Fin’amors tardiv

e cel mai bun text pe care l-am citit in ultimul timp...

imaginarul medieval din primul alineat imi merge direct la suflet, inclusiv datorita pasiunii mele pentru trubaduri, trobairitz draga... imaginile tale sunt extrem de sugestive si creaza un spatiu care imi place enorm. adica toate fragmentele astea se aduna intr-un model pe care il folosesc deseori ca baza pentru niste reverii ce pot dura si ore:) imaginile astea cu care te identifici ma seduc:) si ma fac sa respir mai incet si sa zambesc... \'surpând pământ inexistent sub talpa-mi ușoară\' la ora asta de noapte la care iti scriu propriul meu trobar, langa pupitrul regizoral de la care ma pretesc sa pun un tom waits... \'un satan\' care mai apare in textele tale si care aici priveste la dumnezeul din pantecele tau asigura mai da inca un pic de charm fin\'amors-ului tau, un pic de seductie in plus... si acest prim paragraf / prima strofa conditioneaza si coloreaza intr-un anumit mod receptarea celorlalte... adica megi pe o formula foarte interesanta - carearea unui spatiu initial, care te introduce intr-o anumita stare, modificata apoi de restul textului...

cea de-a doua \'strofa\' - cred ca asa e mai potrivit sa-i spun, desi odata te \'laudai ca nu stii sa scrii o poezie buna\' - e mult mai textualista si mai dialogica, si iti mai ofera un prilej de a decanta si re-asimila cateva obsesii din ultimele texte, cum ar fi cea a apocalipsului, care oferea tensiune ultimului tau scenariu dar care aici este perceput mult mai relaxat... plus, katarina ta - care, in ultimul timp, inlocuieste figura lui m. - este din ce in ce mai interiorizata si mai apropiata de tine, mai personalizata - ceea ce vorbeam noi mai devreme despre fragmentele din tine pe care le separi pentru a le re-asimila, punandu-le in texte... k este scrisa cu litera mica pentru ca iti poti deja permite s-o faci - e deja o parte din tine, la urma urmei. o alta chestie interesanta e trecerea de la retorica primei strofe, incarcata de imagini, la una mai mult sau mai putin narativa, textualista si dialogica. trecere care mai asigura inca o doza de savoare...

cea de-a treia strofa trece deja la o retorica cu care ma deprinsesem la tine, dar mult mai nuantata (poate pentru ca citeam deja cu toate simturile la panda, dupa primele 2 strofe) si cu niste jocuri de limbaj care mi se par foarte bine lucrate, cum ar fi \'Tu m-ai privit, eu m-am uitat în tine\'. finalul este iarasi repliat pe tine, pe propria subiectivitate, pe ceva mai aproape de centrul fiintei tale, dupa proiectia imaginativa din prima strofa si fragmentul din tine cu care stateai de povesti intr-a doua. aici esti chiar tu, si asta ofera o perspectiva interesanta asupra primelor doua strofe - pe care le poti percepe, evventual, ca pe niste refugii de la intamplarea voastra cu tristan...

cu toata imbinarea asta a trei tipuri de retorica, textul e foarte bine inchegat, fiecare fragment servind la ilustrarea specificului cate unei lumi si ca element in structura asta proteica pe care o numesti \'fin\'amors tardiv\'... si pe care o sa revin in cautarea anumitor stari pe care mi le produce la fiecare lectura (asta e a sasea:)

si o sa discutam din perspectiva numerologica (ceea ce medievalulu ii spunea multe , ba chiar prea multe lucruri). sa mai pun si eu citeva \"chestiute\" din haosul meu: initial ma gindeam sa-i dau chiar o forma de poezie veche - asa , in alexandrin sau mai scurt, in septametri, dar nu-mi sta in fire si-am \"crosetat\" textul.
am mers mult pe ideea de vizibil / nonvizibil, asa cum medievalului ii era foarte usor sa introduca lumea de dincolo in apropiat. si de aici vine toata fascinatia si toata multiplicitatea de fiinte din mine - intemeietoare ale imaginarului pe care l-ai dibuit in scrierile mele. e o \'poema theatrala\' (cum era \'romanul teatral\', al lui stim noi cine) - cu un dant seducator inlauntru si in acelasi timp cu ceva foarte nou - imaginea asta a blocului care incepe sa ma obsedeze...
k. si m. si egor si ivan sunt toti ai mei, fac zarva prin corpul meu, se mai uita la sata, mai intorc un zimbet lui dumnezeu ca sa fie in seara asta cu el in ... rai)
si apropo de \"te uitai la mine si eu priveam in tine\" - e putin din heterotopia aia a lui fouc. - imaginea cu oglinda ca dublu spatiu etc.
inca n-am spus nimic, mai bine taceam :) (intertext cage?! sau doar reformulare)

ar fi fost intr-adevar interesanta retorica ta pusa in forma clasica:)

a propos de vizibil / invizibil, singurul lucru care nu-mi place la evul mediu este ierarhizarea in interiorul dihotomiilor... care sunt, totusi, transcense prin actul creativ... care unifica toate acele mici fragmente din tine intr-un model unitar, dar in care isi pastreaza fiecare individualitatea... reusind sa spuna \'nimicul\' si \'tacerea\'...

asemanarea mi se pare o ciudatenie a lumii acestea, a lumii noastre.
in legatura cu dicotomiile medievalitatii, vrei nu vrei, discutia o putem \"aglomera\" cindva, incepind de la faptul ca ei distingeau intre trup si suflet, distantele s-au tot tinut lant in \'cariera\' medievalitatii. si s-a discutat si in filosofia lor de distinctiile astea. apoi mai e real-ireal, mai e margine/periferie si masculin/feminin. doar ca ceea ce special in e.m. e ca fara sa-si dea seama ei trec cu mare usurinta de la un statul la celalalt.
e ceea ce postmodernitatea si modernitatea au pierdut, dar recupereaza sub alta forma.
de seara plcuta