Farkas Isabella

Pe stradă În plină veselie se plimbă o fată În colț de stradă Se aruncă mărunții la o sărmană. La fântâna cea veche Cu țășnitorii pereche Se împing copiii-n apă Unul plânge din suspină Dar

Lăsați-mă în pace! În liniștea tăcerii Să simt mireasma plăcerii, Să-mi aduc aminte De momentele copilărite. Când, ca prin vis, Am trăit un paradis. Căruia nu odata I-au dat foc Mâinile

Mama-i rădacina! A cărei floare mereu dă roade, Ea, prin fiecare floare Renaște! Prin fiecare fruct Redă știința urmașilor ei.

Unde ești? Unde ești când am nevoie de tine? Când se adună norii asupra mea Și când marea se răzbună? În a mea tăcere mă îngrop. Unde ești? Unde ești tu și iubirea ta cuceritoare? Când am

Ce rea e liniștea- Ce dură e tăcerea- De când sensibila-mi jumătate Nu mai e- Și în singurătate trebuie să-mi petrec Și nopăile și diminețile. Ce trist e peisajul cănd tu lipsești! Urlând

Când în sute de limbii ai vrea să-i spui, Că o iubești, dar n-ai niciun cuvânt Rămân cu gura deschisă, Căci vreau să-ți zic. Măcar un cuvânt Dar rămân cu zâmbetul. Și las, sclipirea din ochii