Poezie
despre poem
(lui marcel moreau)
4 min lectură·
Mediu
I.
învățând că \"nu-i poți face nopții un copil\"
te redescoperi și te cutremuri
îți repudiezi sentențiozitatea
plutind în ceața incertitudinii ca printr-un
arpacaș - nefiert îndeajuns
același gri-crud ontologic
din care încerci să te extragi cu toate
degetele(smulgându-ți unghiile)
purificate de alcoolurile metafizice
adâncindu-te-n mocirla existențialistă
până din tine nu mai rămâne decât ceea ce
nu mai este de rămas
adică \"nu-i poți face nopții un copil\"
dar de ce n-ar merita să încerci?!
răzgândirea sinelui capătă gust de înfrângere
și o ușoară zguduire a firii
îți induce un (pre)sentiment de rătăcire
prin tine însuți
fără posibilitatea de ieșire de extindere
clipa pândește mută orice ezitare
sub semnul lui cronos
ți se apleacă colțurile gurii/buzelor într-un
rictus rău prevestitor
tu rătăcind înconjurul aceluiași tu
eșuând într-o încercare de refacere a eu-lui
inițial încremenind
încă înaintea începerii gestului de exod
în interiorul unui contur ontologic
pe care ți-l schițează frica
speranța de a nu fi muritor
remușcarea de a fi?! marcel moreau!
te destrami în interiorul alterității
până când din tine chiar nu mai rămâne nimic
nici măcar sentimentul fricii
încălzindu-ți viscerele
ca o supă a săracilor
cu ce te răscumperi? cu ce?
rămâne doar întrebarea
plutind ca un bănuț de grăsime în
\"supa primordială\"
tu și tu - ratând dedublarea sinuciderea
alfa și omega
nimic nu are finalitate
în preajma sa ființa nu începe și nu se sfârșește
ci doar
printr-un spasm metafizic
se răzgândește și nu se mai ia în serios!
II.
poemul îți eliberează subconștientul
dacă un bărbier ar bărbieri numai pe acei
care nu se bărbieresc singuri
s-ar duce la alt bărbier care ar bărbieri pe
toți acei care nu se bărbieresc singuri...
prizonieri în interiorul paradoxului
al clepsidrei cuprinzând toate saharele din noi
mundane și extramundane și
ca și cum n-ar fi de-ajuns toate acestea
vântul
răspândindu-ne semințe
neconștientizând - deh
scurtul răstimp
starea de a fi semință-plantă-fruct-semință
doar printr-o memorie colectivă
parcimonioasă dar când au fost parcele
darnice
poemul este tânguire orfică încremenind
până la uitarea/renunțarea la sine
în inutilitatea gestului de-al scrie
dacă n-ar exista memoria colectivă/genetică
zbatere de cutremurare
de scuturare la întrebarea:
cine scrie poemul? poezia îl scrie măi
tâmpitule!
III.
așadar renunți din vocație
din vocația de a fi muritor nu remușcarea
de a fi muritor și la întrebarea:
cine scrie poemul?
răspunzi cuminte - doar ți-ai făcut \"temele\"
poezia!
greșit! bagă zece flotări! da\' să
se-audă paftaua
poemul se scrie singur se
masturbează intelectual
care va să zică?!
IV.
poemul se scrie singur... \"pui de întuneric\"
greșit! mai bagă zece flotări!
cum să se scrie singur!
el este! pur și simplu măi
tâmpitule!
lațul!
V.
peste tot gratii
porumbelul zdrelindu-și tâmpla
în zăbreaua danturii
îți ții mâna chircită
adunată sub braț
dar gândul? împuindu-se cu alte gânduri?
cuvântul scris
ăsta da blestem!
cireașă putredă la ureche
amintindu-ți de o copilărie fără
prea multe întrebări
și acelea simple:
de ce nu ninge? unde sunt zăpezile de altădată?
redevii arici încremenești(mineral) arici
singura certitudine: cuvântul
încercând să dea sens existenței
sens sau semnificație?!
oricum
consistență și curgere
încremenirea între gratiile poemului
te neliniștește și neliniștea dă
consistență clipei
nu știai?! nici eu!
peste tot gratii de epidermă în
interiorul acestora doar lacrimile
curgerea este plângere/deplângere cu
care poate ne-am obișnui dacă
n-ar fi neliniștea
neliniștea cuvântului
închegarea gândului în cuvânt gândirea
acestuia și totul devine simplu și complicat
peste tot gratii cine pe cine privește?
cine pe cine hrănește?
îți sufleci carnea de pe suflet și
sufletul de pe carne ne-mai-întâmplându-ți-se
să adormi
VI.
neliniști și iar neliniști
adăugându-se altor neliniști
încât spasmul mineral născând statuia
devine opțiune estetică
o încremenire
ca orice acțiune care are finalitate
estetica staticului absolut un vis
visat de dumnezeul-cuvânt: \"pe mine mie redă-mă...\"
ideea de a nu mă părăsi pe mine însumi
nicicând...
ca și cum nimic nu ar trebui să înceapă și
nimic nu ar trebui să se sfârșească!
supremă resemnare și am pune punct
dacă învățând că \"nu-i poți face nopții
un copil\"
nu te-ai întreba de ce n-ar merita să încerci?
transcendentul este suma întrebărilor
neexprimate
anularea ne-intenționalitatea golul
după noi nu mai putem pune nici un semn de
punctuație
nimic... în afară de noi!
0146.691
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan Jorz
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 693
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 153
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Jorz. “despre poem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-jorz/poezie/13917138/despre-poemComentarii (14)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Ce aș avea de reproșat poemului este abundența de filosofare și organizarea discursului prin tehnica argumentației. Spun aceasta fiindcă poezia poate fi astfel strangulată prin sofisme. Remarc, de asemenea, orientarea poeziei lui Ioan Jorz spre narativitate, deși se mai păstrează urme ale lirismului din textele sale anterioare. Dar nu se poate spune că, în ansamblu, textul nu este reușit, mai ales că există aici o combinație fericită între gravitate, sarcasm și (auto)ironie. În acest sens, mi-au plăcut părțile a III-a și a IV-a, unde căutarea \"generatorului\" (prim, ultim, nu contează) poeziei/ poemului dă naștere unui ludic poetic de calitate. Nu știu dacă s-a dorit intenționat să se scrie așa: \"ne-mai-întâmplându-ți-se\". Dacă nu, sunt necesare corecturi: nemaiîntâmplându-ți-se\".
0
George, mulțumesc pentru \"steluță\" și pentru comentariu, mai ales! Interesant! Ai surprins acolo câte ceva din ceea ce am intenționat cu acest text, text care, alături de \"icoană\"; \"Să ne reîntoarcem în trestii\" ș.a. încearcă să definească o ieșire din post-modernitate (o încercare, poate, de a ieși) o \"desacralizare\" a poemului, a textului poetic, o detașare de paradigmă, pentru a ne putea reîntoarce, poate, dacă nu cu inocență, atunci măcar mai înțelepți. Cu prietenie,
Ioan J
P.S. Referitor la \"ne-mai-întâmplându-ți-se\" - am intenționat să fragmentez și mai mult cuvântul, dar am renunțat. Mi-e greu să spun ce-am urmărit cu asta. Așa mi-a venit.
Ioan J
P.S. Referitor la \"ne-mai-întâmplându-ți-se\" - am intenționat să fragmentez și mai mult cuvântul, dar am renunțat. Mi-e greu să spun ce-am urmărit cu asta. Așa mi-a venit.
0
Paradoxal poate (pentru George Pașa de ex... :D) mie mi-a plăcut taman discursul filosofic.
Starea de naștere mereu reluată a „poemului” relevă niște întrebări crescute prin reflecție și o observare destul de atentă a umbrelor gândirii post-moderniste.
Desigur că discursul filosofic, în această formă poetică, poate fi acuzat de lejeritate, dar cred că intră în buna (și neglijata categorie) a scrierilor care exemplifică implicit și care potențează întrebările și reflexivitatea prin forme orientate mai degrabă spre artistic decât spre intelect analitic.
O formă de philo-sophia foarte bine venită în peisajul unei „jungle de simțire” poetică adusă la rangul de idol, nereflectat și prea adesea fără un joc secund real (ca să nu mă întind, aici referința pentru încărcătură ar fi Nichita).
Maestre Jorz, voi da acum năvală și peste celelalte texte citate în comul tău de mai sus, aprecierile mele.
Victor
Starea de naștere mereu reluată a „poemului” relevă niște întrebări crescute prin reflecție și o observare destul de atentă a umbrelor gândirii post-moderniste.
Desigur că discursul filosofic, în această formă poetică, poate fi acuzat de lejeritate, dar cred că intră în buna (și neglijata categorie) a scrierilor care exemplifică implicit și care potențează întrebările și reflexivitatea prin forme orientate mai degrabă spre artistic decât spre intelect analitic.
O formă de philo-sophia foarte bine venită în peisajul unei „jungle de simțire” poetică adusă la rangul de idol, nereflectat și prea adesea fără un joc secund real (ca să nu mă întind, aici referința pentru încărcătură ar fi Nichita).
Maestre Jorz, voi da acum năvală și peste celelalte texte citate în comul tău de mai sus, aprecierile mele.
Victor
0
Victore, nu înseamnă că dacă am găsit un neajuns, nu îmi place discursul filosofic, în al cărui \"păcat\" mai cad și eu uneori. Spuneam totuși de unele riscuri. Se pare că tu ai văzut mai bine arta poetică de aici. Dacă nu aș fi apreciat și discursul de o asemenea manieră, nu aș fi înstelat. Se știe că sunt cam zgârcit cu aprecierile, cel puțin în ultimul timp. Mă miră că până acum au apreciat prin comentarii această poezie tocmai noi, fiind cunoscute vechile dispute cu Ioan jorz. Înseamnă că pe poezie.ro se poate și să fim obiectivi.
Salutări!
Salutări!
0
Victor, mulțumesc pentru comentariu! Și tu ai dreptate - cum spune rabinul! Nu te repezi la textele amintite de mine, pentru că urmează să mai postez câteva, nu multe, care au ceva legătură între ele, în această încercare (prolegomene) de a scrie poemul despre poem. Sofismele pe care le observă George Pașa, (auto)reflexivitatea despre care vorbești tu, până la urmă doar niște propoziții despre poezie! Cu prietenie,
Ioan Jorz
Ioan Jorz
0
George Pașa, mă bucur că ai revenit. Dacă-ți mai amintești, am mai avut o discuție despre ars poetica, despre întreprinderea (anevoioasă și riscantă) de a încerca o definire a poeziei. Și da, putem fi obiectivi, dincolo de polemici, atâtă vreme cât există un text între noi. Cu prietenie,
Ioan J
P.S. Aș fi interesat să-ți citesc cartea. Ai putea să o postezi pe Scribd. E simplu. Îți trebuie doar o copie (digitală) a ei, de la editură. Poate te gândești la sugestia mea!
Ioan J
P.S. Aș fi interesat să-ți citesc cartea. Ai putea să o postezi pe Scribd. E simplu. Îți trebuie doar o copie (digitală) a ei, de la editură. Poate te gândești la sugestia mea!
0
Problema e suficient de interesantă încât să revin :)
Ceea ce mi se pare proaspăt nu este atât varianta de definire a poeziei (deși este și asta) cât metoda de apropiere în interogație asupra poemului ca specie, cu toată hoarda de păreri post-moderniste pândind la orizont... :) Nu sunt critic de poezie, dar sper că pregătirea în filosofie îmi permite să sesizez o metagândire fecundă, promițătoare, atunci câd ea se \"petrece\"... :)
Iar Pașa, iartă-mă dacă te-am folosit ca reper pentru a sublinia cealaltă valență a poemului, în primul tău com tu te-ai ocupat cu preponderență de perspectiva poetică... Te-am folosit în discurs - recunosc - ca pivot de diferențiere pentru perspectiva care mă interesa pe mine, dar nu fac greșeala să-ți subapreciez deschiderea către interogații profunde... :)
Mda, interesant filon, subscriu recomandării :D
Victor
Ceea ce mi se pare proaspăt nu este atât varianta de definire a poeziei (deși este și asta) cât metoda de apropiere în interogație asupra poemului ca specie, cu toată hoarda de păreri post-moderniste pândind la orizont... :) Nu sunt critic de poezie, dar sper că pregătirea în filosofie îmi permite să sesizez o metagândire fecundă, promițătoare, atunci câd ea se \"petrece\"... :)
Iar Pașa, iartă-mă dacă te-am folosit ca reper pentru a sublinia cealaltă valență a poemului, în primul tău com tu te-ai ocupat cu preponderență de perspectiva poetică... Te-am folosit în discurs - recunosc - ca pivot de diferențiere pentru perspectiva care mă interesa pe mine, dar nu fac greșeala să-ți subapreciez deschiderea către interogații profunde... :)
Mda, interesant filon, subscriu recomandării :D
Victor
0
bine am inteles desi pe urma, ca \"nu-i poti face nopti un copil\" inseamna a adancii misterul, a face mistere proprii redate oamenilor?
cat despre definirea poeziei, definitia e in noi, cei care le scriem!
cat despre definirea poeziei, definitia e in noi, cei care le scriem!
0
Victor Potra, mă bucur că ai revenit. Se pare că ai reușit să \"intri\" în text, dincolo de învelișul lexical. Se poate vorbi și de un meta-limbaj, într-un plan (palier) interogativ, pentru că am încercat să pun niște întrebări acolo și pentru că m-am străduit din răsputeri să nu răspund. Citindu-ți comentariul realizez că textul se orientează și pe un vector al interogației. Mulțumesc!
Ioan J
Ioan J
0
Rătăcirea prin noi înșine e surprinsă ca un cerc bun (același de care vorbea Noica). Sinele angajat în finitudine concentrează-n el actul de răzgîndire, punctul ontologic unde ne regăsim sau oscilăm între liniar și circular. O devenire din perspectiva poemului (din însuși interiorul său) coincide cu deplinătatea ființei ce se poate arăta prin unitatea răspunsurilor pe care le dăm de sub măștile noastre. În intrinsecul dialog al căutării ,
„așadar renunți din vocație
din vocația de a fi muritor nu remușcarea
de a fi muritor și la întrebarea:
cine scrie poemul?
răspunzi cuminte - doar ți-ai făcut \"temele\"
poezia!
greșit! bagă zece flotări! da\' să
se-audă paftaua
poemul se scrie singur se
masturbează intelectual
care va să zică?!
IV.
poemul se scrie singur... \"pui de întuneric\"
greșit! mai bagă zece flotări!
cum să se scrie singur!
el este! pur și simplu măi
tâmpitule!
lațul!”,
atorul conferă adîncime poemului – echivalînd cu o identificare ce răsună și din gura universalului uman. Prin aceasta, poetul iese din somnambulismul existenței și încearcă să încadreze (cu început, sfîrșit, identificare) creația într-o ordine și o reprezentare ordonată. În final se produce împăcarea modalităților de a fi, ca o măsură a unui sine care, pînă în momentul explicării poeticești, rămăsese doar o treaptă reprodusă la infinit.
Prin valoarea acestui poem se întrevăd truda (cu care s-a construit) și frumusețea (întregului realizat).
„așadar renunți din vocație
din vocația de a fi muritor nu remușcarea
de a fi muritor și la întrebarea:
cine scrie poemul?
răspunzi cuminte - doar ți-ai făcut \"temele\"
poezia!
greșit! bagă zece flotări! da\' să
se-audă paftaua
poemul se scrie singur se
masturbează intelectual
care va să zică?!
IV.
poemul se scrie singur... \"pui de întuneric\"
greșit! mai bagă zece flotări!
cum să se scrie singur!
el este! pur și simplu măi
tâmpitule!
lațul!”,
atorul conferă adîncime poemului – echivalînd cu o identificare ce răsună și din gura universalului uman. Prin aceasta, poetul iese din somnambulismul existenței și încearcă să încadreze (cu început, sfîrșit, identificare) creația într-o ordine și o reprezentare ordonată. În final se produce împăcarea modalităților de a fi, ca o măsură a unui sine care, pînă în momentul explicării poeticești, rămăsese doar o treaptă reprodusă la infinit.
Prin valoarea acestui poem se întrevăd truda (cu care s-a construit) și frumusețea (întregului realizat).
0
***
retin, in mod deosebit:
poemul se scrie singur... \"pui de întuneric\"
greșit! mai bagă zece flotări!
cum să se scrie singur!
el este! pur și simplu măi
tâmpitule!
lațul!
retin, in mod deosebit:
poemul se scrie singur... \"pui de întuneric\"
greșit! mai bagă zece flotări!
cum să se scrie singur!
el este! pur și simplu măi
tâmpitule!
lațul!
0
