Poezie
…În același trup
1 min lectură·
Mediu
Nimic mai trist
Ca o gară uitată într-o gară,
Cu peroanele lor deșirate
De nepăsarea pașilor pierduți,
Cu inutile săli de așteptare
Atâta timp cât din ele doar se pleacă
Și cu mereu aceiași linie moartă
Aruncată de-a curmezișul unei palme de timp.
Nimic mai trist
Ca atunci când se întâmplă
Să mai alunece câte un tren
Dintr-o haltă de lume
Într-o posibilă haltă de lume
Împrăștiind mecanic contagioase iluzii
Primite drept rest la un bilet clasa a doua.
Nimic mai trist
Ca paralelismul șinelor de cale ferate.
001302
0