Iftime Vasile

Ce e plăcut la infinit îmi place Și îmi doresc mai mult decât pot duce, Din votcă sânge de s-ar putea face Chiar și dușmanii mi-ar fi frați de cruce. Ne-om închina la sute de ispite Slăvind

În viață, unii au prioritate Iar alții, doar accesul interzis… Degeaba se împing și dau din coate, Doar în culise-i loc de compromis. Au unii, ochiul verde-n semafor, Și-s verzi

I-a căzut în praf o lacrimă Și apoi alta și alta… În urma lui a început să crească fântâni Și mai în urmă veneau însetații, I-a băut lacrima Și… în urma lor au început să crească

Am stat șase minute lângă tine, Ne-a despărțit cel mult un lat de palmă, Dar ce mai contează? Am respirat același oxigen, De câteva ori ne-am întâlnit privirile sfioase, Ba chiar mi-ai aruncat

Alunecă spre miazăzi Un stol abia înaripat, Văzduhul este înnorat Cu gânduri negre, gânduri gri. Pe aripi ele poartă un dor, Mai greu decât piatra de moară Și

Plânge toamna prin grădină, Viscolind frunza de tei. Pe poteci și pe alei, Fuge umbra de lumină. Spre apus mai trece-un stol, Trec și zilele ca gândul. Prin fereastră- mi bate

Prietenul meu, Are o boală incurabilă… I-a ruginit inima (Și carcasa îi este putredă pe alocuri) L-am dus la mai mulți cardio-mecanici Dar nu i-au mai dat nici o șansă, Prietenul meu

1 Gândurile tale… Au trezit vânturile, Smocuri de roze în moara destinului. Zâmbetul tău… A topit soarele, Săgeți de lavă aruncate anapoda Într-un

Zilnic, puțin, câte puțin Mă înmormântez într-o groapă comună Primită drept dar de nuntă Atunci când începusem să visez adâncul, Acea groapă avea ca și mine 23 de ani Și un sicriu,

Iubita mea noapte… Culege-mă de sub acest felinar ce-mi tremură umbra Și ascunde-mă în pletele tale. Sunt dezertorul zilei de ieri Al hărțuitului zilei de mâine, Voi face tot ce pot să

În târgul nostru monoton Prin cafenele și dughene Stau ofilite-n sutiene Trofeele din silicon. În târgul nostru monoton Rușinea-i dusă în vacanță Și nu-și mai

L-am chemat pe Noe să vină cu arca… Noe refuză să vină cu arca Motivând că nu mai are ce alege Sau că are o cârmă ruptă Tocmai de la ultimul potop. Noe se teme de flux și de reflux, De timpul

Dacă aș fi alb Dacă aș fi alb Mi-aș dori să mă confund cu moartea, Sub epiderma zbârcită a timpului Înșira-voi palide asfințituri Pe aleile falsei eternități. Apoi, după o beție de

Sufletul poetului… Policandru cu mai multe brațe Și în fiecare braț câte o lumânare stinsă. Atârnă greoi de tâmplă spartă, Legănat fals de o pasăre albă, de o pasăre gri… Zadarnic încearcă

Plouă cu lacrimi de îngeri În praful destinului… Prea multă sinceritate fluidă Pentru o inimă împietrită Și netăiată împrejur. Picură cu stropi de mir... Heruvimii iarăși și-au scuturat

Mă chinuie de-o vreme senzația de zbor Când gându-mi hoinărește pe-un colț de infinit, Cu aripile frânte de lacrimă și dor Aș vrea să cuprind cerul ce tu mi l-ai răpit. Să-ți cuceresc

Mereu aceiași ultimă zi Să ne întâlnim iubito măcar pentru câteva clipe, Pentru câteva clipe de sinceritate fluidă… Să plângem, să plângem până s-or descompune ochii în