Poezie
Cei patru poli ai universului
1 min lectură·
Mediu
Priviți-mă sunt un fals veritabil,
Nici Abel, Cain sau Iisus
Și nici măcar tâlhar de pe cruce,
De mult nu mai sunt nici măcar eu.
Sunt un cimitir de gropi nesătule
În care cobor odată cu fiecare bătaie de inimă.
Zilnic, înmormântez cerul în adâncul din mine
Cântând prohodul la capătul clipei.
Bolnav fiind de întuneric
Îmi place să plagiez Paradisul
Iar când mă obosește lumina
Stau ascuns la umbra unei umbre de cruce.
Visele își fac cuib uneori în lutul din mine
Și atunci mă descompun narcotic în forme cioplite,
Răstignit pe câte o catapeteasmă de suflet
Cobor purgatoriu între două culori,
Exilat către cei patru poli ai Universului
Mă aștern înaintea iluziilor
Cerșind o înviere din viață.
Iar până atunci, eu, același fals veritabil
Mă îmbăt cu apă chioară în distileria firescului.
001.294
0