Ioana Petcu

Pun caseta în aparatul cel vechi, tata mi l-a lăsat. Privesc la fructele de pe pervaz, răsare soarele. Azi nu voi asculta muzică, îmi dă ritm zilei. Unu – unu. Caseta fâșâie încet. Am ajuns la

într-o poziție verticală puțin înclinată spre stînga sunt cu mîinile îndepărtate ușor de corp toți oamenii sug din mine prin niște tuburi foarte lungi limfă bucăți de ficat bulbi mă îndrept

nu, eu nu mai vreau să fiu bărbat deși nici în pielea catifelată care-și uită rimele nu-mi prea place eu și m. ne așteptam la fântână. orele erau aceleași: ora unu era ora unu și ora 13. tăceam o

În anii ’40, Tudor Vianu exclama, poate cu o nuanță naivă, încercând a face o distinție între citire și privire, reacționând la o scrisoare a unui prieten care opta pentru “a citi”, înaintea lui “a

de ce mai am carne aș fi putut să înlocuiesc totul cu hârtie și ar fi rămas totuși nervii - ridică-te mi-a poruncit mergi m-a țintuit din privirea bleagă eram albă ca o girafă lungită într-un pat

Iată povestea a doi nermernici, care aveau aproape aceeași înălțime și pe care-i chema aproape identic; unul, Maria Damian, actant și în alte serii de cartoons mai puțin atrăgătoare, iar celălalt era

un eu embrionar șerpesc încolăcit întru verbul tău amniotic

fragmentar, sorii încă nu se cunoscuseră când am răsărit din argila aia cu tentă cenușie amușinându-mă în treacăt, dar copilul satanei albe nu mirosea. a trecut atât de mult de atunci, că astrele

Ovidiu Lazăr – regizor al Teatrului Național din Iași este și lector universitar doctorand al Facultății de Arte “George Enescu”, secția Teatru - absolvent al UNATC București, secția regie - a montat

(1) se ia o șină de cale ferată oblică cu (2) un geam pe la kilometrul 1 (3) 00 (4) și evident – spuneți dumneavoastră, da, chiar dumneavoastră care purtați ochelari și citiți (5) rânduri pe

Cum vine viața peste tine ca o coajă miraculoasă. Cum să te pierzi și cum să te regăsești într-o perpetuă sinusoidală existențială. Cum să devii lector « înțelegător », scârbit, de-tabuizat, împăcat

Sunt trobairitz de cetate veche unde miroase a iasomie și-a pustiuri, mă îmbrac în rochii albe care se înfig adânc în carne și-n os, îmi port părul despletit și merg desculță surpând pământ