Ioan Jorz

Vasile (Ted) Munteanu, urmăresc de ceva vreme zabaterile tale, între criptare (rudimente ale criptografiei, momentan) și speranța de a fi decriptat. Să aistăm, aici, la nașterea unor cripto-poeme - în sensul că ermetismul pare insuficient azi, când disimularea expresivității (imagistice, ideatice etc.) aproape că devine o necesitate? Pe tine, cel puțin, te citesc (de două, trei ori) cu multă atenție. Poemul acesta, cel care se află între parantezele criptografice, are, aproape, o sintaxă inversă - \"coda da al capo\"! Exemplific:

suntem vii cât timp tranzităm credința că noi
am fi propriile burlane. prin care ne curgem.
avem nevoie de ploi interminabile.
și oasele noastre să fie goale.
nu. nu am fi păsări.
în interesecții ale sistemului nervos/ circulator/ excretor.
sau cerșetori în parcuri ce se vor demola.
de aceea îndrăgostiții par nebuni.
spălători de mațe/ de vase/ de geamuri.

dar vă puteți vedea mai bine.
aprindeți o lumânare pentru fiecare insomniac.
nu îi folosește la nimic.
dacă somnul nu ar avea caracter implacabil ne-am sinucide de plictiseală.
fiind cu adevărat inteligenți abia când dormim creierul își sintetizează singur informația.
falsă pentru că nu există obiect al visării.

În acest mod mi-am permis eu să decriptez mesajul poetic, enigmistica fiind una dintre preocupările mele mai vechi, căreia îi acord o atenție, din ce în ce mai lipsită de timp. Sincer (și argumentat) acesta este un poem foarte bun! Inedit, ca scriitură! Cu amiciție,

Ioan J

P.S. Titlul nu are nicio legătură cu cele scrise (afirmate) aici!

Recomand ceaiul de ginkgo biloba! După o cură de cel puțin două săptămâni începi să-ți amintești, ușor, ușor, unde ai pus pastilele \"Viagra\".

Dr. Ginkgo

Adriana Lisandru, și mie mi-a plăcut poemul. Poate pentru prima strofă și pentru covrigul de câine, poate pentru \"cuierul în care îți pot atârna/ haina cu furtună cu tot\". Nu știu! Poate pentru acea schimbare a înfățișării, ce face ca moartea să nu te mai recunoască și să te ocolească, ca în mitografia populară. Poate pentru modul direct, neartificial, în care îți asumi acest text. Cu amiciție,

Ioan J

Nea Ioane, poanta e bătătorită (fumată)! Mai ai și niște virgule puse aiurea, plus redundanța din versul trei. Știu și eu?... Merită?

Ioan J

Maître, textul nu-și pierde din prospețime, nici astăzi, când \"Menestrela\" a trecut în starea de evanescență, spre regretul meu și-al multora. Din nefericire, personajul pare a se multiplica fără probleme, în spațiul virtual. Doar Ion Lupu, filantrop și mizantrop, totodată, rămâne ne-clonabil. Am (re)lecturat cu plăcere proza.

Ioan J

Cornel, parodia (stricto senso) este o imitație burlescă a unei opere, fie de pe o poziție critică față de opera respectivă - cum a fost la începuturile sale, fie de pe o poziție polemică - ridiculizând, caricaturizând, îngroșând aspectele sau defectele cele mai izbitoare, și, în fine, în cele mai multe dintre cazuri, de pe o poziție de \"aflare în treabă\" - când rezultatul este un hibrid. Cazul de față.

Cât despre \"preluarea unor teme de la original\" dă-mi voie să mă abțin! Nu despre ispitire (\"Ispitirea ielelor\" - Goethe, textul de la care a plecat Șt.A.Doinaș) ars poetica, ars vivendi, meta-simbol, epifanie, vorbim aici. Putem vorbi despre preluarea unui lexic specific, cingetic, eventual. Metrica o (re)găsim și în \"Mortua est\"! Există ironie și în balada lui Doinaș, doar că la el are accente tragice, în final.

În loc de concluzie aș dori să remarc (re)întoarcerea la parodie (mă rog, încercare de a parodia) a multor autori, pe un palier al postmodernului, căruia Linda Hutcheon îi spune meta-ficțiune, uneori.

Ioan J

Nu cred că se poate vorbi despre parodie, aici. Textul este încadrat/catalogat eronat - atât de către autor, cât și de către comentatori - specia literară căreia îi aparține fiind pamfletul, dacă avem în vedere și subiectul (unul publicistic, desigur) respectiv controversata partidă de vânătoare de la Balc. Un pamflet care pastișează, oarecum (v.prozodie, personaje) \"Mistrețul cu colți de argint\". Am fi curioși să citim o parodie (în accepțiunea strictă a termenului) la poezia lui Doinaș.

Pamfletul colegului Gârda este binevenit astăzi, când sunt măcelărite animalele sălbatice, fie ele și porci mistreți. Sunt împotriva vânătorii, de orice fel, chiar și a celei \"bărbătești\" - \"în luptă egală\" - clamată de autor. Finalul, epigramatic, este unul realizat. Necesara palmă pe șoricul obrazului.

Ioan J

Ciorba PSD-istă

Se pun la fiert în oala mare,
La fiecare după plac:
O ștevie, spanac și sare,
O țelină și-un...prostănac.
(Nae Bunduri)

Suflatul în ciorbă
Rețetă ieftină, simplistă,
Ce a iscat niște bufeuri -
Ba, a adus și-o veste tristă:
Mai dă și Nae B. rateuri!

Ioan J

În loc de concluzie

Ciobanul, fire sperioasă,
S-a comportat ca un zevzec:
Dotat cu-o bâtă... noduroasă,
A fost salvat tot de berbec!

Ioan J

P.S. Mi-a plăcut. La mulți ani, Carmen!

Un poem care mi-a plăcut! Poate pentru tonul colocvial (sorescian) și „jemanfișismul” frust, ce răzbate dincolo de un vers superb (de felul celor pe care numai Nichita Stănescu le putea scrie) memorabil: „ sunt doar o inimă izbindu-se de carne.” Un poem sincer, sincer... ce mă face să regret că nu mai am vârsta zborului incandescent, cu butelia de aragaz. La mulți ani!

Ioan J

P.S. Vade retro, Satana! (Înapoi, Satano! – Matei, 4, 10) Probabil că la ispitirea de a zbura cu butelia!

Remarc versurile: „unde oamenii abia înainte de moarte /rostesc primul cuvînt”. Cred că ar trebui făcut ceva cu sufletul acela (din prima parte) că prea s-a demonetizat (poetic) cuvântul. În rest, sensibilitate și alb, zăpadă și introspecție. Cu amiciție,

Ioan J

Ioane, catrenul suferă la capitolele construcție și claritate (cursivitate)! Poanta, deși au mai frământat-o și alții (ca și temă) este bună, aș zice că-i inedită. Mă rog, tratată într-un mod inedit! Îți propun următoarea variantă, perfectibilă, desigur, dar care încearcă să rezolve „drumul înfundat și ambiguu” din strofa a treia:

Bărbat voinic, cuceritor,
Afemeiat, galant, sportiv -
Portretul meu, anterior -
Acum... total inofensiv!

Ai două replici (cel puțin) foarte bune, acolo. Laurențiu, dar mai ales Viorica, au postat două epigrame ce pot fi încadrate la secțiunea „duel epigramatic”! Le poți reține, atâtă vreme cât poți da un răspuns pe măsură. Cu amiciție,

Ioan J

E interesant că, tocmai, acel „lipăind trotuare” - mi-a atras atenția asupra poemului. O dihotomie (polisemantică) aparent banală, bifurcă discursul poetic în planuri diferite. Unul este cel al imaginii, narativizate și metaforizate (pentru efect cromatic) celălalt este unul al adâncimii, al plonjării, unde „vei scuipa cu sete în amurg” se traduce în „vei scuipa cu sete pe amurg” – abstractizarea fiind una evidentă, cu trimiteri spre metafizică și absurd. Strofa de final nu face altceva decât să disimuleze cel de-al doilea plan (secund) interpunând un filtru emoțional. Un poem care mi-a plăcut, chiar dacă ar mai trebui „lucrat”! Cu prietenie,

Ioan J

Simpatică această lamentație, post-factum, pusă, pe post de monolog, în gura „învinsului de serviciu” – cel puțin pentru Băselu. Cu amiciție,

Ioan J

P.S. Cu acel „Ceilalți” îmi dai, într-un fel, dreptate, în ceea ce privește principiul „minimului efort” – despre care vorbesc, uneori. Altminteri despărțirea în silabe ar fi alta!

Valeriu, mulțumesc pentru lectură și semn! A căzut prima zăpadă peste țară (câțiva centimetri, nu mai mult) și au apărut problemele, în transportul auto și feroviar. Asta e! Cu amiciție,

Ioan J

Și totuși... Un text sincer, care nu poate fi bănuit de ipocrizie. A mai fost, pe Agonia.ro, o dezbatere pe un text \"călduț\" - a cărui scriere a fost prilejuită de ziua de 1 iunie. Din acea dezbatere ar trebui să ne amintim că ar fi normal să ne înduioșăm zilnic de soarta copiilor necăjiți, dar mai ales să venim în ajutorul lor, după puteri. Cred că asta vrea să spună Victor Potra. Că \"dulcegăriile\" convenționale, textele care parazitează evenimente, hrănindu-se din simbolul acestora, ar fi necesar să fie urmate și de reacție, de acțiune, dicolo de aspectul contemplativ.

Ioan J

În ajun de \"Moș Nicolae\" - o televiziune - transmitea un reportaj despre copiii care s-ar bucura să găsească, în ghetuță, o ghetuță nouă. Un poet sensibil, la o oră magică, depune mărturie că, din păcate, acei copii există, așa cum există și magia venirii \"Moșului\" - odată cu speranța că sărăcia va fi învinsă! Frumoasă poezie!

Densitate metaforică, parabolă biblică (pe mine poemul m-a trimis la o cină de taină, unde al doisprezecelea nu mai are loc la masă - supa fiind prea puțină) imagini a căror cromatică este una a tristeții dar și a surrealismului, în esență, prin reducerea la absurd - totul într-un echilibru perfect. Sunt și două versuri, acolo, care m-au emoționat: \"mersul meu – un joc grotesc de-a ajunsul/ cu lumânarea aprinsă la mort\" - ca o mărturie despre trecerea spre neviață. Vorbim despre poezie aici, și foarte rar afirm lucrul acesta! Nu aș accepta o viitoare carte a poetului, fără acest poem. Cu prețuire,

Ioan Jorz

Petruț Pârvescu, versurile \"reținute\" de tine au plăcut și altora. Lucru bun. Mă bucur că ai citit poemul și ai lăsat semn de trecere. Cu amiciție,

Ioan J

Atenționare

Dacă nu vom fi absenți,
Sigur pică... și nu scapă!
Eu vă rog să fiți atenți,
Să nu-l otrăviți... cu apă!