Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Poem scrântit la gioale

3 min lectură·
Mediu
am ajuns să mă înjure toți proștii
pe mine
care am băut cu ion c
plăteam numai eu
că el era pensinar de boală și
cumpăra ciment pentru \"cartea de beton\"
pe care o avea în capul în care
primise un pumn de la george l
la caransebeș la un festival nichita stănescu
și de atunci parcă umbla cu meningea
desprinsă care-l ajuta la compus poezii
spunea el și nimeni nu-l credea
miruna schimbă caiet studențesc a4
cu audi același model
a găsit ea un moș cu care face schimbul
era îmbrăcată în minijupă și fardată
cu pumnul
iubise și ea un poet fracturist
care scria ca toți fracturiștii
texte de cacao cu kurt cobain și
alți drogați ratați când el nu avea
bani nici de-o bere
care aproape că o băgase în gips
și moșului i se făcuse milă de
picioarele ei lungi
să nu i se tocească până la gât
pe asfaltul trotuarelor
suflet bun tataie și cu cașcaval
veneam din lumea de hârtie
scriam pe deșeuri de copaci
stuf
cartoane reciclate
scriam cu indigou cu sfâșiere
și neliniște
scriam cu stanțe de plumb
de parcă scrisul meu putea salva
ceva ce se transforma în timpul nostru
în ochii noștri ieșiți din orbite
mirați de ce ni se întâmplă
adică nimic important neuman
păpușa de cârpă se îmbăta cu bere
ca văcarii ca gelu foamea
poetul fracturist care-și bătea iubita
în loc să se ducă la medic
la vrăjitoare să-l dezlege de farmece
să i se scoale și lui de-o poezie două
un manifest ceva acolo
să-l ia lumea în seamă să-l ia poliția
duba spitalul de nebuni
să-și completeze inventarul
că le lipsea un eminescu doi napoleoni
și-un elvis
aveau ei iisuși și marii magdalene destule
mai degerate mai ridate mai cu cămașa de forță
ruptă-n coate
da’ nu acceptau schimbul
îți dau doi cristoși și-o magdalenă
pe-un eminescu nu ținea
nimeni nu era de-acord să fie dislocat din lumea lui
de hârtie stuf deșeuri de copaci produse din clorofilă
trebuiau să caute pe internet pe site-uri
la cercul poeților dispăruți
din propria carne
din propriul buletin de identitate
și biletul de ieșire din spital
și atunci de ce să mă înjure ăștia
că nu le-am… doamne ferește… poezia lor
în fund sus jos între litere
pe mine care am băut cu mine și singur
în lumea mea pe hârtie care sugea cerneala
ca un bețiv cinzeaca de votcă săniuța căluțu
de ce?
0137320
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
406
Citire
3 min
Versuri
72
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Jorz. “Poem scrântit la gioale.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-jorz/poezie/1789243/poem-scrantit-la-gioale

Comentarii (13)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@eugen-pohontuEP
eugen pohontu
domne\' e un fel de rasu\' plansu\', da\' mai mult de rasu\', de nu s-a mai vazut!
Ioane, un text care mi-a bucurat viata pentru vreo ora, de 5 ori l-am citit si re, ...citesc mai greu, mi se aburesc ochelarii de metafore(?)
intotdeauna m-au incantat textele tale, dar asta, parca l-ai scis cu \'spume\', cu revolta, dar si din rarunchi...sa ne traiesti Ioane!
ma mira lipsa de comentarii, dar de fapt, nu ma mira, ce sa comentezi la un text asezat \'acolo\' parca de la sine, a fost fatat la termen:)
sunt ididivios(sic) pe talentul matale, talentosule!
sa te regasesc cu acelasi \'nerv\', maestre!
eugen
0
@ioan-jorzIJ
Ioan Jorz
Eugen, ce pot să spun? Ai pus și tu un comentariu \"la două capete\", la care nu prea am ce să răspund. Sunt convins că ai avut motive să râzi, pentru că bănuiesc că ai și recunoscut vreo doi poeți \"fracturiști\" pe-acolo, buni de schimbat cu \"mariimagdalene\" și \"elviși\", la balamuc, dacă tot e lumea nevrotică și depresivă în poezie. Instituția criticului literar este pe punctul de a dispare, urmând a fi înlocuită cu cea a psihanalistului sau a psihiatrului literar. Așa cum ți-ai dat seama, textul a fost scris la prima mână, a curs cap, coadă. Am revenit pe el pentru a înlocui numele reale ale personajelor. Era prea mult! Mulțumesc pentru vizită și te mai aștept! Cu prietenie,
0
@dacian-constantinDC
Dacian Constantin


genul acesta de texte mă fac să mă gândesc la oameni care neavând ce să trăiască
își imaginează că trăiesc așa dar nu asta contează nu e asta problema mea

problema mea e că valoarea literară a acestui text este nulă
în orice categorie am încerca să-l încadrăm

nu e nici epigramă, nici măcar ghicitoare

de fapt, pentru ca poemul să fie scrântit la \"gioale\", mai întâi trebuie să aibă \"gioale\", nu?!

0
@ioan-jorzIJ
Ioan Jorz
Primul poet, care apare în text, mi-a fost prieten și a murit. A fost poet, nu \"cipezăr\". Cel de-al doilea, George L, scrie în continuare, bine, și-mi este prieten. Ceilalți doi, \"cipezării fracturiști\", din păcate mai scriu, încă. Da\' ce știi tu? Observ că te cam aleargă lumea pe la subsoluri, ca pe o muscă picată în iaurtul dietetic al criticii literare \"după ureche\". Pune și tu un text, acolo, să vedem și noi pe \"ce te bazezi\", vorba lui Moromete. Sănătate!
0
@dacian-constantinDC
Dacian Constantin
sau vrei tu să crezi așa.

cât despre postat, dă o raită pe pagina mea să vezi cam câte texte am postat pe site-ul ăsta.

ideea nu e să postezi în nebunie, când ai câte o frustrare și-o impotență și-o poftă și-o mizerie de ascuns. înțelegi? ci atunci când chiar ai de spus ceva.

nu cunosc poeții de care zici pentru că nici măcar nu le-ai zis numele întreg. de ce nu ai zis răspicat, să știm și noi despre cine e vorba?

textul tău este prost pentru că nu are nicio idee care să ne intereseze pe noi, adică nu merge într-o minimă generalitate, nu are atmosferă, iar la citire se poticnește. e aruncat de-a valma. cam asta am vrut să-ți spun și, te rog, nu replica cerându-mi mie texte. e problema mea ce scriu, dacă scriu, unde scriu. acum vorbim de textul ăsta. pentru că l-ai postat solicitând, implicit, păreri.

de exemplu, ce înseamnă \"suflet bun tataie și cu cașcaval\"?

ÎNSEAMNÃ CEVA MAI MULT DECÂT O CACOFONIE?

sau aici \"cașcavalul\" e cu sensul lui de argou. atunci ăsta e un text de după blocuri? că dacă e așa, ai dreptate, nu are sens să te mai întreb despre ce vorba.

și ce problemă ai tu cu kurt cobain?! nu ești în stare să accepți ideea unei noi generații, fie ea bună sau rea?

Ioan Jorz, tu ai copii?!

0
@ioan-jorzIJ
Ioan Jorz
Cine are timp și chef pentru polemici sterile? Ideea era să ne mai și destindem/distrăm. De ce-ar fi \"cuca\" o cacofonie? Ce e \"cuca\"? Soția cucului, \"cuca măcăii\"? Noua generație? Ãsta e un concept, nu o grupare de scriitori tineri. Și eu am fost \"noua generație\". Am ajutat tinerii scriitori ori de câte ori am putut. Sunt și aici, pe Agonia, câțiva care pot să-mi susțină/confirme afirmația. Kurt Cobain a devenit un fel de lait-motiv al unor \"înseilări\" poetice, (cel mai ades fără valoare), doar pentru că \"dă bine\". Ãla a \"mierlit-o\" când a avut bani să-și cumpere atâtea droguri câte putea băga în el. Opțiunea lui. De ce l-ar mima jalnic cineva care n-are bani de-o bere? Care nu trage pe nas? Ce poate fi mai derizoriu și mai artificial decât mimarea trăirilor altora? Asta am! Să mai treci! Salut!
0
@gabriela-marcianGM
gabriela marcian
Am recitit textul tău de câteva ori, de fiecare dată găsind ceva nou.
Senzația unui “deja-vu” a trecutului nu foarte îndepărtat când toți scriam pe “deșeuri de copaci
stuf
cartoane reciclate
scriam cu indigou cu sfâșiere”
Minunat text.
Cu stimă,
gabriela
0
@ioan-jorzIJ
Ioan Jorz
Gabriela, probabil ai citit alt poem, nu cel citit de Alina Livia Lazăr. Mă bucur, sincer, că ți-a plăcut. Să mai treci prin paginile mele pentru că te mai aștept! Cu prietenie,
0
@vasile-munteanuVM
Distincție acordată
Vasile Munteanu
mie cel mai mult îmi place că textul e ca o pauză între cuvinte: \"am ajuns să mă înjure toți proștii\" [...] \"de ce?\";

un \"jurnal în alb\" (dacă-mi permiți analogia), pe care cu totul întâmplător scrie Ioan Jorz, pentru că, la fel de bine, putea să scrie un cu totul alt nume, fie al unui cunoscut (\"ion c\", de exemplu), fie al unui necunoscut (vasile munteanu, de exemplu).

sinceritatea aceasta este dezarmantă: nu, eu nu mă consider dintre aceia care cred că au luat în posesiune poezia; Poezia e a nimănui, e un dat, e viața însăși - faptul că trăiesc, \"ce\" și \"cum\" trăiesc.

subconștientul tinde către realitate; prin urmare, el caută să sintetizeze experiența personală și impersonală în formule care respectă o logică inerentă, particulară, care, deși altora poate părea... anormală (vezi pasajul referitor la \"personalitate multiplă\"), tocmai ea constituie esența diferențierii unui poet de un om normal; a nu se înțelege de aici că desconsider normalitatea, ci numai pe normalii care îi blamează pe artiști.

nu mai știu exact (lucru pentru care îmi cer scuze) dacă la Piaget sau la un exeget al său am întâlnit conceptul de \"umanism integrativ\"; ei bine, nu știu dacă așa ceva și-a propus autorul în textul de față, dar (și) așa ceva a reușit: a reda frânturi de lume văzută prin ochii oamenilor, a transmite cititorului că există, dincolo de aceste diferențe radicale, un fond uman comun, o spiritualitate ereditară, ce conferă sufletului nostru echivalența nemuririi.


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu
0
@dana-banuDB
Dana Banu
multă ură aici, bătaie de joc la adresa unor oameni, sictir neținut în frâu, dispreț
mie nu mi-a plăcut acest text, poate să fie cel mult o replică mai mult sau mai puțin grobiană și nu știu cât de valabilă prin subsolurile comentatoricești unde au loc circurile cunoscute deja de toți

totuși
strofa 3 reușește, zic eu, să se susțină singură

asta e părerea mea,
e trist și urât să vezi oameni care ajung să își bată joc unii de alții prin poezii într-o asemenea manieră

cu bine,
0
@ioan-jorzIJ
Ioan Jorz
Vasile Munteanu, o analiză precisă și clară pe text, numai pe text, distinge omul de litere, autentic, de ceilalți. O asemenea sinteză, care ajunge la fundamentele scrierii, îl face pe autor șă-și recitească scrierea și să-și \"întrebe/sondeze subconștientul\". Asta am făcut și eu. Mulțumesc mult, pentru argumentație și apreciere! Cu prețuire și prietenie,

Dana Banu, dacă alte comentarii \"răutăcioase\" mă lasă rece, al tău, (deși nu este \"răutăcios\"),chiar mă mâhnește. Tu, care ești o sensibilă, cum de n-ai înțeles că în pofida unei componente polemice, (pe care n-am insistat, nedând nume), textul este un apel către ceilalți, spre a fi lăsat să scriu poezia mea. Nu mai am nici un fel de frustrare literară, doar seninătăți triste și tristeți senine. Nu mă zbat și nu lupt pentru o poziționare/repoziționare pe vreo scenă literară. Nu am dispreț pentru nimeni, ci doar îngăduință, ironică uneori, pentru că puțină polemică nu strică. Scriu pentru oameni, nu pentru câini! Cu simpatie și prețuire,
0
@adina-ungurAU
Adina Ungur
Da, eu am zâmbit. E acesta un text scris la revoltă, puțin lunguț, dar cu un sentiment pe care îl înțeleg, până la urmă. Am să reiau din urmă poeziile, fiindcă știu că îmi amintesc că am citit poezie la tine și vreau să ajung la ea. Rezon!
0
@ioan-jorzIJ
Ioan Jorz
Adina, așteptam un semn de la tine, privitor la căutări. Și l-am tot așteptat. Mai bine-l așteptam pe Godot! Sper că ai aflat ce căutai! Dacă nu, încearcă în \"fluier crăpat\"! M-aș bucura să aflu că ai găsit, ceva. Pentru căutările tale am să-ți dedic un poem! Cu simpatie deosebită,
0