanc de eseuri de făcut în noaptea asta :(
Multzam de trecere.
PS: niciodată nu scriu doar de dragul de a scrie... dacă aș face asta mi-aș pierde vreo 10 ani degeaba. Mă bucur că ai găsit ce căutai la mine în pagină.

aveți umeri frumoși așa cum îi descrii tu.
\'umărul tău și umărul meu împreună au rotunjime de sâni
inseparabili și albi adulmecându-și în secret aromele dulci
în timp ce dimineața îi învelește în frig \'
nu știu cât ajută poemul aceea înșiruire de cuvinte...merge și fără chiar foarte bine. concentrează poemul pe ce este mai important.
în general îmi place
numai bine

Dacă te referi la înșiruirea de la sfârșitul primei strofe, să știi că încă nu sunt decisă să o schimb. Mi se pare că îi dă poeziei o oarecare forță și, ce e mai important, sugerează crepusculul, nedeterminarea momentului.
Uf, mereu spun că nu îmi mai explic poeziile :)
Mersi de trecere și de comm.

Ai inceput in forta cu
\"dupa aceea e liniste\".

Iti da senzatia ca esti trimis inapoi in trecut, ca sa asculti zgomotul sacadat care umplea spatiul inainte de big bang-ul lui \"aceea\".

Si chiar, ce e \"aceea\"? O fi chestia aia la care ma gandesc eu, din moment ce imediat panoramezi umerii goi si rotunzi?

Poezia continua in mars cu:
\"pe cât pot fi două pietre adăpostite de umbrele noastre/
ale unor/ oameni lunatici care dorm pe covorul pătrat\",
in care ai spus tot ce era de spus, ai incalzit cuvintele cat sa scoata aburii poeziei, ti-ai atins climaxul.

\"Dupa aceea\" revii inutil la imaginea prima a umerilor si o tot framanti, o intinzi, o tragi, fara a mai putea scoate mare lucru din ea. E important si sa stii cand sa te opresti. Dar asta se invata numai dupa ce ai practicat oleaca artele martiale haiku si tanka.
La mai mare!

aș tăia ultima strofă fără nici un regret. nu s-ar pierde nimic, e inutilă și aglomerează imaginea, până acum conturată minimalist.

Dintr-un anumit punct de vedere ai dreptate. Mai ales în ceea ce privește ultima strofă, de care nu sunt mulțumită deloc. Ceva se pierde pe parcurs. Dar nu știu cum aș putea să tai atât de mult din poezia asta, mai ales că, dintr-un alt punct de vedere, cu ultima strofă am asigurat o anumită circularitate a ideilor. Trebuie ca după acel climax să fie liniște, din ce în ce mai liniște. Dar nu monotonie...
Oricum, să știi că sunt de acord cu ce spui. Și totuși e greu să ciuntești când ceea ce ai scris chiar pleacă de undeva, de la niște senzații care parcă ar rămâne incomplete.
\"Aceea\"... e discutabilă. Presupune ce vrei, dar să știi că sunt majoră :))

Ok, primesc din ce în ce mai multe semnalări în direcția asta. Să vedem ce putem face. Mulțumesc.

simplitate delicata si teribilism evitat cu brio. as zice directia adevarata

...ceea ce pentru mine însemană destul de mult din moment ce vine de la tine. You made my day.

- după aceea e liniște -

dupa ce e liniste ? pe mine, in calitate de cititor ma indeparteaza faptul ca eu nu stiu ce a fost la inceput. inceput ratat, zic eu.

Hai mă Hose că doar ești băiat mare... la urma urmei e la libera interpretare... Sunt de acord cu aproape tot ce s-a spus pânnă acum, dar în nici un caz nu schimb începutul.

Da, aș spune ceva nou
ceva extraordinar de nou
și...nu e de tine
dar e mult mai bine
Adică: îmi place textul ăsta, Ioana, pt că aduce ceva nou din tine, și pt că e al naibii de diferit față de ceea ce scriai până acum.
Da da da...merită felicitări, îmi place mult, cel mai mult din tot ce am citit la tine.

BRAVOS

Mda, e altfel, fiindcă este gândit și lucrat, dar nu steril. E un experiment reușit, aș zice... care mă reprezintă. Nu știu exact ce ai vrut să spui cu `nu e de tine, dar e mult mai bine`... poezia asta este într-adevăr fără nici una din măștile care mă caracterizează, dar sub care eu sunt, nu altcineva.
Oricum, îmi pare bine că ți-a plăcut, mai ales că te știu sinceră. Asta e esențial.

începutul de acest tip și eu îl folosesc des (o propoziție secundară care apare în lipsa celei principale). nici măcar continuarea textului nu trebuie să facă referire la determinant, căci dacă determinatul este construit destept mai degraba creează o stare de complicitate intre lector si autor, ceea ce e o bila alba.
în rest ce să zic. poate prea calm totul, prea lipsit de o oarecare dinamicitate, dar textul e atent lucrat și asta e de bine. m-aș feri totuși de zone explorate poate prea mult, precum cele presupuse de cuvinte ca umbre, oameni lunatici (ușor pretențios), lumini albastre (mai ales albastre) - în plus e de evitat o sumedenie de epitete la același substantiv, căci se riscă denaturarea (aici, de pildă, cum poate ceva lichid să fie tăios?).
reușit probabil finalul, unde acele rotunjimi dulci (când imaginezi sinestezic și ceva cald implicit) se opun cumva frigului din ultimul vers.
poate sunt minimalist, dar aș fi scris așa (fac cred a doua oară chestia asta, sper să nu fie cu bănat):
\"după aceea e liniște

umărul tău și umărul meu sunt atât de rotunzi împreună
în lumini filtrate lichide

umărul tău și umărul meu au rotunjime de sâni împreună
adulmecându-și în secret aromele dulci
în timp ce dimineața îi învelește

în frig\", în orice caz, aș reformula partea din strofa a doua dintre versurile 4-8.
dar în final îmi place mult cum evoluezi - frumos.

Te așteptam pe aici, sinceră să fiu, deși la poezia asta am primit probabil cel mai sănătos feedback de până acum, dar parcă lipsea ceva :P

Forma inițială era oarecum diferită, și am așteptat mai multe păreri din care a reieșit în mod evident că ultima strofă trebuia să dispară, vb lui Anghel Pop, am tot întins și frământat unerii ăia inutil. Asta e din cauză că uneori gândesc prea mult și nu mai sesizez esențialul. Deocamdată va rămâne totul așa cum este, sunt anumite imagini care probabil dăunează, dar la care țin, că de, poezia e o chestie intimă în care nu pot să intru așa, cu galoșii, de dragul esteticii... deși am lucrat mereu pe textele mele, dar câte puțin, câte puțin.

Dar am înțeles ideea. Mai am ceva de învățat până să ajung la acel echilibru compozițional spre care tind, mai ales că mintea mea seamănă așa, cu o debara, plină de idei ciudate care se prăvălesc peste mine, și e cam greu să le țin în frâu (nu e exprimarea mea, să știi :P).
Thanks for stopping by.

poem placut, a doua parte concentrata, spun si eu ca \"in frig\" nu-si mai are rostul, poemul s-ar incheia cu acelasi
suspans prezent la inceput. O alta varianta ar fi aceea a
inlocuirii pietrelor cu doi arici, etc., mie imi suna cam auster; sper sa nu te fi suparat, succes!

Nu m-am supărat, mersi de trecere. Cum spuneam, nu voi mai modifica poezia, dar multzam de sugestii.