Ioan-Mircea Popovici

stii ce-a cerut Arhimede: un punct ca sa rastoarne pamantul. eu iti ofer un contrapunct. chiar azi eram in intariere. si-mi place punctualitatea, precum cea mai colorata fire. si-mi venea ceva tare, sa ma ascund de mine. pe langa aceasta intarziere, aveam de facut un dum printr-un loc cu pitici voinici. am dus o tangenta si-am vazut o lume adunata in jurul conventiilor si-a orgoliilor. am intrebat de revista daca a aparut. aparusera doua numere. si-am plecat lasand lumea cu intrebarea: asta ce-a cautat? intelegi pe unde vine contrapunctul? tu te apesi pe eul poetic... exact in locul in care eu zic, sa ma ascund de mine...

as fi de spus ca inca ploua
picaturi de gand si roua
si-n aroma picaturii
bolta din palatul gurii

Alice, te-ai intrecut in vraja
ai ametit lumea pe plaja
.......................
si peste toate, magia lui Adrian Firica de-a trage un semnal, cu tot dichisul: de la bataia de gong pana la enumerarea fragilitatilor strong...

Emir,

stau si ma mir
ce mult semeni tu cu Pierre Nadar
iti lipsesc doar pipa si-un far
si cat semeni cu Mihai-Mircea Ciobanu
aceesi tehnica de-a lungi clipa cat anu
.........................................
aici ma opresc
si zambesc
intr-o pentagrama
in care ma grabesc sa-i fac rama
si mai semeni cu Vasile de la numarul 7
cel care mi-a promis cartea
intoarcerea pescarusului
si poate ca tocmai de aceea
esti asa de unic
ca-n fiecare din amicii mei
tu ai cate ceva ce seamana
esti mereu un celalalt
cu sentimentele in asalt
involburate ori sedimentate

iata pentagrama din rama:

uneori pe acoperișul casei noastre
se odihnește un albatros
el știe că în inima mea vuiește marea
și că oasele mele fragile
sunt clădite din scoici cântătoare

peste care arunc pumnul meu de scoici, care te duc pana la scara... pe scara asta gasesti o himera:

căutând în mine mereu
o îndepărtată terra incognita
în urma voastră pescărușii
vă prind din aer iluziile
ca pe niște pești zburători

din cand in cand hazardul, in umbra unui nor,/ arunca din curbura sageti cu varf usor/ si-n tinte unghiulare, din dublele tangente,/ incercuiesc in volburi, dens, clipele absente,/ lasandu-se-n seminte din florile de mac/ reziduuri infinite-n oglinda unui lac...

pentru ghiocel, sa-i inlatur din dubii: cauta in inegalitati variationale...

cele doua porunci:

scalda-ma in ginduri matriceale,
zideste-te in cercul meu

le-as fi completat cu impatimeste-ma-n unitatea imaginara iar semnul exclamarii l-as fi luat a fi cu punctul de sub \"i\" intre cosinus hiperbolic si sinus hiperbolic, iar daca nu doreai sa hiperbilizezi as zice intre cos(i) si sin (i) din motive de olomorfie...

nucleul acesta este punctul cu care rastorni pamantul-stare intr-un soare. ii zici nucleu, ca sa echilibrezi dimensiunile miimei de secunda cu milionimea de materie. in atingerea aceasta subtire ai revelatia sferei lui a avea si spui multe din cele care le ai in fractiunea aceea... si peste toate, intinzi si aripile lui am aflat si zici: am aflat ce trist e versul de pe plajă. mai citez asteptarea: aștept să se preschimbe floarea-soarelui în floarea-lunii si zic si eu: mai mult ca sigur, cu palma aceea de aur l-ai atins pe Ra... pe cararea lunii, vantul de martie lasa urmele versului trist... in punctul de intertsectie, care zilele trecute lipsea, azi am gasit o axa radicala...

ai o scena cu mai multe decoruri care se termina cu intrebarea: tu? dintr-o alta lovitura de zaruri (perspectiva), daca ar fi vorba de dragoste invarianta la rearanjari, despre el stii deja, dar se pare ca nu accepti ceea ce stii. in poem ai mult parti superbe. uite cadrele:

prima perla:

deschid geamurile după ajutor
să mă absorb doar câteva minute
în praf, în zgomot, în primul trecător
să-i fur sângele și să mă bălăcesc
fără să știe că fug
și mă ascund în el

al doilea cadru:

ploaia începe
deschid umbrela
tu?

al treilea cadru:

tu îmi faci cu mâna
treci strada și sari în necunoscut

de aici vin alte cadre. daca necunoscutul este primul trecator se intampla ceva. daca este altul, acest ceva nu este definitiv exclus... sigur, sinele nu le poti vindeca de paralelism asa cum nici raul nu-l poti seca intre cel doua maluri. dar poate, tocmai aici este norocul. pe ce ar mai pluti barca? singurul in plus in decor imi pare inamicul

Cezara, faptul ca m-am nascut prin cezariana si mama imi spunea ca inainte de Ioan a vrut sa-mi spuna Cezar, dar i-a fost teama ca-si va aduce aminte durerile de dupa si atunci i-a spus tatalui meu: Gheorghe, lui asta ii zicem Ioan ca mi-a adus scara. cat despre rana, rana ei a devenit rana mea...


Pașadia,
cred că-i primul meu comentariu cu diacritice. nu din prețiozitate sau o mai mare prețuire. dar azi am avut o zi minunată. trăită simplu. în acum. nu lăsată pe altădată. și chestia asta nu mi-o permit mereu. despre ce zici, nu zic nimic. îți zic doar că El, călărețul de inorog, m-a dus într-o zi la un zid și m-a întrebat: ce vezi aici? știi ce i-am spus? nu te las să ghicești. de acum e vorba de altceva, decât de-a ghici. i-am spus că văd un dig. de unde dig? m-a întrebat El. de aici te las să-mi zici tu, că-i vorba de semne simple, din scara mea și nu împrumutate din altceva.

ar mai fi destule de spus... bucuria de azi? la digul Z, un curcubeu si tinerii cu care ne-am nimerit pe-o corapina...

O bucurie noua se naste azi in mine/ nascuta din tristete, din neguri si din tine... aicea nu-i o gara zidita pentru doi/ e numai un portic intr-un desert din ploi... un celalalt astenic nascut ingemanat din visul nemuririi uitat si disperat...

in partea comurilor din 29 februarie, lasasem un \"pana cand\". apoi l-am continuat in scrisorile acestei dimineti. iata ca tu ai un frumos ecou de \"pana cand\" fara sa fie acelasi ca cel pe care-l lasasem eu...

pe langa ranile facute de aripa din strofa a doua, remarc aceasta cascada:
mereu aceeași cascadă în mine
pe care o cânți numai tu
o harpă cu vieți inegale în care te îneci
și îmbătrânești la fel
chiar dacă taci, chiar dacă strigi

durere din durere se stinge in lumina, se duce pacea-n cer si trupul ei in tina

Din cât a fost, a mai rămas un ceas.
În strane îngeri ne-au trimis osândă
Să-ți port icoana-n trup de bun rămas

cand voi iesi din 29 februarie si scap de astenia de primavara, voi gasi sigur raspunsurile. pana atunci, insa, fac trecerea de la jumatatile inegale spre supraunitar. ma folosesc de un zar, un pahar si rogojina cu care poetul joaca pe plaja cu suflet sah cu hazardul. pana cand? acum cred ca pana cand ragno si zeriab se vor intalni cu...

sa vad ce pui sub semnul integralei intre (a) si (b)

(a): îmi caut omul în care să mă ascund
să nu mai îmi simt viața amânată
și limba mea aspră să nu mai guste din spuma absenței

(b): oricum inima spiritul dragostea nu le dau pe nimic

ca trupul călătorului clandestin
în inima mea
scena devine o insulă plutitoare
ticăie invers acelor de ceas

intrebarile ca si raspunsurile sunt continute de nedeterminarea zero ori infinit. si asta, nu intotdeauna direct. uneori se face trecerea printr-o exponentiala si-n pasul urmator dai de nedeterminari. verdele poate sa inceapa din ghinda. celelalte raspunsuri sunt sub palaria unui radical din unitatea imaginara

Stefane, parca amicul Borges spunea sa nu crezi in metafore. Indiferent daca a spus-o el sau altul completez: metaforele si intrebarile-l traiesc pe poet si pot eu sa-ti spun cat ti-oi spune ca \"de ce\"? te conduce ori intr-un desert ori te abandoneaza intr-un naufragiu, tu tot vei crede ca-i vorba doar de-o metafora. iti zic: de cand am scos \"de ce?\" din vocabular, scarile si alergarile-s precum garile (pline cu lume straina si cu destinatie)

Ia Dorule metafora asta si rostogoleste-o poezia ta precum Sisif (la deal), ori precum Dedal (spre soare) si uita de semnul de intrebare:

oare de ce îmi sunt atât de departe păsările de la geam
și tu iubito și Tu Doamne de ce nu puteți face
o altă carte sfântă în care păgânul să fiu eu
abandonatul să fiu eu ologul orbul șchiopul să fiu eu?
ori poate că sunt dracul și mi-am pierdut identitatea
prin grădinile parfumate ale acestei primăveri
ce nu mai are mângâiere și patimă?
oare de ce?

intre Sisif si Dedal, rastignit cu privirea pe deal, ori inlantuit precum Prometeu, in crapaturi si-n scorburi ai uitat cate un zeu (vorba celui ce-a zis parca in getica...)

Ca-i mare distanta intre povestea Chipului intalnita la Parintele Isihie si
franjurile Chipului. As face nod cu apelul la memorie din Semnul Mariei si poate ca fragilitatile-si vor gasi liantul turnului. Ca turnul de scoici nu-i compus doar din pietre si scoici gasite pe plaja modern ci sunt pietre, scoici, alge, frunze si petale de flori de pe plaja cu suflet.

O scoica sparta ar fi in adresa care o semnalez. Tot aici se gasesc umbrele turnului de abanos de langa Zidul Alb.


http://www.agonia.ro/index.php/personals/1765167/Copii,%20scrieti%20istoria%20parintilor%20vostri%20pe%20o%20pagina%20curata
sperand ca cei preocupati de Chip,
mai mult decat de masti, de Cuvant, mai mult decat de iluzii,
de Fapte si de Consecintele lor sunt totusi mai multi. Ispita Binelui a incercat-o si Teodor Baconski nu cu mult dupa Apelul Domnului Liiceanu. Apelul la memorie imi pare din aceeasi categorie.

Pe treapta precedenta a comentariilor, inainte de-a veni pe poezia ta de primavara radacinilor amare, lasasem semn o scoica sparta care daca o duci la ureche spune multe despre bucuria simultaneitatilor. te las sa gasesti nodul radacinilor amare, bucuros ca te gasesc in spatiul fotografului din vis. cand reusesti sa gasesti ce-ti trebuie

am să închiriez
o rochiță de primăvară
în care îmi voi retrăi copilăria

iti voi face o fotografie cu pumnul de scoici care ti-l daruiesc acum impreuna cu o rochita cu buline si fluturi...

as spune ca sentimentul zadarniciei este mai viu ca cel al efectului viu din Apel la memorie. indiferenta oamenilor la problemele grave am mai semnalat-o in precedentul apel al Doamnei Maria pe tema Armatei Albe. de data asta, singurul raspuns vizibil il vad pe cel al indoielilor in care se spune: \"Faptul că n-a ajuns și el unde mergeau opozanții îmi ridică suspiciuni că ar fi apărat pe țăranii care s-au opus colectivizării\".

a. Oare un opozant putea sa acopere toate nemerniciile sistemului?


\"e greu de presupus că în epocă s-a împotrivit cineva tăvălugului, cu excepția celor ce au luptat în munți\"

b. aici nu-i vorba de presupuneir (ipoteze) ci e vorba de-a nu trata cu tavalugul trecutul. de a-i culpabiliza in bloc si de a nu recunoaste capacii ramasi in picioare.

sunt trist sa vad asa de putine marturii si reactii la acesta apel. poate ca Maria vine cu plusul ei de amaraciune si astfel, macar din radacini amare sa gasim leacul la ceea ce nu mai numesc de acum, ca evidentele vorbesc de la sine.

Este o marturisire calda si senina de viata crestina. Teama si intelepciunea, una umbra celeilalte (sau lumina, oricum le-ai lua) in gandul marii intalniri (cu asteptarea raspunsului bun). In versul 3, pamantul putin de sub picioare imi da speranta raspunsului bun si iesirea din naufragiu din 7, (cu toate faramitarile la un loc prin cele primite).

De fapt, cele patru strofe sunt coordonatele unei sfere in care este vorba despre relatia intre vietuire, suprevietuire si vesnicie. Semnul care-l merita aceasta poezie nu este o stea rosie, si nici o stea galbena ci semnul crucii.

Pasadia, Pasadia, calaret prin Infinit, ochiul lunii sta sa vada ce-ai visat si ce-ai iubit. Si cand toate par ca-s spus si nimicul prinde rost, vezi ca-n piatra-i o idee dintr-un joc ce n-a mai fost. Ca-n povestile din basmul cu basmaua din nimic si ca-n cantul Odiseei cu Ulysse ratacit...

Ai regasit abisul pe margine de vis si-ai pus la mine-n pipa tutun din Paradis. Doar inflorise macul din flacara-n scanteie in anul meu bisect pe plaja cu trei zmeie. Ajunge iar copilul prin Tympul vechi de zbor si-ti cere o sageata din codrul Rodador. Tu te-ai trezit in casa in care 5 povesti, bateau de zor la poarta. O boare de parere se strange-n nod pe punct.