despre poem

George, mulțumesc pentru \"steluță\" și pentru comentariu, mai ales! Interesant! Ai surprins acolo câte ceva din ceea ce am intenționat cu acest text, text care, alături de \"icoană\"; \"Să ne reîntoarcem în trestii\" ș.a. încearcă să definească o ieșire din post-modernitate (o încercare, poate, de a ieși) o \"desacralizare\" a poemului, a textului poetic, o detașare de paradigmă, pentru a ne putea reîntoarce, poate, dacă nu cu inocență, atunci măcar mai înțelepți. Cu prietenie,

Ioan J

P.S. Referitor la \"ne-mai-întâmplându-ți-se\" - am intenționat să fragmentez și mai mult cuvântul, dar am renunțat. Mi-e greu să spun ce-am urmărit cu asta. Așa mi-a venit.

Paradoxal poate (pentru George Pașa de ex... :D) mie mi-a plăcut taman discursul filosofic.
Starea de naștere mereu reluată a „poemului” relevă niște întrebări crescute prin reflecție și o observare destul de atentă a umbrelor gândirii post-moderniste.
Desigur că discursul filosofic, în această formă poetică, poate fi acuzat de lejeritate, dar cred că intră în buna (și neglijata categorie) a scrierilor care exemplifică implicit și care potențează întrebările și reflexivitatea prin forme orientate mai degrabă spre artistic decât spre intelect analitic.
O formă de philo-sophia foarte bine venită în peisajul unei „jungle de simțire” poetică adusă la rangul de idol, nereflectat și prea adesea fără un joc secund real (ca să nu mă întind, aici referința pentru încărcătură ar fi Nichita).

Maestre Jorz, voi da acum năvală și peste celelalte texte citate în comul tău de mai sus, aprecierile mele.

Victor

Victore, nu înseamnă că dacă am găsit un neajuns, nu îmi place discursul filosofic, în al cărui \"păcat\" mai cad și eu uneori. Spuneam totuși de unele riscuri. Se pare că tu ai văzut mai bine arta poetică de aici. Dacă nu aș fi apreciat și discursul de o asemenea manieră, nu aș fi înstelat. Se știe că sunt cam zgârcit cu aprecierile, cel puțin în ultimul timp. Mă miră că până acum au apreciat prin comentarii această poezie tocmai noi, fiind cunoscute vechile dispute cu Ioan jorz. Înseamnă că pe poezie.ro se poate și să fim obiectivi.
Salutări!

Victor, mulțumesc pentru comentariu! Și tu ai dreptate - cum spune rabinul! Nu te repezi la textele amintite de mine, pentru că urmează să mai postez câteva, nu multe, care au ceva legătură între ele, în această încercare (prolegomene) de a scrie poemul despre poem. Sofismele pe care le observă George Pașa, (auto)reflexivitatea despre care vorbești tu, până la urmă doar niște propoziții despre poezie! Cu prietenie,

Ioan Jorz

George Pașa, mă bucur că ai revenit. Dacă-ți mai amintești, am mai avut o discuție despre ars poetica, despre întreprinderea (anevoioasă și riscantă) de a încerca o definire a poeziei. Și da, putem fi obiectivi, dincolo de polemici, atâtă vreme cât există un text între noi. Cu prietenie,

Ioan J

P.S. Aș fi interesat să-ți citesc cartea. Ai putea să o postezi pe Scribd. E simplu. Îți trebuie doar o copie (digitală) a ei, de la editură. Poate te gândești la sugestia mea!

Problema e suficient de interesantă încât să revin :)
Ceea ce mi se pare proaspăt nu este atât varianta de definire a poeziei (deși este și asta) cât metoda de apropiere în interogație asupra poemului ca specie, cu toată hoarda de păreri post-moderniste pândind la orizont... :) Nu sunt critic de poezie, dar sper că pregătirea în filosofie îmi permite să sesizez o metagândire fecundă, promițătoare, atunci câd ea se \"petrece\"... :)

Iar Pașa, iartă-mă dacă te-am folosit ca reper pentru a sublinia cealaltă valență a poemului, în primul tău com tu te-ai ocupat cu preponderență de perspectiva poetică... Te-am folosit în discurs - recunosc - ca pivot de diferențiere pentru perspectiva care mă interesa pe mine, dar nu fac greșeala să-ți subapreciez deschiderea către interogații profunde... :)

Mda, interesant filon, subscriu recomandării :D

Victor

bine am inteles desi pe urma, ca \"nu-i poti face nopti un copil\" inseamna a adancii misterul, a face mistere proprii redate oamenilor?
cat despre definirea poeziei, definitia e in noi, cei care le scriem!

Victor Potra, mă bucur că ai revenit. Se pare că ai reușit să \"intri\" în text, dincolo de învelișul lexical. Se poate vorbi și de un meta-limbaj, într-un plan (palier) interogativ, pentru că am încercat să pun niște întrebări acolo și pentru că m-am străduit din răsputeri să nu răspund. Citindu-ți comentariul realizez că textul se orientează și pe un vector al interogației. Mulțumesc!

Ioan J

Isabella, încântat că o liceeană poposește pe pagina mea, având și răbdarea de a citi textul. Da, deși sună blagian, se poate vorbi de o adâncire a misterului. Ai dreptate! Cu amiciție,

Ioan J

Rătăcirea prin noi înșine e surprinsă ca un cerc bun (același de care vorbea Noica). Sinele angajat în finitudine concentrează-n el actul de răzgîndire, punctul ontologic unde ne regăsim sau oscilăm între liniar și circular. O devenire din perspectiva poemului (din însuși interiorul său) coincide cu deplinătatea ființei ce se poate arăta prin unitatea răspunsurilor pe care le dăm de sub măștile noastre. În intrinsecul dialog al căutării ,
„așadar renunți din vocație
din vocația de a fi muritor nu remușcarea
de a fi muritor și la întrebarea:
cine scrie poemul?
răspunzi cuminte - doar ți-ai făcut \"temele\"
poezia!
greșit! bagă zece flotări! da\' să
se-audă paftaua
poemul se scrie singur se
masturbează intelectual
care va să zică?!

IV.
poemul se scrie singur... \"pui de întuneric\"
greșit! mai bagă zece flotări!
cum să se scrie singur!
el este! pur și simplu măi
tâmpitule!
lațul!”,
atorul conferă adîncime poemului – echivalînd cu o identificare ce răsună și din gura universalului uman. Prin aceasta, poetul iese din somnambulismul existenței și încearcă să încadreze (cu început, sfîrșit, identificare) creația într-o ordine și o reprezentare ordonată. În final se produce împăcarea modalităților de a fi, ca o măsură a unui sine care, pînă în momentul explicării poeticești, rămăsese doar o treaptă reprodusă la infinit.
Prin valoarea acestui poem se întrevăd truda (cu care s-a construit) și frumusețea (întregului realizat).

Poetul și neliniștile sale transcendentale, cutremurările sale interioare și spasmul metafizic prin care se naște poemul. Mulțumesc, pentru sensibilul tău comentariu! Cu prețuire,

Ioan J

***
retin, in mod deosebit:

poemul se scrie singur... \"pui de întuneric\"
greșit! mai bagă zece flotări!
cum să se scrie singur!
el este! pur și simplu măi
tâmpitule!
lațul!

Petruț Pârvescu, versurile \"reținute\" de tine au plăcut și altora. Lucru bun. Mă bucur că ai citit poemul și ai lăsat semn de trecere. Cu amiciție,

Ioan J